Suntem în anul 2010, anul crizelor financiare, economice, sociale, anul în care trendul european dictează ca fiecare ţară şi fiecare firmă cu prestigiu (sau fără prestigiu) să-şi concedieze angajaţii, să doneze bani la fondul solidaritatea şi astfel să urce în topul celor mai buni o sută de contribuabili pentru Europa. Televizorul, ziarul şi internetul ţin isonul concursului european şi fac în fiecare zi clasamente care dovedesc incontestabil că România luptă pentru recesiune, face eforturi supreomeneşti să devină falită şi să poată fi cumpărată pe bucăţi sau în vrac la piaţa de la Bruxelles.
În România firmele private şi de stat fac totul pentru a prinde primele locuri, locuri care vor fi desigur lăudate şi evidenţiate la televizor chiar de preşedintele ţării. Cifrele despre situaţia economică, despre cursul valutar şi despre prăbuşirea burselor se modifcă de la un ceas la altul, fotografii şi filme documentare despre dezvoltarea fără echivoc din China comunistă, care nu e comunistă, vin în cascade, iar ediţiile speciale nu mai prididesc cu ştiri devastatoare.
Pentru a fi în ton cu lumea bună din Europa, unitatea Prestarea, prin şeful ei incontestabil, domnul Caliţoiu, începe să purceadă la reduceri de salarii, desigur că foloseşte acelaşi procent mirific dictat de preşedintele Băsescu pentru firmele de stat şi, în acelaşi timp, cu lacrimi în ochi şi cu buzele bătând a toacă, hotărăşte reduceri de personal. Aşadar îl concediază pe nea Pritocea, paznicul de şaizeci şi doi de ani, pentru că în general şade pe scaun, la adăpostul copertinei de la poarta unităţii, cât e ziua de lungă (dar şi noaptea, din lipsă de preocupări extrajob). Cum salariul lui nea Pritocea nu producea mari economii în unitatea Prestarea, îl mai concediază şi pe tânărul Ion Ionuţ Ioniţă, un tip uscăţiv şi de viitor, care de doi ani încoace primise primă după primă (dar şi diplome de merit) pentru că el avea cu siguranţă acumulări la bancă şi se putea descurca şi pe viitor. Cele două salarii constituiau o economie substanţială pentru unitatea Prestarea, care oricum avea pe statul de plată doar opt angajaţi cu directorul Caliţoiu cu tot.
În luna septembrie 2010, trendul se menţine, România intră în toamnă cu motoarele închise şi avariate, companiile de stat anunţă un al doilea val de reduceri salariale dar şi concedieri masive, iar unitatea Prestarea pentru a nu rămâne mai prejos, procedează şi ea întocmai. Astfel, din cei şase angajaţi pe care-i mai are, îi concediază pe Costică Arhivel, Mihai Lepădatu şi Loredana Cauciuc. Ei sunt trimişi în somaj pe motiv că sunt în principiu ingineri şi în gereral prea tineri pentru meseria de prestare, ca să nu mai vorbim că de la angajare au constituit un potenţial pericol pentru poziţiile doamnei Astenie, domnişoarei Caparace şi domnului Caliţoiu în persoană. La drept vorbind, chiar dacă aceştia din urmă se află în pragul pensionării, nu trebuie uitat că ei au pus baza unităţii Prestarea, fundaţia ei şi mulţumită lor, opt oameni cu şef cu tot, şi-au câştigat zece ani la rând pâinea cea de toate zilele.
În luna decembrie, în ajunul Crăciunului, domnul director Caliţoiu, a observat la televizor că trendul anului 2010 a rămas nemodificat, că se reduc în continuare salariile şi se concediază şi ultimii angajaţi de la stat. Cu efort susţinut, acum, la sfârşitul anului 2010, România are şanse reale să urce pe podium şi să primească mult râvnita diplomă de ţară fără niciun salariat.
Patriotic din naştere, cu lacrimile şiroind pe obraji, domnul Caliţoiu le anunţă pe ultimele două angajate, doamna Astenie şi domnişoara Caparace, că le va plăti ultima primă în natură cu ocazia sărbătorilor de iarnă, respectiv un cozonac cu rahat de la Ana şi o sticlă de şampanie Zarea de 700 ml pe care să o deschidă amândouă în noaptea dintre ani (cele două femei sunt cumnate şi locuiesc împreună). Le mai anunţă că este nevoit să le trimită urgent în şomaj ca să poată raporta la Statistică îndeplinirea planului de şomeri pe 2010.
În primul trimestru al următorului an, unitatea Prestarea a fost evidenţiată la televizor chiar de către preşedintele ţării. A fost lăudată pentru management favorabil şi constructiv, pentru eficienţă, pentru reducerea costurilor salariale, chiar dacă la final a fost atrasă atenţia că unitatea n-a mai prestat nimic de nişte luni bune şi astfel n-a obţinut niciun fel de venit.
Dar totul e bine când se termină cu bine. România şi-a câştigat o poziţie binemeritată în panoplia şi topul ţărilor din Europa, pentru că în anul 2011 a reuşit să fie ţară fără salariaţi dar cu fond de solidaritate cât Casa Poporului. Datorită investiţiilor dar şi produselor alimentare şi casnice exclusiv made in China, numele pe care l-a obţinut pe merit este China Nouă, tricolorul a fost schimbat cu un steag roşu cu 41 de secere şi 41 de ciocane aşezate în cercuri concentrice, adică tot atâtea câte judeţe are. Şi pentru că trendul anului 2011 este de reducere a numărului de şomeri, astfel încât la sfârşitul anului să nu mai fie niciunul, salariile angajaţilor vor fi modice şi să vor plăti în yuani. Canalele de radio şi televiziune vor organiza săptămânal concursuri cu premii pentru firmele care angajează cei mai mulţi şomeri vorbitori de limbă chineză.
Ca să fie în ton cu lumea bună din Europa, unitatea Prestarea a angajat douăzeci şi cinci de şomeri cu pregătire superioară, direct din Beijing, fiind astfel pentru a doua oară evidenţiată la televizor chiar de preşedintele ţării, domnul Hu Băse-Tao într-o limbă neaoşă chineză.
Blogul meu, bă! 