O zi din viaţa lui Marius

Marius este un tip civilizat, spilcuit care se uită cu orele în oglindă, îşi lustruieşte pantofii de trei ori pe zi, uneori vorbeşte mult, alteori rar, dar întotdeauna tare. Susţine că-n viaţa anterioară a fost orator, dar de fapt toate i se trag de la căştile prin care ascultă muzică hard.

De la o vreme însă, Marius s-a schimbat şi nu mai vorbeşte deloc. Dă doar din mâini, clipeşte din ochi (din ce altceva), îşi bulbucă buzele… dar de spus vreo vorbă, ioc!  (ioc provine de la yoc! un cuvant monosilabic ce provine de la turci, mai precis de la atacul otoman contra ostilor lui Mircea – alergau şi strigau: yoooc!). Toţi ne-am îngrijorat, colegul de muncă, şefii lui ‘ăi mici şi ‘ăi mari, chiar şi eu l-am întrebat într-o seară ce a păţit, de ce tace şi mai ales de ce se exprimă prin mugete sau fornăieli aşa cum fac bivolii în ritualul de împerechere. Degeaba, niciun răspuns. Doar ochii i-au sclipit câteva secunde, apoi indiferenţa s-a lăsat iarăşi peste el, ca o ploaie caldă de vară cu ceaţă.

Atunci m-am hotărât să-l atrag într-o capcană. Ştiindu-l sensibil la unele chestii, i-am trimis de pe adresa de email a fiică-mei o invitaţie la suc şi i-am analizat cu atenţie reacţiile. Ba l-am şi urmărit…. pe cuvânt c-a funcţionat! A fost aşa: Marius a procurat un coşuleţ cu ghiocei de pădure plus un coşar – mărţişor prins de toartă – şi s-a prezentat la întâlnire cu precizia unui cuc de perete elveţian. A intrat în cofetărie, a privit tulburat clienţii de la mese, apoi s-a dus glonţ la vânzătoare. Atunci s-a petrecut minunea… când să comande sucurile şi paiele, zbrrr! i-au ieşit din gură doi porumbei albi cu ciocurile portocalii, jucăuşi nevoie mare.

Toată lumea din cofetărie s-a oprit din mestecat prăjituri şi a rămas cu ochii holbaţi la Marius dar şi la porumbeii ce căutau scăpare pe la ferestre. Marius s-a înroşit ca o limbă de pakistaneză după ce-a consumat sos de chili şi iar a deschis gura pentru a-şi cere scuze (doar v-am spus că este un tip civilizat). Când să vorbească zbrrrr! iar îi scapă din gură încă trei porumbei: unul roşcat şi doi pestriţi.

Nervos şi iute la mânie, Marius a bătut din piciorul drept, s-a întors pe călcâie şi a ieşit din cofetărie, uitând coşuleţul cu ghiocei şi coşar pe galantarul cofetarului. În goana lui, era cât pe ce să mă răstoarne, cum stăteam lipit de uşă şi încercând să momesc porumbeii cu boabe de mei cumpărate de la ultima tarabă din piaţa Obor. A trecut de mine razant, indiferent ca un accelerat prin gara Lehliu şi a traversat strada în fugă cu capul învăluit într-un stol multicolor de porumbei.

Din ziua aceea nu l-am mai văzut. Se zice c-ar fi fost închis în grădina zoologică de la Băneasa, la zona porumbeilor călători, apoi c-ar fi fost vândut Circului Mare din Moscova, iar cineva spunea deunăzi, că l-ar fi văzut alergând pe marele zid chinezesc…