Încep cea de-a treia cronică Pariu pe Prietenie – 11 decembrie 2011, poate de data asta… Pe restul le-am şters, sunt lucruri care ţipă în mine şi pe care încerc să le ascund, să nu jignesc fiinţe care aduc la înfăţişare cu omul, nu dintre cei care au fost duminică, alţii, cei care denigrează de la distanţe mai mari sau mai mici. Chiar dacă astfel de indivizi teoretic nu pot fi jigniţi pentru că nu au conştiinţă… e ca şi cum ai striga măgarului că este măgar sau porcului, porc. Nu merita adusă vorba despre ei acum, în ajunul Crăciunului, după o seară de duminică atât de închegată, de frumoasă și nu vreau să le demonstrez aici și acum ipocrizia şi falsitatea caracterului lor, viitorul o s-o facă în locul meu.
Duminică am urcat devreme în mansarda clubului Mojo, am întins cablurile pe ritmuri tari de muzică, nu ştiu ce fel de muzică, nu am recunoscut nicio melodie. Într-un colţ o fată în rochie albă îşi serba ziua de naştere, primea cadouri şi flori, oferea bere.
Mai repede decât îmi închipuiam au început să apară cei din public, erau vizate mesele centrale, oprisem şi eu două pentru invitaţii Clarei Mărgineanu şi Carmen Trocan. Se încheia cel de-al treilea an de Pariu pe Prietenie, aniversarea nu. Aniversarea urmează în ianuarie, pentru că povestea a început tot într-o duminică, pe 18 ianuarie 2009, la Papa la Şoni. Menirea evenimentului a fost şi a rămas aceeaşi, să pună în valoare potenţialul creativ al artiştilor mai mult sau mai puţin cunoscuţi, fie scriitori, muzicieni, actori, iar ei să interacţioneze cu publicul obişnuit.
Cu siguranţă cei care citesc acum cronica ştiu mansarda Mojo, de scena clubului s-au folosit spirite vii şi spirite moarte, pentru că unde se găsește grâu există întotdeauna şi neghină, este în firea lucrurilor, iar noi am funcţionat după regula demodată de a crede în om şi în evoluţia lui, era deci inevitabil să cădem şi în capcane. Organizatorii Pariului nu consideră evoluţia o expresie a inerţiei, dimpotrivă, ea trebuie lăsată să se manifeste firesc, nu poate fi planificată ori poruncită, nimic din ce este normal nu poate fi grăbit. Iar buruienile au luat regula noastră drept greşeală, s-au folosit de ea şi de noi, dar este un risc pe care noi ni l-am asumat acum trei ani.
Afirmarea nu este un proces finit care odată obţinut nu se mai pierde, iar publicul este un barometru extrem de sensibil şi sofisticat, simte onestitatea artistului mai mult decât vă puteţi închipui. Cei care s-au folosit de cuvintele noastre (emisiuni, prefeţe, cronici), de aparatura noastră (fotografii, înregistrări video, televiziuni online), cei care şi-au subliniat numele prin noi ca apoi să denigreze, mai devreme sau mai târziu or să-şi dezvăluie faţa, iar atunci sfârşitul carierei va fi iminent.
Puţini ştiu că al doilea nume al buruienilor este zîzanie (originea cuvântului vine de la zâzanie-ceartă, o singură literă diferă), iar acţiunea oamenilor-buruieni este previzibilă, odată atins obiectivul, şterg din CV-ul personal numele celor care i-au ajutat, apoi inventează zvonuri, fac gesturi amicale, orice doar să distrugă. Este menirea lor și astfel apar pseudo_scriitori, pseudo_muzicieni, pseudo_oameni. Nu durează mult, minciuna iese la suprafață la fel cum iese untdelemnul din apă, chestie de timp. Ca și adevărul despre doamna care a telefonat unui invitat, s-a dat drept organizatoare a Pariului pe Prietenie și i-a transmis să vină după miezul nopții, cam aici s-a ajuns.
Uite că tot la buruieni am ajuns… dar nu mai șterg. E greu să scrii altceva decât simți, iar eu nu pot spune că totul e bine, atunci când nu e. Proza sau poezia ajunge la inima cititorului numai dacă autorul este cinstit în primul rând cu el însuşi, altfel nu. Să trecem peste moment, să revenim la ce este frumos, la prietenii Pariului, la ediţia de sfârşit de decembrie 2011 care a fost aglomerată, atât de aglomerată încât nu am reuşit să asigurăm spaţiu pentru toţi artiştii veniţi să ne colinde. În ordinea apariţiei au fost Ştefan Tivodar cu trei melodii în primă audiţie, dacă veţi urmări înregistrările sunt compoziţii de maximum două săptămâni, Mihaela Scarlat cu câteva epigrame şi poezii proprii (Mihaela este o prezenţă care s-a integrat de curând Pariului şi mă bucură), Alex Turcu şi Ştefan Ciobanu într-un fel de periplu prin închisorile comuniste în perioada Crăciunului. S-a afirmat că programul lor a fost prea lung, că ar fi trebuit împărţit în două şi poate aşa este, eu însă cred că divizat şi-ar fi pierdut impactul. Poate nu a fost bine ales momentul, fiind ajunul Crăciunului publicul voia în primul rând distracţie, reascultaţi înregistrarea şi o să înţelegeţi de ce a fost nevoie de acest remember şi cred că ar trebui repetat şi cu altă ocazie. Ce au realizat ei este în fapt un minispectacol compact, cu mare încărcătură emoţională (gândiţi-vă numai că oamenii aceea care au murit în închisori pentru că au avut un crez bine definit, iar duminică ne-au colindat peste timp prin intermediul lui Alex şi Ştefan).
Mirela Lungu şi Cristina Cârcei au prezentat cartea Biografia coapselor, poemele alese au pus în valoare scriitura Mirelei prin talentul actoricesc al Cristinei. Încă odată se dovedeşte că un text îşi poate dubla valoarea printr-o bună recitare. Felicitări Mirela, felicitări Cristina Cârcei!
Am primit în dar colinde de la Mirela Tolbaru, Daniel Făt, formaţia Rapsotree cu Radu şi Mihai Mitrea, Alexandra li s-a alăturat gemenilor şi au interpretat împreună o melodie semnată Alina Manole. În formă maximă Daniel Făt, cu greu a fost lăsat de public să coboare de pe scenă şi am sperat până în ultima clipă să îl pot rechema pentru un al doilea moment. Nu am reuşit.
Am ascultat un text scris de Helena Corogoda, din nefericire nu a fost gustat de public şi nu ştiu dacă de vină a fost calitatea textului sau forma lui de prezentare.
Trupa Vacanţa Muzicală cu Radu Pietreanu şi Mihai Napu a fost formidabilă, au binedispus publicul, nu se mai terminau aplauzele. Bine alese cântecele, foarte antrenante, cu refrene cântate de public (ca şi momentul Daniel Făt). Vreau să mai subliniez un lucru care mi se pare aparte, un poem scris şi recitat de Radu Pietreanu – dacă nu ştiţi despre ce e vorba, ascultaţi-l pentru că este o scriitură de cinci stele.
În final ne-au cântat Andrei Păunescu, Mihai Napu şi Jelena Milovanovic din Serbia. Ne-a surprins plăcut apariţia lui Andrei şi a Jelenei, cântecele lui Andrei au căpătat, prin această voce feminină, valenţe noi. Prezenţe carismatice au reuşit să atragă atenţia celor prezenţi, deja publicul Pariului se combinase cu publicul următorului eveniment și cu toții erau atenţi la ce se cânta pe scenă. Felicitări şi sperăm să ne mai facă astfel de surprize.
Deci Open Stage a funcţionat din plin şi cu artişti de nota zece, cum ştiţi, pe afiş nu erau anunţaţi Daniel Făt (venit special din Brașov pentru a ne colinda), Andrei Păunescu, Jelena Milovanovic Mirela Tolbaru, Ştefan Tivodar.
Din păcate nu a mai fost timp să urce pe scenă Ioana Pânzariu adică jumătatea trupei Zări, Ovidiu Scridon – partener al Pariului şi proaspăt întors din State, Claudia Minela, Călin Costache. Vă cerem încă o dată scuze, nu a fost voința noastră. Spaţiul pe care îl avem pus la dispoziţie de clubul Mojo se termină la ora 22:15 după aceea vine publicul următorului eveniment, cu rezervări şi altfel de lucruri.
Mai vreau să amintesc de bradul împodobit de Claudia Minela, îl puteţi vedea în înregistrările video, ne aflăm în pragul sărbătorilor de iarnă şi Claudia a dorit să sublinieze acest lucru. Pentru cine nu cunoaşte un detaliu, ideea evenimentului care mai târziu s-a numit Pariu pe Prietenie, mi-a venit după ce am participat la un spectacol intitulat Singurătăţi în noaptea de Crăciun, Clara Mărgineanu şi Maria Gheorghiu în Art Jazz Club. Dacă nu aş fi fost atunci acolo, în acea noapte de poezie şi muzică folk, poate Pariul pe Prietenie nu ar fi apărut.
Acestea fiind spuse vă doresc tuturor sărbători fericite alături de cei dragi, buruienilor le doresc maturizare grabnică, viaţa e scurtă și trece oricum, fie că eşti bun sau rău, fie că te consideri pseudo-Baniciu, pseudo-Eminescu sau pseudo-Shakira. Tuturor la mulţi ani!
Blogul meu, bă! 