Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘dumnezeu’

– Dar ce ai mai putea scrie despre Arsenie Boca? S-a spus totul, mai bine ai reciti cărţile scrise despre el.

Dumnezeu îmi este martor de când doream să îl aud vorbind pe Daniel, pe acelaşi ton pe care l-a folosit acum câţiva ani, în lunile acelea de vară, disperarea mea şi hotărârea lui de a mă salva cu tot dinadinsu. Ce a fost atunci nu pot explica în detalii, sunt lucruri complicate, am pierde timp şi nu are rost. Apoi nu ne-am mai întâlnit decât în viteză, salut-salut, a urmat multă muncă, în timpul acesta el a fost plecat departe, peste ocean, s-a întors, fumează şi acum, de când îl ştiu vrea să se lase şi nu reuşeşte, probabil nu va renunţa niciodată la ţigări. Am mers în biroul unde se afla şi i-am spus că-mi este dor de el, a râs şi m-a dus afară, la o ţigară, desigur a fumat doar el, dar nici lucrul acesta nu este important.

– Daniel, ce ştii despre Arsenie Boca?

Câteva secunde a privit în gol, deasupra mea, nu l-a mirat întrebarea care venea ca o continuare a discuţiei din vara aceea, doar l-am simţit coborând în interiorul lui şi după un timp a răspuns:
Ştiu destule, ce te interesează?

Era din nou acel Daniel de care îţi spuneam, vara în care eu mă găseam jos, el nu avea de unde să ştie cât de jos eram, poate bănuia că renunţasem la luptă, renunţasem la tot.

Spun: – Uite care-i treaba, de când am citit şi văzut documentarele despre părintele Boca, nu mai sunt acelaşi om. De când am avut visul de sâmbătă dimineaţă şi a doua zi am ştiut că trebuie să merg la metocul mânăstirii Prislop din Sinaia, de atunci nu mai am linişte. Metocul cel ascuns într-o staţiune aglomerată cum este Sinaia, un loc atât de căutat şi negăsit, secret păstrat cu încăpăţânare de cei care au ajuns să îl vadă. Dacă ai ştii câte luni m-am documentat şi l-am căutat, am întrebat peste tot, inclusiv la Fundaţia Arsenie Boca şi toţi mă îndreptau dinadins greşit spre mânăstirea Sinaia şi uite că într-o duminică am găsit locul şi de atunci mă strânge sufletul, înţelegi?

Daniel nu spune nimic, se uită în jos, ascultă la fel cum asculta în vara aceea, aşa este el, întâi aşteaptă să spui tu totul şi abia apoi vorbeşte. Încă nu venise timpul să vorbească.

– Daniel, tu ştii unde este metocul? Clatină din cap, nu ştia. Este ascuns şi totuşi la îndemâna oricui…  după căutările de care ţi-am spus, renunţasem, mi-am zis poate nu vrea să îl arate, mă resemnasem şi apoi într-o sâmbătă noapte, pe neaşteptate, l-am visat. Arsenie Boca mergea în faţa unei mulţimi, nu s-a uitat la mine şi nu mi-a vorbit, dar ştia că îl văd, simţeam fizic lucrul acesta, ştia exact ce vreau, înţelegi? Îl simţeam, Daniel, îl simţeam şi mă simţea.

Când m-am trezit uitasem visul, mi l-am amintit mai târziu, eram la mânăstirea Sinaia, în curte am întrebat un bărbat despre locul pe care l-am visat, nici nu ştiam cum să-l descriu şi totuşi omul a înţeles şi m-a îndrumat. Mi-a spus că metocul aparţine măicuţelor de la Prislop, dar ştiam aceste detalii, le ştiam de mult. Şi mai ştiam că Arsenie Boca nu murise acolo, ci în altă parte, fusese ucis în chinuri pentru că a prevăzut sfârşitul cuplului Ceauşescu. Mai întâi a fost lovit peste obraz de Elena, chiar în biserica de la Drăgănescu, câteva zile mai târziu a fost luat cu o maşină a securităţii şi dus undeva şi torturat, aşa era ordinul: să nu moară repede. Iar când totul s-a sfârşit l-au predat măicuţelor de la Sinaia, să îl declare mort, să mintă că s-a stins în patul chiliei lui de la metocul din Sinaia, aşa era ordinul familiei Ceauşescu. De acolo l-au dus la Prislop, unde a fost înmormântat. Ai mers vreodată la mormânt?

– Da, am fost, spune Daniel. Am înnoptat la Hunedoara, a doua zi am vizitat mormântul când era puţină lume, aşa fac în general, ocolesc aglomeraţia, nu îmi place.

– Nici mie. Ciudat este că la mormânt nu am simţit nimic, înţelegi?  Poate pentru că eram înfuriat de anunţurile acelea nu călca iarba, nu rupe florile, nu te aşeza, nu şi nu şi nu!  Condiţionarea şi tonul imperativ îmi repugnă. M-a înfuriat şi măicuţa de la suveniruri, am întrebat-o: când s-a prăpădit părintele Arsenie? Probabil că întrebarea mea a sunat prosteşte, era ciudat să nu ştiu nimic despre Arsenie Boca, dar pe atunci nu erau scrise atâtea cărţi. Şi apoi putea ea să îmi deschidă ochii… când am pus întrebarea priveam fotografia părintelui făcută la Sâmbăta, trebuie să recunosc, eram sceptic şi plin de îndoieli dar asta pentru că îl simţeam viu, înţelegi? În sinea mea eram convins că trăieşte, habar nu am de ce.

Replica măicuţei a fost violentă şi rea: – Părintele Arsenie Boca nu s-a prăpădit!  Acolo sus este mormântul lui. Aproape a ţipat la mine, am plecat imediat, mi se luase de suveniruri şi discuţii, am revenit mai târziu şi am cumpărat câteva fotografii cu părintele Boca. Când i-am vizitat mormântul eram nervos, cred că de aceea nu am simţit nimic. Poţi să-ţi imaginezi, Daniel, am fost de două ori acolo şi nu am simţit nimic!?  Iar după ani de zile a venit visul şi am mers la metocul de la Sinaia, aşezământ ascuns privirii omului şi atunci s-a întâmplat ceva în mine şi nu ştiu ce. În plus am vrut neapărat să scriu despre Arsenie Boca şi nu am putut, de fapt nu am mai putut scrie deloc.  Mai mult: ori de câte ori vorbesc despre el şi despre locul acela din Sinaia simt o durere în suflet, la fel cum simţi o dragoste împlinită. De ce, Daniel?  De ce mi se umezesc ochii când gândesc la el? Şi de ce nu pot scrie despre el?

– Este prea mare pentru tine, calibru uriaş, spune Daniel.

– Ştiu asta, dar atunci de ce mi-a arătat metocul din Sinaia după ce eu renunţasem la căutări?

– Nu ştiu, dar sigur nimic nu este întâmplător. Nu te îngrijora, stai liniştit şi acceptă ce ţi se oferă, într-o zi vei scrie şi despre el.

Suna ca o concluzie, m-am uitat la Daniel şi i-am spus ceea ce trebuia să-i spun de multă vreme: – Ştii, nu voi uita niciodată ce ai făcut pentru mine în vara aceea, când mi-ai fost frate, mi-ai fost tată şi mamă, mi-ai fost prieten, ai renunţat la programul tău ca să ne întâlnim aproape în fiecare seară, îmi făceai planuri, mă împingeai de la spate până ai reuşit să mă scoţi din cerc. Tu şi Gabriela m-aţi ajutat mult, nu voi uita…

Atunci a fost prima oară când Daniel a privit fix în ochii mei, nu îi cunoşteam această fixitate, spune: – Lasă, aşa a trebuit să se întâmple.

M-am întors la etajul trei, la muncă, Daniel a mers în biroul lui, am rămas singur cu gândurile mele, cu dragostea mea pentru părintele Arsenie Boca, am privit a suta oară fotografiile făcute în duminica aceea, încăperea unde a fost pregătit de măicuţe pentru înmormântare, să nu se vadă rănile şi degetele smulse, fotografie făcută în orb, de la distanţa unde mă aflam nu zăream decât lumină la o fereastră, singura lumină în toată clădirea. Abia a doua zi, cu ajutorul calculatorului, am înţeles ce poză ieşise: grilajul de la fereastră, lampadarul agăţat de tavan şi icoana prinsă de peretele dinspre răsărit, pictură făcută de mâna părintelui Arsenie cu Mântuitorul care privea oraşul prin geamurile camerei luminate aşa cum l-a privit şi pe Arsenie Boca întins pe catafalc, îmbrăcat ultima oară în hainele preoţeşti pe care regimul Ceauşescu i le interzisese în anii din urmă. Dacă nu ar fi fost tehnica computerizată nu aş fi realizat niciodată ce fotografie reuşisem.

Ce va urma acum, după ce am descris povestea metocului de la Sinaia, o să văd. Ştiu doar că rândurile acestea nu au valoare literară, nici nu mi-am propus să fac literatură în acest caz, dorinţa mea (dacă este cu adevărat a mea) era să vă aduc la cunoştinţă că mulţi dintre noi au fost contemporani cu un sfânt, veţi găsi pe internet multe articole şi filme documentare despre părintele Arsenie Boca şi minunile pe care le-a făcut în timpul vieţii şi după. Există şi Fundaţia Arsenie Boca din Bucureşti, din strada Barbu Delavrancea numărul 3, apartamentul 2, interfon 2, acolo veţi găsi şi alte documentare şi cărţi, puteţi vorbi cu Irina Coşoveanu şi o să aflaţi cu ce se ocupă Fundaţia şi ce lucruri extraordinare face.

Şi vă mai spun că orice român trebuie să viziteze mânăstirea Prislop din judeţul Alba, mânăstirea Sâmbăta din judeţul Braşov şi biserica Drăgănescu din judeţul Giurgiu – numită şi Capela Sixtină a ortodoxiei româneşti. Mergeţi şi le vedeţi, ce veţi simţi acolo, nu ştiu, fiecare reacţionează diferit.

Şi nu închei fără să îţi mulţumesc, Daniel, vorbele tale au deschis din nou cercul în care intrasem în iarna lui 2011 şi nu mai puteam scrie. Cât despre întâmplarea cu metocul din Sinaia şi vizita de duminică, ce am povestit aici este exact ce s-a întâmplat, deloc literatură.

Anunțuri

Read Full Post »

Cică moare un inginer și ajunge la Porțile Raiului. Îl caută Sfântul Petru prin catastife, prin hârtii, agende, caiete, da’ nu-l găsește defel și atunci îi spune inginerului:

– Îmi pare rău, nu ești pe listă, nu pot să te las să intri. Trebuie să te duci în Iad. Tipul, ce să mai zică, se duce în Iad. Dar nu trece multă vreme și inginerul, sătul de mizeriile specifice Iadului, se pune pe treabă și începe să proiecteze diverse îmbunătățiri.

Cu trecerea timpului, în Iad încep să beneficieze de ISO 9000, SAP, control de fluxuri de cenușă, aer condiționat, cuptoare de smoală cu

alimentare automată, closete cu auto-spălare, sala mașinilor, programe de siguranță și prevenire a accidentelor, scări rulante, rețele de

comunicații cu fibră optică, programe de mentenanță predictivă, sisteme de control field bus și Hart, acces pe bază de amprente

digitale, Wi-fi, iPod-uri, etc…

Într-o bună zi, îl sună Dumnezeu pe Satana la telefon și-l întreabă:

– Ei, și cum e pe la voi, cum merg lucrurile pe acolo jos?

Îi răspunde dracul:

– Suntem pe cale să ne certificăm ISO 9000, 14000, 18000, 21000, avem un sistem de control de flux al cenușii, aer condiționat, closete cu drenaj prin infraroșii, scări rulante cu limitatoare automate de sarcină, echipament domotic pentru eficiență energetică, Internet la

liber… Până și eu am publicat prima versiune a paginii mele web.

La care Dumnezeu tună prin telefon:

– Ceeeeeeee??? Vrei să spui că ții cumva acolo, la tine, vreun inginer???

Scaraoțchi, cu tupeu, îi răspunde:

– Da! Da’ de ce întrebi?

– Așa ceva nu se poate admite! Ce face un inginer în Iad? Locul lui nu este în Iad. Inginerii întotdeauna merg în Rai. Să mi-l trimiți

imediat, m-ai auzit?

– Nici să nu visezi așa ceva, zice dracul. Inginerul va rămâne cu mine pentru eternitate.

– Trimite-mi-l imediat sau… TE DAU ÎN JUDECATĂ!

La care, Satana începe să râdă în hohote:

– Nu zău, chiar așa? ȘI… DE UNDE O SĂ SCOȚI TU UN AVOCAT, CĂ TOȚI SUNT AICI ?

Read Full Post »

Rostul…

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

(mai mult…)

Read Full Post »

– Măi, Sache! Tot nu te-ai plictisit în Rai? întreabă Dumnezeu.
– Un pic. Doar un pic, Doamne… rutina mă deprimă.
– Dar de bătaie ce zici? insistă Cel de Sus.
– Ce să zic, Doamne, parcă Tu nu vezi. Se bat sfinţii ca nebunii. Nici una – nici alta se şi iau la harţă. Am încasat-o şi eu de câteva ori, dar nu m-am lăsat. Dau bine cu dreapta.
– Te-aş trimite pe Pământ… şovăie Dumnezeu.
– Dar cu ce-am greşit, Doamne?
– N-ai greşit. Vino să-ţi arăt ceva la televizor.

De fapt, Dumnezeu n-are televizor, are un ecran plat, alb-negru, cu diagonala de cincizeci de centimetri, prin care urmăreşte păcătoşii de pe Pământ. Mă întind prin stânga Domnului şi privesc imaginile şterse. Sunt bărbaţi, femei, copii care se plimbă prin păduri, fac baie în oceane şi mări, mănâncă fructe.
– Doamne, parcă jos e şi mai plictisitor, mormăi îngrijorat.
– Nu-i aşa, Sache. Acolo ai alte avantaje, mă ispiteşte Cel de Sus.
– Ce avantaje, că nu se văd… Şi ce misiune îmi dai, Doamne? întreb resemnat.
– Să duci bătaia pe Pământ.
– Bătaia? Adică trimiţi jos singura noastră distracţie, la vegetarienii ăia?
– Sache, e hotărârea Mea, se supără Dumnezeu. Mergi la Marius Strâcnă la magazie, ia ‘bătaia’ şi ia liftul.
– Şi când mă întorc? întreb, dar nu mai e nimeni care să audă. Mă trezesc în lift, cu pachetul în braţe. Ce expeditiv e astăzi Dumnezeu!

În timp ce cobor îl aud pe Marius.
– Hii! Hii!…
– Ce te smiorcăi, Strâcnă? îl ia la zor Dumnezeu.
– Dacă iei bătaia, ia-mi şi viaţa… Hii! Hii! Ce mă fac fără bătaie? O să înnebunesc… Hiiii!
– Hai că-ţi dau altceva de făcut. Mâine se scufundă un vapor şi recepţionezi treizeci de morse, adică femei supraponderale. Profesor de fitness te fac. Ce zici?

Marius se înseninează imediat, sare într-un picior de bucurie… liftul a coborât, nu-l mai văd pe Marius.

Plâng. De trei zile şi trei nopţi, adică de când m-am născut, plâng într-una. I-am zăpăcit pe părinţi, i-am zăpăcit şi pe vecini. Păi cum altfel, cine n-ar plânge dacă ar face ochi în mahalaua Ferentari, într-o casă de chirpici, cu pământ bătătorit în loc de podea? N-am văzut casă mai urâtă… Singurul loc mai bun e lângă sobă, acolo a pus tata o uşă, pe care a întins o saltea de paie. Când avem lemne de ars, e singurul loc călduros. Am patru fraţi, iar noaptea ne înghesuim toţi cinci sub un pled de lână. Sunt sigur, dar ce zic eu, sunt 100% convins că părinţii mei n-au auzit de metodele contraceptive. Fac copii cu nemiluita, iar pe masă pun doar mămăligă şi sare. De mine încă-i bine că sug de la sân. Laptele mamei e slab, ea mănâncă întotdeauna ultima, şterge blidele cu mămăligă…

Şi cum spuneam, de când m-am născut, bâzâi.

– Bărbate, să botezăm copilul ăsta. Plânsul e semn de la bunul Dumnezeu.
– Bine, femeie.  Mă duc acu’ la popa Gheară şi mâine-i gata.

A doua zi, mă bagă părintele Gheară în cazan. Mă bagă de trei ori şi mă scoate de două. I-am alunecat din mâini şi m-am dus direct pe fundul cazanului. Mă caută popa, ba mă caută şi tata… eu nimic, mă pitisem bine şi înghiţeam apă pe săturate. În cele din urmă m-au găsit. Acum nu mai plâng, de fapt, nici nu mai respir. Oho!! ce bătaie s-a incins în biserică! Dă tata, dă şi popa Gheară, dă şi mămica…

– Sache!!  Deschide măi, ochii! strigă Dumnezeu. Sache!
– Tii, ce mai bătălie s-a iscat în biserică! De ce nu M-ai lăsat să privesc până la sfârşit? Dădeau ăştia ca dracii… pardon de expresie. Auzi Doamne, totuşi de ce-ai trimis bătaia pe Pământ?
– Prea mult zgomot în Rai. De astăzi, gata! Am încheiat-o cu luptele, şi Dumnezeu face un semn cu mâinile. Şi apoi, să vadă şi muritorii cum e prin Ceruri.
– Of, Doamne.  Acu’ te pomeneşti c-or să zică toţi că bătaia-i ruptă din Rai…

Read Full Post »

Pocaiti vs. hi5

Și eu cred în Dumnezeu dar unii prea exagerează.

Read Full Post »


Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie.
Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…
Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.
– Esti crestin, nu-i asa, fiule?
– Da, dle, spune studentul.
– Deci crezi in Dumnezeu?
– Cu siguranta.
– Dumnezeu e bun?
– Desigur, Dumnezeu e bun.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
– Da.
– Tu esti bun sau rau?
– Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin.
– Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa o ajuti? Ai incerca?
– Da, dle. As incerca.
– Deci esti bun.
– N-as spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea.
Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
– El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
– Nu poti raspunde, nu-i asa?
El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
– Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
– Pai…, da, spune studentul.
– Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare – “Nu”.
– De unde vine Satana?
Studentul ezita. – De la Dumnezeu.
– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
– Da, dle.
Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da.
– Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat.
Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
– Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
– Da.
– Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. – Cine le-a creat?
Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.
– Spune-mi, continua el adresandu-se altui student.
– Crezi in Dumnezeu, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
– Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit.
– Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau.
L-ai vazut vreodata pe Dumnezeu?
– Nu, dle. Nu L-am vazut.
– Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Dumnezeul tau?
– Nu, dle, nu l-am auzit.
– L-ai simtit vreodata pe Dumnezeul tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Dumnezeu?
– Nu, dle, ma tem ca nu.
– Si totusi crezi in el?
– Da.
– Conform regulilor empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
– Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, dupa care, pune si el o intrebare.
– Dle profesor, exista caldura?
– Da.
– Si exista frig?
– Da, fiule, exista si frig.
– Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
– Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe.
Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperaturi mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material, sa aiba sau sa transmita energie.
Zero absolut (-458 F) inseamna doar, absenta totala a caldurii !
Vedeti, d-le profesor, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii.
Nu putem masura frigul. Nu avem unitati de masura pentru frig. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le profesor, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
– Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
– Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
– Din nou raspuns gresit, d-le prof.,
Intunericul nu este „ceva”; este absenta a „ceva”. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta, atunci nu exista nimic, iar acest nimic il numim intuneric.
Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie mai intunecat sau mai putin intunecat, l-am masura cu unitati de masura, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Se pare ca acesta va fi un semestru bun.
– Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
– Dle profesor vreau sa spun ca premisele dv. filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
– Gresita ? Poti explica in ce fel ?
– Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau.
Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. D-le, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand.
Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
– Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
– Ati observat vreodata evolutia cu proprii ochi, d-le profesor ?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. predati studentilor ceea ce credeti, nu? Atunci, ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
– Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineaori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
– E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care „a auzit” creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice stabilite si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, d-le – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dv., d-le profesor ?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila.
In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
– Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
– Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, d-le, exista raul?
Acum, mai nesigur, profesorul raspunde:
– Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat:
– Raul nu exista, d-le, sau cel putin nu exista ca lucru in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.
Profesorul s-a asezat, fara a mai scoate un cuvant…..
Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta prietenilor si familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. stiinta”
PS: Studentul se numea…. Albert Einstein.
Albert Einstein a scris cartea intitulata „Dumnezeu vs. stiinta” in 1921….

Read Full Post »

Povara vietii

Uitaţi-vă cu răbdare până la căpat şi extrageţi morala…

Morala:
Nimic din această viaţă nu este din întâmplare !
De multe ori dorim să ne eliberăm de crucea ce ne este dată fiecăruia dintre noi
Dar pentru toate există un „de ce” şi „pentru ce”…
Dumnezeu nu ne dă niciodată ceva ce n-am putea suporta….

Şi dacă ne gândim să scurtăm aceste căi, cu siguranţă vom avea probleme !

Read Full Post »

Older Posts »