Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘federatia de gimnastica’

Campania „Impreuna dam viata povestilor”  initiata de postul tv antena1 continua astazi cu drama unui om care a salvat, cu pretul vietii, banii echipei de gimnastica aflata in deplasare in Venezuela. S-a ales cu o viata in scaun cu rotile, intr-o lume care il ignora.

Urmariti un reportaj impresionant despre sacrificiu, durere, umilinta si uitare. Totul intr-o Romanie care nu stie decat sa intoarca spatele oamenilor de valoare.

A fost nevoie doar de o secunda pentru ca intreaga lui viata, asa cum o stiuse pina atunci, sa se sfirseasca. De 13 ani, Toma Pradatu, un nume ca o ironie a sortii, isi doreste ca ziua de miine sa nu mai vina.

Aflat intr-un stagiu de pregatire, la Caracas, in Venezuela, Toma Pradatu, pe atunci secretar general adjunct al Federatiei de Gimnastica, trebuia sa se ocupe de partea administrativa a delegatiei. N-avea de unde sa stie ca destinul ii pregatise cea mai cumplita zi din viata sa.

In acea zi, Toma Pradatu a intrat intr-o banca, impreuna cu Octavian Belu, ca sa scoata bani pentru pregatirea gimnastelor.

Toma Pradatu isi aminteste fiecare secunda din ultima zi a vietii lui de pana atunci.

Si, in fiecare zi a noii vieti, isi deruleaza in minte filmul nenorocirii lui.

Glontul i-a trecut prin omoplat, i-a perforat plamanul, si i-a atins coloana vertebrala, sectionandu-i maduva spinarii.

Isi aminteste si visul care l-a intors pe pamant, pentru a-si continua viata. O viata pe care nu si-o doreste nimeni.

De atunci, aproape ca nu mai traieste. A salvat banii delegatiei, dar s-a pierdut pe el. Dupa aceea, nimic nu a mai fost la fel. Neputinta, care nu-l lasa sa faca nimic singur, nu-i da deloc pace.

Geanta pe care au vrut sa i-o fure o tine in casa, ascunsa intr-un dulap pe care, pina astazi, nu l-a mai deschis de 10 ani. Vederea ei e prea greu de suportat. La fel de greu ca frigul care i-a patruns in corp dupa incident si pe care, probabil, il va purta in el pina la sfarsit. Il chinuie atat de tare, incat refuza sa mai iasa din casa cu lunile, din toamna si pina primavara tirziu.

Un chin pe care l-ar suporta mai usor daca pe la el ar mai trece, din cind in cand, cineva. Doar ca prietenii l-au parasit. De la federatie nu mai vine nimeni. Statul i-a rasplatit eroismul cu uitare. Nici o diploma nu-i lauda sacrificiul, nicio stringere de mina memorabila nu ii imblinzeste zbuciumul, nicio medalie nu-i astimpara durerea atunci cind gandurile nu-l mai lasa sa doarma.

Barbatul, plin de viata candva, care batea pamintul in lung si-n lat, a ajuns sa-si numere restul zilelor, mai mult in casa, intr-un apartament neincapator, sufocant, tintuit intr-un carucior cu rotile.

Teama ca este privit cu mila de toti oamenii din jurul lui il macina si ea, cumplit. Zi de zi.

Amintirile stau inchise intr-un sertar al bibliotecii din sufragerie. Din viata lui de dinainte i-au ramas

Agresorii sai nu au fost prinsi niciodata. I-a iertat insa de mult. De fapt, nici nu i-a urat vreodata.

Cu aceeasi resemnare vorbeste si despre cei care il lasa sa-si duca nefericirea chircit intr-un scaun cu rotile, fara sa-i intinda o mina de ajutor.

Dorintele lui sunt atat de mici, incit te umilesc. Nu vrea decit un lift incapator, trotuare libere si o masina ceva mai mare, ca sa-i incapa caruciorul. Si poate o vizita din cind in cind, sa mai stie lumea de el.

Read Full Post »