Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘amintiri din epoca de aur’

Balada unui dizident


M-am născut în Bucureşti, pe strada Făinari, într-o cameră cu chirie.  Încăperea în care locuiau părinţii mei era la subsol, iar în mijloc se afla o sobă mică de fontă.

Într-o zi am căzut din pat direct în cap, lângă lemnele de foc.  Tata a zis că o să am noroc.
– Numai ăia care cad în cap şi mănâncă din oliţă sunt norocoşi, aşa zicea.

Doctorul, însă, avea altă opinie.
– E debil!  Trebuie scăpat de el cât e mic.

Părinţii mei, oameni miloşi, nu l-au ascultat şi m-au păstrat.  Aşa se face că am crescut şi m-am dus la şcoală.

De 1 martie am cules flori din parc, le-am legat cu o aţă şi le-am dăruit profei de sport.  Ea le-a luat şi le-a ridicat să le vadă toată clasa.
– Băi, piticanie!  Păpădiile astea să le duci tu lui mă-ta!

Colegii mei au râs.  Nu m-am supărat. am râs şi eu.

Înainte de vacanţa de vară l-am întrebat pe profu’ de mate dacă Ceauşescu ştie să extragă radicali.

– De ce întrebi?
– Un preşedinte trebuie să fie un exemplu pentru popor.  L-am auzit aseară pe taică-meu că nea Nicu nici tabla înmulţirii n-o ştie.  Dacă nu ştie asta, nu ştie nici radicali.  Şi dacă el nu ştie radicali, eu de ce trebuie să-i învăţ?

Cred că m-a înţeles greşit.  S-a supărat şi am fost exmatriculat în aceeasi zi.  Tot atunci a plecat şi tata în concediu fără plată, iar mama mi-a zis să nu mă mai iau de tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Toamna am început aceeaşi clasă, dar la altă şcoală.  Acolo erau numai tâmpiţi!  Unii se dădeau peste cap, alţii săreau, cei mai mulţi se plimbau în cărucioare.

– Eşti handicapat, mi-a zis un tip cu favoriţi, căruia mama îi spunea domnul director.

Dintre toţi profesorii, mie profa’ de civică mi-a plăcut.  Nu înţelegeam ce zicea, dar avea decolteu!  Eram atras de ea, ca de sărmăluţele în foi de viţă.  Mie sărmăluţele îmi plac cel mai mult cu smântână…  Nu am apucat să-i dau mărţisor, pentru că în mijlocul unei ore a venit la mine şi m-a plesnit.

– Eşti bou, mi-a zis.

Eu iarăşi nu m-am supărat.  Dar s-a supărat domnul director şi m-a exmatriculat.

Acasă, mama m-a întrebat.
– Măi, băiatul mamei, ţie îţi plac femeile?
– Bine-nţeles că nu.
– Eşti tâmpit!

A doua zi mama a mers la minister să-mi găsească altă şcoală.  Nu mai erau locuri decât la A.S.E.  Aşa am intrat la facultate, fără examen.  Apăruse nu ştiu ce ordonanţă prin care debilii trebuiau promovaţi în funcţii de conducere.

Am terminat facultatea după două luni, am primit diplomă de absolvent şi m-am angajat la Galaţi, la combinat.

– Băi, bucureştene!  Te fac membru de partid…  Ai noroc că se cer tipi ca tine în conducere, mi-a zis tovarăşu’ secretar.

Am început să lucrez la aprovizionare.  Îl aprovizionam pe nea Marcel cu vodcă.  Nea Marcel era şef la magazie, nimic nu intra şi nu ieşea fără semnătura lui.  Asta până-n decembrie, când a intrat în comă alcoolică şi a murit.

Mi-am dat demisia şi m-am întors în Bucureşti, la casa părintească.  Se întorsese şi tata…  Ce-a mai plâns când m-a văzut la uşă.

– Ce mai vrei de la noi? m-a întrebat cu lacrimi în ochi.
– Am plecat de la fabrică şi m-am întors acasă, am zis eu şi m-am dus la bucătărie.

Un timp m-am plimbat pe străzi…  Într-o zi am ajuns în faţa Palatului Copiilor şi acolo mi-a plăcut.  Mi-a plăcut statuia Leului de vis-a-vis.  Emoţionat, am strigat:
– Vreau să mă fac preşedinte, ca tovarăşul Nicolae Ceauşescu.  Votaţi-mă!

În clipa aceea am devenit dizident.

Fiind debil din naştere, am avut noroc de mulţi simpatizanţi.  Au venit cu pancarde şi steaguri…  Peste tot afişe electorale cu poza mea şi ceva scris dedesubt în litere chirilice.  Nu ştiu ce, pentru că la facultate n-am învăţat rusa.

Azi-noapte am visat o cămila albă cu pălărie verde.  A făcut o plecăciune în faţa mea, şi-a scos pălăria de pe cap.  În Cartea Viselor scrie că dacă visezi cămilă albă cu pălărie verde, sigur vei avea realizare.  Păi, cum să n-am?  Doar vin alegeri anticipate…

Autor: Sorin Teodoriu

Read Full Post »