21 decembrie ’89

O zi in urma cu 21 de ani, o zi in care am sperat ca va fi inceputul liberatii.  Dar dupa 21 de ani ne dam seama ca este tocmai contrariul, scoala nu mai avem pentru ca nu mai este obligatorie sau nu mai avem bani pentru cele cuvenite elevilor,  locuri de munca nici atat deoarce banii folositi la plata salariilor vor fii folositi in scopul reinoirii  parcului auto guvernamental in anul 2011, sistemul sanitar a ramas fara medici, iar siguranta populatie o asigura interlopii doar in schimbul taxei de protectie.

Si totusi traim intr-o tara democratica, europeana in care condamnam comunismul.

Ieri cimitirul Eroilor Revolutie a fost neincapator de rudele celor care au crezut ca vor schimba Romania in mai bine:

Un bătrân stătea trist, cu lacrimi în ochi, înconvoiat deasupra unui mormânt. A dat la o parte zăpada murdară de lângă cavou şi a aprins o lumânare. Acolo se odihnea Toma, fiul său, care la 21 decembrie ’89 şi-a pierdut viaţa. „Avea doar 19 ani şi era la paraşutişti. L-au trimis la Otopeni că cică de acolo veneau teroriştii. A fost împuşcat în cap. Nici până acum nu ştiu cine a făcut-o, povesteste Dumitru Ghezzo (64 de ani) pentru Adevarul de Seara.

Uite ca acei teroristi au stat atat de bine ascunsi incat de-abia acum au iesit la suprafata…

Multumim Traian Basescu!

Publicitate

Read Full Post »

O calatorie cu metroul

De aproape cinci ani sunt un client fidel al metroului. Aproape în fiecare dimineața la ora 9.10 sunt prezent la primul vagon, în stația Piața Sudului iar mai nou la Eroii Revoluției. Deficare dată mă așez pe același scaun, dacă este liber, daca nu stau în picioare în fața lui. Am început să cunosc și călătorii metroului, chiar știu și unde coboară.

Este o domnișoară foarte frumușica (de care cred că m-am îndragostit) care se urcă o data cu mine la Eroii Revoluției, de când a dat zăpada poarta niște UGG-uri gri cu blugi bleu și o geacă albă și nu îi lipsește niciodată Iphone-ul 3G la care ascultă muzică și coboară o dată cu mine la Pipera.
Îmi pare rau că niciodată nu am curajul sa o bag în seamă, timiditatea mea își spune cuvăntul.

În vremurile bune, cănd mă urcam în metrou la Piata Sudului, o făceam alături de o doamnă de aproximativ 33 – 34, îmbracată tot timpul extraodinar de elegant, mereu în fustă, se mai întalnea din cănd în când cu o doamnă puțin mai în vârstă decât ea cu care chicotea pana cobora din metrou la Piața Victoriei.

La Unirii se urcă un tip inalt și grasun trecut bine de 40 de ani care se așează mai tot timpul langă prima domnișoară, nu îi lipsesc niciodată căștile din urechi și butoneaza un PDA pana cand coboara și el la Piața Victoriei.

Sunt mai multe persoane cunoscute din vedere, despre care o să mai scriu și in posturile viitoare. Sper din tot sufletul că prima domnișoara să citească acest post. Amin!

Read Full Post »

Na, ca te-am mazgalit.

După modelul doi proști numărau o bilă!

Luni dimineața, dupa o noapte de vară, albă, în care toți tânțarii din cartier au atentat la sângele meu dulce, ma îmbrac să plec la birou. Pe vremea prestam tot pentru Mobexpert dar în Pantelimon. Trec rapid pe la baie, mă încalț și ies pe poartă foarte grăbit. La colțul străzii îmi adic aminte că mi-am uitat rucsacul cu laptopul pe birou acasa. Mă întorc, toate colțurile sunt aprope de casa mea.

În sfârșit ajung la metrou, eram atât de adormit încât nu mi-am dat seama ca pierdusem si al doilea metrou. Cobor la Unirii, schimb magistrala, astept un metrou model nou cu scaune libere și plec spre capătul liniei, Pantelimon. În făța mea trei copii foarte gălagioși, ba se împingeau, ba alergau prin metrou, iar mie îmi picau ochii în gură de somn. Dupa vre-o două stați nu am mai suportat gălăgia și i-am rugat foarte politicos sa facă liniște. Până la capăt am ațipit.

Ma trezește paznicul metroului și îmi spune ca trebuie să cobor. Mă târasc pe asfaltul încins păna la birou. Întârziasem, toți clienții și toți colegii mă fixaseră cu privirea, nu îmi pasă și îmi continui drumul spre etajul superior. Ajung în birou îmi scot din frigider un energizant și îl dau peste cap. Mă așez pe scaunul meu rupt și deschid laptopul, din nu știu ce motiv îmi arunc privirea în jos. Nu am bagat de seamă, și continui să ma uit mai atent.

Eram plin de mâzgălituri pe pantaloni și pe tricou. Brusc gândul ma duce la copiii din metrou, mi-au făcut-o, s-au răzbunat, m-au mazgălit. Îmi fuge somnul și incep disperat să caut prin rucsac după telefoanele mobile, portofel și mp3, m-am liniștit toate erau la locul lor. După 5 – 10 minute de disperare încerc să ma gândesc cum s-a intâmplat totul, am adormit atăt de profund încât nu am simtit că m-au măzgali?

Poze cu mine mâzgălit:

Ziua de munca s-a sfârșit, îmi i-au ruscacul în spate sa plec spre văgauna mea din Eroii Revoluției, când spre uimirea mea ce să văd. Din colțul rucsacului ieșea din când în când vârful unui pix, care m-a și mâzgălit.

Bine, pa!

Read Full Post »