Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘familie’

Acum doua saptamani a fost ziua mea.

Cand m-am trezit dimineata nu ma simteam prea bine dar speram ca sotia o sa-mi cante ‘Multi ani traiasca…’ si eventual o sa-mi dea un cadou, dar ea nu mi-a zis nici macar buna dimineata… Copiii si ei s-au asezat la micul dejun fara sa ma felicite. Am ajuns deprimat la birou, cand am intrat pe usa, secretara plina de euforie mi-a zis ‘La multi ani!’… M-am simtit un pic mai bine, macar ea si-a adus aminte. Am lucrat normal si spre dezamagirea mea nimeni din prieteni sau rude nu m-a sunat sa ma felicite. Aproape de pranz secretara a intrat la mine in birou si mi-a zis:

– Ce ar fi sa mergem sa mancam impreuna?

I-am raspuns ca e cea mai buna propunere pe care am auzit-o in toata ziua si am acceptat. Am ales un restaurant intim unde am mancat bine, am baut si ne-am

distrat de minune. In masina, in drum spre birou, ea mi-a zis:

– Intr-asa o zi speciala de ce sa ne mai intoarcem la birou, mai bine vino la mine acasa si continuam sa ne distram!

– Bine! am zis ‘hai, si asa mai bem cate un paharel…

Odata ajunsi in apartamentul secretarei mi-a zis:

– Sper ca nu te deranjeaza daca am sa ma simt mai ‘comoda’?

– … Nuuuu, nici o problema, i-am raspuns, iar in sinea mea ma gandeam ca o sa fie o experienta interesanta. Ea a intrat in dormitor si dupa cateva clipe a iesit… cu un un tort imens cu lumanari, urmata de sotia mea, copiii, prieteni si rude, care cantau in cor ‘La multi ani!’ …iar eu stateam ca un idiot in curu’ gol, in mijlocul sufrageriei….

Sursa: cti97.wordpress.com

Read Full Post »

Costica , Dormi ?

Read Full Post »

Rostul…

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

(mai mult…)

Read Full Post »

Da, chiar așa, România, țara viselor neîmplinite. Mi-a luat foarte pțin timp pentru a alege titlul. M-am uitat peste birou, pe geam, la televizor, la familia mea și am dedus… țara unde nici apocalipsa nu vine. Sperând într-o zi mai buna, hrănindu-ne cu aceasta speranța, mergem înainte sau cel puțin așa dorim. Înainte considerăm noi că mergem dar de fapt dăm înapoi sau în cel mai fericit caz stagnăm. Dacă cu ceva ani în urmă speram că vom avea într-un timp relativ scurt si fara prea mari eforturi o casa, masina si o familie, acum, sunt visuri la care nici nu mai putem spera. In acest moment ne bucuram ca la sfarsitul lunii luam un salariu redus cu cel putin 30% decat acum doi ani si ca avem un loc de munca. Oare este corect spus „loc de munca”?

„Ideea este ca nu trebuie sa ne mai vada multumiti, zambind, veseli, ci doar cu capul in pamant si abatuti…”

Locuiesc intr-un cartier de periferie de la marginea unei capitale europene, cu parintii, prietena si cei doi catei. Cu totii angajati in companii private de top.

De top insemnand ca „the big boss” ajunge sa aibe cate o casa pe fiecare insula exotica si cate un amarat de sofer pentru fiecare din mercedes-urile S CLASS pe care le detine.

Iar noi angajatii umili cu o medie de 1.800 de lei trebuie sa fim prezenti in fiecare dimineata in care i se scoala pula, satisafacandul intrecerea intrea angajatii care stau mai mult peste program.

Totusi, acum vad partea buna a lucrurilor de la o varsta, pula nu mai este sculata in fiecare dimineata. Sa revenim la oile noastre si la companiile de tot. Toata lumea are pretentii, ceea ce mi se pare absolut normal, anormal este atunci cand ai aceleasi pretentii ca pentru ala caruia ii oferi pentru 21 de zile de prestatie 100 de milioane…Scriu 100 de milioane, cu litere pentru ca nu stiu sa ii trec in cifre RON. Păi frate, pentru 100 de milioane dorm la birou de luni pana vineri, să moara mama. Nu la modul ca dorm pe scaun ci la modul ca as muncii si in timpul somnului, cu banii respectivi mi-as cumpara odihna in weekend.

Ma uit la oameni in metrou carora vizibil nu le ajung banii nici macar pentru o pereche de blugi noi intr-un an de zile. Suntem niste saraci, cu atat mai mult ca nu mai putem lua credite, ajunsesem sa cumparam si macarea in rate din supermarket cu vestitul CARD AVANTAJ. Ce mancam intr-o zi plateam in 3 luni fara dobanda.

Cum spunea unu’ dintr-o formatie careia nu-i mai tin minte numele „Fericirea nu se cumpara in rate”

Acum prietena imi spune cu subinteles ca ar fi cazul sa ne mutam si sa facem un copil, ea este una din acele persoane visatoare, traieste in lumea ei, si ca toata lumea este corecta. Imi este tare frica pentru momentul in care va venii cu picioarele pe pamant. Nu este decat un alt roman in, Romania, tara viselor neimplinite si ajungem sa ne trezim dimineața doar pentru că sună ceasul.

V-am pupat s-a facut duminică ora 6, este ziua mea de făcut baie.

Read Full Post »

Viciile sotului

Florentin şi Roxana s-au căsătorit la şase luni după prima întâlnire din parcul Cişmigiu. Ambii erau liniştiţi, munceau în folosul familiei, pentru prosperitatea casei şi al viitorului. Ea, profesoară la o şcoală generală din capitală, el, inginer angajat la o firmă multinaţională.

Zilele curgeau una după alta precum picăturile în burlanul unei case pe vreme de ploaie, nicio deosebire între luni şi sâmbătă. În fiecare seară intra pe uşă, îşi îmbrăţişa soţia, o săruta, stăteau apoi la taclale în living, se uitau la ştirile nopţii, periodic făceau dragoste şi, în cele din urmă, adormeau. Diferită era doar ziua de duminică. Atunci ieşeau în parc, la cinematograf sau la vreo piesă de teatru, iar vacanţele le petreceau împreună la Neptun sau la Sinaia.

Niciodată Florentin nu a întârziat, nu s-a întors acasă nervos şi nu a căutat gâlceavă. Mai mult, nu mergea cu băieţii pe stadion sau la berărie, nu fuma, iar salariul, până la ultimul leu, îl aducea acasă. La fel proceda şi Roxana. În plus ea gestiona averea familei, căuta oferte bancare, forma depozite, le dizolva pe cele ajunse la termen, transforma leii în valute de care Florentin nici nu auzise şi nu dădea greş niciodată în afaceri. Banii lor se înmulţeau ca un cozonac la dospit.

Totuşi Roxana avea o nemulţumire care se agrava în fiecare zi. Până la Florentin, nu întâlnise om fără vicii, iar lucrul acesta dovedea cu certitudine că şi el poseda un viciu dar bine ascuns. Iar Roxana, în calitatea oficială de soţie, trebuia să i-l descopere şi să lupte pentru extirparea lui. De câte ori nu îi telefona Virginiei şi o felicita pentru bătaia primită de la Costel, bărba-su… Sau Deliei, al cărui soţ îşi bea în fiecare noapte minţile şi se întorcea acasă după miezul nopţii cu pantalonii uzi. Sau Ioanei… care umbla hai-hui după Mircea, că era un fustangiu fără pereche.

Dintre toate amicile ei, Roxana era clar cea mai nefericită. De-a dreptul umilită de situaţie! Cu Florentin alături, nu putea să-şi dovedească puterea de convingere, nu avea cum să lupte contra viciilor aşa cum făceau celelalte fete, pentru că el, soţul, era un fătălău fără pereche şi nu poseda defecte. Atunci a început să studieze psihologia, criminalistica şi un tratat complet al detectivilor particulari. În scurt timp învăţă arta urmăritului, a pândei, căutarea şi prelevarea de urme.   Îşi cumpărase un întreg arsenal pentru atingerea scopului, lămpi de tot felul, soluţii pentru amprente digitale, ochelari speciali şi începu de îndată să-şi aplice noile cunoştinţele
pe Florentin.

Îl urmărea la plecare, la întoarcerea de la serviciu, îl pândea când se ducea să cumpere pâine sau apă minerală, când intra în librărie…

– De unde vii?
– De la firmă.

Răspuns invariabil, sărut invariabil, îmbrăţişare invariabilă. De ciudă, îi dădeau lacrimile şi se răstea la el.

– Te rog să nu mă minţi! Ai intrat în brutărie.
– Normal, nu mai aveam pâine.
– Şi la alimentară de ce ai fost?
– Să iau ouă. Uită-te în frigider, nu mai sunt.
– Adică ce sugerezi? Că eu nu ştiu ce avem şi ce nu avem în frigider?

În clipa aceea îşi hotărî viitorul! Urma să îl interogheze câte o oră în fiecare seară, şase zile pe săptămână. La un moment dat, tot va scăpa el ceva care să-l da de gol.  Zis şi făcut: cum intra pe uşă, Florentin era întâmpinat de zeci de întrebări despre vremea de afară, maşinile pe lângă care a trecut, oamenii pe care i-a privit şi pe care nu i-a privit, casierele de la magazinele alimentare, firele de păr de pe haine pe care ea i le plasa atunci când nu era atent şi apoi i le arăta demonstrativ.

La interogatorii, Florentin a rezistat eroic vreme de două săptămâni. Roxana deţinea toată gama de întrebări: unele subtile, altele precise, agere, pătrunzătoare, abstracte… şi, în cele din urmă, Florentin începu să se bâlbâie. Desigur, era primul pas în recunoştea greşelilor, curând urma să-i spună că o înşelase, că o minţise ani la rândul, că se îmbăta numai la serviciu, că umbla aiurea în loc să vină acasă… iar Roxana va avea în sfârşit cu ce să se mândrească în faţa prietenelor.

Florentin nu pricepea nimic din toată povestea asta. În fiecare seară aceeaşi placă, aceleaşi întrebări năucitoare, habar n-avea de unde îi găsea pe haine atâtea fire de păr blond ori brunet, lung sau scurt, de unde îi apăreau pete de ruj pe gât sau mirosuri de parfum necunoscut pe cămăşile purtate. Nu înţelegea… în schimb se plictisi şi începu să aprobe orice bănuială a nevesti-sii.

Peste alte două săptămâni îi era silă să mai vină acasă, aşa că începu să întârzie cu băieţii la berărie exact ca în timpul studenţiei. Apoi trecu pe votcă şi porni să colinde barurile Bucureştiului. Într-o noapte o cunoscu pe Ileana, o tipă simplă, cu doi copii, necăsătorită, care ziua vindea covrigi şi noaptea debarasa mesele unui bar din regie. Dimineaţă erau atât de beţi amândoi, încât adormiră îmbrăţişaţi pe o banchetă, aproape de cuier. În clipa aceea între ei s-a înfiripat un puternic sentiment de dragoste trupească pe care Florentin nu-l cunoscuse în relaţia cu Roxana.

A doua zi, pe la prânz, când ajunse acasă, nevasta îi cercetă bănuitoare hainele mototolite, îi privi cu atenţie ochii şi nu mai întrebă nimic. În sfârşit era fericită. Descoperise probe incontestabile şi dovezi clare că Florentin cumulase viciile tuturor bărbaţilor celorlalte prietene. Se simţea vrednică de plâns, umilită dar împlinită. Din ziua aceea putea începe marea bătălie pentru aducerea lui Florentin pe calea cea dreaptă, pentru a-l dezobişnui de băutură, de fumat, dar mai ales de adulter.

Autor: Sorin Teodoriu


Read Full Post »

Un profesor de filosofie stãtea în fata clasei având pe catedrã câteva
lucruri.Când ora a început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare gol, pe
care l-a umplut cu mingi de tenis.
I-a întrebat pe studenti dacã borcanul este plin si acestia au convenit cã era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan,
scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis.
I-a întrebat din nou pe studenti dacã borcanul era plin iar acestia au fost de
acord cã era.
Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc
nisipul a umplut de tot borcanul.
I-a întrebat din nou pe studenti cum stãtea treaba iar acestia au rãspuns în cor
‘pliiin’!
Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti cu cafea pe care le-a turnat în borcan
umplându-l de aceastã datã definitiv.
Studentii au râs.

Dupã ce hohotele s-au domolit, profesorul spus: ‘Acum as dori sã întelegeti cã
acest borcan reprezintã viata voastrã. Mingiile de tenis reprezintã lucrurile
importante pentru voi: familie, copii, sãnãtate, prieteni si pasiunile voastre.
Dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi: serviciul, casa,
masina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte. Dacã veti începe cu nisipul, nu
veti mai avea unde sã puneti mingile de tenis si pietricelele. La fel si în viatã,
dacã îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea
niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine. Acordã atentie lucurilor
importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, iesi cu sotia în oras la cinã,
joacã tenis, vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine
stie ce dispozitiv. Ai, în primul rând grijã de mingiile de tenis, ele conteazã cu
adevãrat. Stabileste-ti prioritãtile, restul e doar nisip.’
Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni
de cafea. Profesorul a zâmbit:
‘Mã bucur cã întrebi asta, ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea
viata ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea, împreunã cu un prieten.’

Read Full Post »