Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘desi’

Desi

Deşi inima mea este
ascunsă între coaste,
să vezi tu ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Deşi şchiopăt puţin
şi mă doare
oh de la o vreme mă doare
creanga cea groasă şi cea mare
de care s-a spînzurat altul,
să vezi şi tu ce poveste,
ah, ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Cred că a trecut timpul,
cred că a apus luna,
pe cîmp au ieşit la întuneric
şoarecele de cîmp şi inorogul feeric,
să vezi şi tu ce poveste,
ah, ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Deşi ai inimă înlăuntrul tău
şi ascunsă sub coastă,
mi-e foarte dor de tine.

Autor: Nichita Stănescu


Read Full Post »