Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘bataie’

Nu autostrăzi, nici politică mai curată. Nu astăzi toate astea, căci sunt prea, prea departe. Ci un simplu mulţumesc omului care tocmai ţi-a ţinut uşa deschisă la alimentara, când te-a văzut cu braţele încărcate cu bagaje. Un „scuzaţi” că în aglomeraţia de la Unirii ai dat un cot în coasta omului care se grăbea pe lângă tine. Sunt mai aproape toate astea decât autostrăzile; le putem face din acest moment. Şi îi mai doresc acestei Românii să aibă curajul de a-i cere socoteală trecătorului care şi-a aruncat mucul de ţigară la intersecţie. Să se oprească şi să-i explice treaba aia cu îngropatul până la gât într-un munte de chiştoace. Ori, curajul de a-l lua de guler pe bărbatul care-şi toacă nevasta cu pumnii în faţa blocului. Poate dacă – să zicem – zece dintre noi ar începe chiar astăzi cu un singur lucru dintre toate astea, atât, cu unul singur, atunci până la anul, tot de 1 Decembrie, mâna asta de oameni va fi molipsit încă o sută să facă la fel. Şi poate că, după un an şi încă unul, când din cei o sută s-ar face o mie, am putea spera să avem prima generaţie care nu-şi va dori să părăsească România.

Articol preluat din ziarul gandul

Reclame

Read Full Post »

Un om, pleaca de la serviciu in pauza de masa, si, grabit, da o fuga la banca sa plateasca o factura. Ajunge la banca, intra si vede fericit ca nu mai e nimeni… Se apropie de ghiseu:

– Buna ziua… am de platit o factura, va rog!

La care casierita:

– Va rog sa va intoarceti la coada, si sa va asteptati randul, ca toata lumea…

Omul nostru, nedumerit, se uita in jur, iese din banca, apoi intra din nou, tot nimeni… asteapta putin, apoi merge la casierie:

– Buna ziua… am de platit o factura, va rog. Casierita il invita iar sa astepte la coada pana-i vine randul… la care omul nostru se intinde peste ghiseu si-i arde o palma sanatoasa! Casierita, zbuciumata:

– Cine-a dat? Omul nostru raspunde:

– Nu stiu, nu vezi ce aglomeratie e aici?

Read Full Post »

– Măi, Sache! Tot nu te-ai plictisit în Rai? întreabă Dumnezeu.
– Un pic. Doar un pic, Doamne… rutina mă deprimă.
– Dar de bătaie ce zici? insistă Cel de Sus.
– Ce să zic, Doamne, parcă Tu nu vezi. Se bat sfinţii ca nebunii. Nici una – nici alta se şi iau la harţă. Am încasat-o şi eu de câteva ori, dar nu m-am lăsat. Dau bine cu dreapta.
– Te-aş trimite pe Pământ… şovăie Dumnezeu.
– Dar cu ce-am greşit, Doamne?
– N-ai greşit. Vino să-ţi arăt ceva la televizor.

De fapt, Dumnezeu n-are televizor, are un ecran plat, alb-negru, cu diagonala de cincizeci de centimetri, prin care urmăreşte păcătoşii de pe Pământ. Mă întind prin stânga Domnului şi privesc imaginile şterse. Sunt bărbaţi, femei, copii care se plimbă prin păduri, fac baie în oceane şi mări, mănâncă fructe.
– Doamne, parcă jos e şi mai plictisitor, mormăi îngrijorat.
– Nu-i aşa, Sache. Acolo ai alte avantaje, mă ispiteşte Cel de Sus.
– Ce avantaje, că nu se văd… Şi ce misiune îmi dai, Doamne? întreb resemnat.
– Să duci bătaia pe Pământ.
– Bătaia? Adică trimiţi jos singura noastră distracţie, la vegetarienii ăia?
– Sache, e hotărârea Mea, se supără Dumnezeu. Mergi la Marius Strâcnă la magazie, ia ‘bătaia’ şi ia liftul.
– Şi când mă întorc? întreb, dar nu mai e nimeni care să audă. Mă trezesc în lift, cu pachetul în braţe. Ce expeditiv e astăzi Dumnezeu!

În timp ce cobor îl aud pe Marius.
– Hii! Hii!…
– Ce te smiorcăi, Strâcnă? îl ia la zor Dumnezeu.
– Dacă iei bătaia, ia-mi şi viaţa… Hii! Hii! Ce mă fac fără bătaie? O să înnebunesc… Hiiii!
– Hai că-ţi dau altceva de făcut. Mâine se scufundă un vapor şi recepţionezi treizeci de morse, adică femei supraponderale. Profesor de fitness te fac. Ce zici?

Marius se înseninează imediat, sare într-un picior de bucurie… liftul a coborât, nu-l mai văd pe Marius.

Plâng. De trei zile şi trei nopţi, adică de când m-am născut, plâng într-una. I-am zăpăcit pe părinţi, i-am zăpăcit şi pe vecini. Păi cum altfel, cine n-ar plânge dacă ar face ochi în mahalaua Ferentari, într-o casă de chirpici, cu pământ bătătorit în loc de podea? N-am văzut casă mai urâtă… Singurul loc mai bun e lângă sobă, acolo a pus tata o uşă, pe care a întins o saltea de paie. Când avem lemne de ars, e singurul loc călduros. Am patru fraţi, iar noaptea ne înghesuim toţi cinci sub un pled de lână. Sunt sigur, dar ce zic eu, sunt 100% convins că părinţii mei n-au auzit de metodele contraceptive. Fac copii cu nemiluita, iar pe masă pun doar mămăligă şi sare. De mine încă-i bine că sug de la sân. Laptele mamei e slab, ea mănâncă întotdeauna ultima, şterge blidele cu mămăligă…

Şi cum spuneam, de când m-am născut, bâzâi.

– Bărbate, să botezăm copilul ăsta. Plânsul e semn de la bunul Dumnezeu.
– Bine, femeie.  Mă duc acu’ la popa Gheară şi mâine-i gata.

A doua zi, mă bagă părintele Gheară în cazan. Mă bagă de trei ori şi mă scoate de două. I-am alunecat din mâini şi m-am dus direct pe fundul cazanului. Mă caută popa, ba mă caută şi tata… eu nimic, mă pitisem bine şi înghiţeam apă pe săturate. În cele din urmă m-au găsit. Acum nu mai plâng, de fapt, nici nu mai respir. Oho!! ce bătaie s-a incins în biserică! Dă tata, dă şi popa Gheară, dă şi mămica…

– Sache!!  Deschide măi, ochii! strigă Dumnezeu. Sache!
– Tii, ce mai bătălie s-a iscat în biserică! De ce nu M-ai lăsat să privesc până la sfârşit? Dădeau ăştia ca dracii… pardon de expresie. Auzi Doamne, totuşi de ce-ai trimis bătaia pe Pământ?
– Prea mult zgomot în Rai. De astăzi, gata! Am încheiat-o cu luptele, şi Dumnezeu face un semn cu mâinile. Şi apoi, să vadă şi muritorii cum e prin Ceruri.
– Of, Doamne.  Acu’ te pomeneşti c-or să zică toţi că bătaia-i ruptă din Rai…

Read Full Post »