Gheorge Berceanu – impreuna dam viata povestilor

In anii ’70, imnul Romaniei se auzea in toate marile competitii de lupte greco-romane din lume. Numele lui Gheorghe Berceanu era titlu de ziar si mandrie nationala. Astazi, aceeasi Romanie a uitat de el. S-a asternut praful peste medaliile marelui campion, care isi mai doreste doar un singur lucru: sa nu il uite lumea.

Pentru prieteni, Grigore. Pentru cunoscatori, Gheorghe Berceanu, campionul. Pentru cei mai multi, un necunoscut.
O mana de om care a adus Romaniei zeci de medalii. Campion olimpic, de doua ori campion mondial, de trei ori campion european si de opt ori campion national. Totul intr-o lume in care sportul se facea cu sacrificii greu de imaginat si probabil irepetabile astazi.

Desi nu pare, Hercule de buzunar, cum i se spunea, a fost de neinvins 7 ani la rand. Practic, intre 1969 si 1976, l-au ingenuncheat doar de 2 ori si atunci pentru ca l-au furat arbitrii. Ironic, de pe saltea l-au scos definitiv romanii.

Cariera de sportiv a primului roman care a adus Romaniei titlul de campion mondial la lupte greco romane, categoria 48 de kg s-a incheiat cu un gust amar.

Astazi, inconjurat de teancuri de fotografii si ziare, Gheorghe Berceanu reface filmul carierei sale din bucati.

Pare fericit ca are cui sa se laude, cui sa-i arate ce-a fost in cealalta viata a lui. In rest, nu mai are cui sa-i povesteasca.

Medalia de campion mondial o mai are doar in cateva fotografii alb negru. Originalul e la Muzeul Sportului, alaturi de cele mai importante dinstinctii castigate intr-o viata.

Fostul campion a mers la muzeu sa-si vada in vitrina, medaliile. Acolo insa a descoperit un depozit plin de pachete si cutii inghesuite pe rafturi improvizate. Undeva, pe o placheta prafuita, sta si numele lui Gheorghe Berceanu.

Cu privirea pierduta, domnul Berceanu isi cauta propriile medalii pe care le stia intr-o vitrina.

Le-a descoperit intr-o cutie. Medaliile lui de aur sunt impachetate in pungi de hartie.

Un muzeu meschin, de carton, pentru un mare campion. Cu tot ce e in cutie, numai Gheorghe Berceanu ar fi putut avea o singura sala intr-un muzeu. Daca Romania ar fi putut gasi o camaruta pentru el.

In 2002, Muzeul National de Istorie, unde isi are sediul si muzeul sportului, a intrat in renovare. Lucrarile nu s-au terminat nici pana astazi, iar spatiul destinat muzeului sportului a fost oricum ocupat de muzeul filatelic. Asa ca, nici prea curand domnul Berceanu nu isi va putea vedea medaliile in vitrina, la muzeu.

Si, totusi, ceva din Gheorghe Berceanu a murit astazi putin.
Dezamagit este de ani de buni. De cand s-a adunat praful peste medalii si uitatea peste numele sau.

Uneori, din ce in ce mai rar, isi retraieste visul de campion, in lumea lui mica, in care oamenii il recunosc si il pretuiesc.

In aceeasi sala a fost si el antrenor. Sub ochii lui au crescut alti campioni. Dar, antrenorii de azi spun, mai in soapta, ca nu se va mai naste prea curand un campion ca Berceanu.

Din 1988 Romania nu a mai avut niciun campion olimpic la lupte greco-romane. La nicio categorie. Tot mai putini copii sunt indreptati spre acest sport. Si tot mai putini antrenori reusesc sa supravietuiasca dintr-un salariu de mizerie.

Nu se plange de nimic. Are o pensie buna si e sanatos. Sunt altii care traiesc mult mai rau decit mine, spune el. Nu si-ar fi dorit sa traiasca in alta tara, ci, mai degraba, in alte vremuri.
Chiar si asa, nu regreta ca a luptat pentru Romania. Tara in care a trait si gloria si caderea.

Si succesul si uitarea.

Publicitate

Read Full Post »

Impreuna dam viata povestilor – Toma Pradatu

Campania „Impreuna dam viata povestilor”  initiata de postul tv antena1 continua astazi cu drama unui om care a salvat, cu pretul vietii, banii echipei de gimnastica aflata in deplasare in Venezuela. S-a ales cu o viata in scaun cu rotile, intr-o lume care il ignora.

Urmariti un reportaj impresionant despre sacrificiu, durere, umilinta si uitare. Totul intr-o Romanie care nu stie decat sa intoarca spatele oamenilor de valoare.

A fost nevoie doar de o secunda pentru ca intreaga lui viata, asa cum o stiuse pina atunci, sa se sfirseasca. De 13 ani, Toma Pradatu, un nume ca o ironie a sortii, isi doreste ca ziua de miine sa nu mai vina.

Aflat intr-un stagiu de pregatire, la Caracas, in Venezuela, Toma Pradatu, pe atunci secretar general adjunct al Federatiei de Gimnastica, trebuia sa se ocupe de partea administrativa a delegatiei. N-avea de unde sa stie ca destinul ii pregatise cea mai cumplita zi din viata sa.

In acea zi, Toma Pradatu a intrat intr-o banca, impreuna cu Octavian Belu, ca sa scoata bani pentru pregatirea gimnastelor.

Toma Pradatu isi aminteste fiecare secunda din ultima zi a vietii lui de pana atunci.

Si, in fiecare zi a noii vieti, isi deruleaza in minte filmul nenorocirii lui.

Glontul i-a trecut prin omoplat, i-a perforat plamanul, si i-a atins coloana vertebrala, sectionandu-i maduva spinarii.

Isi aminteste si visul care l-a intors pe pamant, pentru a-si continua viata. O viata pe care nu si-o doreste nimeni.

De atunci, aproape ca nu mai traieste. A salvat banii delegatiei, dar s-a pierdut pe el. Dupa aceea, nimic nu a mai fost la fel. Neputinta, care nu-l lasa sa faca nimic singur, nu-i da deloc pace.

Geanta pe care au vrut sa i-o fure o tine in casa, ascunsa intr-un dulap pe care, pina astazi, nu l-a mai deschis de 10 ani. Vederea ei e prea greu de suportat. La fel de greu ca frigul care i-a patruns in corp dupa incident si pe care, probabil, il va purta in el pina la sfarsit. Il chinuie atat de tare, incat refuza sa mai iasa din casa cu lunile, din toamna si pina primavara tirziu.

Un chin pe care l-ar suporta mai usor daca pe la el ar mai trece, din cind in cand, cineva. Doar ca prietenii l-au parasit. De la federatie nu mai vine nimeni. Statul i-a rasplatit eroismul cu uitare. Nici o diploma nu-i lauda sacrificiul, nicio stringere de mina memorabila nu ii imblinzeste zbuciumul, nicio medalie nu-i astimpara durerea atunci cind gandurile nu-l mai lasa sa doarma.

Barbatul, plin de viata candva, care batea pamintul in lung si-n lat, a ajuns sa-si numere restul zilelor, mai mult in casa, intr-un apartament neincapator, sufocant, tintuit intr-un carucior cu rotile.

Teama ca este privit cu mila de toti oamenii din jurul lui il macina si ea, cumplit. Zi de zi.

Amintirile stau inchise intr-un sertar al bibliotecii din sufragerie. Din viata lui de dinainte i-au ramas

Agresorii sai nu au fost prinsi niciodata. I-a iertat insa de mult. De fapt, nici nu i-a urat vreodata.

Cu aceeasi resemnare vorbeste si despre cei care il lasa sa-si duca nefericirea chircit intr-un scaun cu rotile, fara sa-i intinda o mina de ajutor.

Dorintele lui sunt atat de mici, incit te umilesc. Nu vrea decit un lift incapator, trotuare libere si o masina ceva mai mare, ca sa-i incapa caruciorul. Si poate o vizita din cind in cind, sa mai stie lumea de el.

Read Full Post »

Romanul nici sa protesteze nu stie

Mitingul s-a  desfasurat ieri intre orele 11:00 si 13:00 si a avut ca motto: „să trăiţi dacă puteţi”.
Sute de mineri din Oltenia si Valea Jiului si-au anuntat prezenta la protest.
Aproximativ 1.500 de sindicalisti de la CFR si 2.500 de la Metrorex se alatura celorlalti protestatari.
De asemenea, si Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind a anunţat că va participa la acţiunile de protest.
Din partea Confederatiei Nationale a Sindicatelor Libere din romania (CNSLR Fratia) vor participa 15.000 de oameni.
Solidari sunt si cei 15.000 de sindicalisti care vin din partea Confgederatiei Sindicatelor Democratice din romania (CSDR).
Acelasi numar de protestatari vin si din partea Confederatiei Nationale Sindicale (CNS) „Cartel Alfa”.
Din partea Blocului National Sindical (BNS) vor protesta peste 10.000 de oameni, iar din partea Meridian, peste 5.000.

Acest comentariu l-am facut si ieri dimineata pe situl antenei1, dar se pare ca am fost inteles gresit.  Din „cel mai mare protesc organizat de dupa ’90”  nu reiese ca oamenii respectivi sufera din cazua scaderii pensiilor, salariilor sau mai stiu eu pentru ce. Sunt sigur ca o mare parte dintre acei militanti habar nu aveau de ce au iesit in strada. Lipseste doar butoiul cu bere si gratarul incins. Ma scuzati atunci devedea campanie electorala. Fara gratare ii zice protest. Oamenii au iesit in strada doar pentru a bifa pe hartie si acest miting. Oamenii cantau, dansau, radeau, nu pareau niste cetateni care protesteaza, romanul nici sa protesteze nu stie. Mai jos este si un filmulet din care reies aceste aspecte:

http://videonews.ro/action/viewvideo/47261/Protest-muzical-CRBL–Romanul-n-are%20noroc/

Read Full Post »

Romanii si promotiile

Isterie la deschiderea unui magazin cu produse de bricolaj. Mii de oameni au uitat de criza si s-au calcat in picioare ca sa profite de ofertele promotionale. Clientii au lasat bunele maniere la intrarea in centrul comercial. Apoi au navalit inauntru si s-au catarat pe rafturi. Cei mai slabi de inima au fost striviti in multime si avut nevoie de ingrijiri medicale. La 10 minute de la deschidere, magazinul s-a inchis temporar, ca sa se mai calmeze spiritele.

Sursa:antena1.ro

Read Full Post »

Coada la vaccinare

Azi, la Institutul Matei Balş, din capitală, s-a format o coadă de peste 1500 de persoane ce aşteptau să fie imunizate contra virusului A/H1N1, cunoscut şi sub denumirea de “gripă porcină”. Isteria oamenilor a suprasolicitat echipele de medici şi asistente.

Dacă îmi aduc bine aminte, cu ceva timp în urmă acest vaccin nu era deloc bine privit de întreaga populaţie şi chiar se auzea că:

“Vaccinul împotriva virusului gripal de tip nou (AH1N1) provoacă în unele cazuri o boală a sistemului nervos, care se poate dovedi mortală.”
Sursa:antena1.ro

“Presedintele comitetului pentru sanatate din parlamentul german si Consiliul Europei, Wolfgang Wodarg, spune ca vaccinul contra gripei porcine ar putea avea mai multe riscuri ascunse, printre care si aparitia cancerului, anunta publicatia germana Bild.”
Sursa:ziare.ro

Sursa foto:adevarul.ro
Aceasta situatie este reflectata foarte bine de acest banc:

“Pe vremea lui nea Nicu Ceausescu, erau acele interminabile rânduri la toate alimentele (pâine, carne, etc). Intr-o buna dimineata un om iesind pe strada vazu o „coada” formându-se la un colt. Acesta curios întreba pe ultimul asezat la rând:
– Nu va suparati, ce se vinde aci?
– Nu stiu dom’le, întrebati mai în fata!
Merse omul nostru la mijlocul cozi si întreaba din nou:
– Nu va suparati, ce se vinde aci?
– Nu stiu domnu, întreaba si mata mai în fata!
Acesta merse în fata:
– Fiti amabil, de ce stati la coada?
– Nu stiu dom’le întreaba pe domnul din fata!
Suparat de atâta „întreba mai în fata”, merse la primul din rând.
– Domnule la ce stai aici la rând?
Mirat, se uita la cel care-l întreba:
– Care coada? Domnule, uite care-i treaba, mi s-a facut rau si m-am sprijinit de zidul asta.
– Atunci la ce mai stai aci?
– Hm! esti prost. N-am fost niciodata primu la un rând asa de mare.”

Read Full Post »