Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘filozofie’

Cioran-Cugetari

Putem accepta orice adevăr, oricât de zdrobitor, cu condiţia să înlocuiască
totul, să aibă tot atâta vitalitate cât speranţa căreia i s-a substituit.
Ceea ceştiu laşaizeci de aniştiam la fel de bine la douăzeci. Patruzeci de
ani ai unei inutile munci de verificare…

De atâta amar de vreme de când se moare, viul a căpătat probabil obişnuinţa de a
muri; fără de care nu s-ar explica de ce o insectă sau o rozătoare şi chiar
omul, ajung, după câteva sclifoseli, să crape atât de demn.

X mă insultă. Sunt gata să-l pălmuiesc. După ce mă gândesc, renunţ. Cine sunt?
Care e adevăratul meu eu: cel care ripostează sau cel care se retrage? Prima mea
reacţie e întotdeauna energică; urmatoarea, moale. Ceea ce se cheamă
„înţelepciune” nu e, în fond decât un veşnic „după ce mă gândesc”, adică
nonacţiunea ca prim gest.

Ani de zile, o viaţă de fapt, să nu te fi gândit decât la ultimele clipe, ca să
constaţi, când te apropii în sfârşit de ele, că va fi fost degeaba, că gândul
morţii ajută la tot, doar să mori nu.

Nu e profund, nu e autentic decât ceea ce ascundem. De unde forţa sentimentelor
abjecte.
Am toate defectele celorlalţişi totuşi ceea ce fac aceştia mi se pare
inadmisibil.
– Ce faceţi de dimineaţă până seara?
– Mă suport.

Nu-i pizmuieşti pe cei care au puterea să se roage, în vreme ce eşti plin de
invidie faţă de posesorii de bunuri, faţă de cei care cunosc bogaţia şi gloria.
E ciudat că te resemnezi cu mântuirea celuilalt, dar nu cu avantajele trecătoare

de care se poate bucura acesta.

Nu exista o artă adevarată fără o mare doză de banalitate. Aceea care recurge în
mod constant la insolit oboseşte repede, nimic nefiind mai insuportabil decât
uniformitatea excepţionalului.

Daca ar fi cu putinţă să ne privim cu ochii celorlalţi, am dispărea pe loc.
Nu le îngăduim decât copiilor şi nebunilor să fie sinceri cu noi; ceilalţi, dacă
au îndrăzneala să-i imite, se vor căi mai devreme sau mai târziu pentru asta.
Nu te temi de viitor decât atunci când nu eşti sigur că te poţi omorî la
momentul dorit.

Nu contează decât un singur lucru: să înveţi să pierzi.

Omul careşi-a învins complet egoismul, nemaipăstrându-şi nici o urmă, nu poate

rezista mai mult de douăzecişi una de zile, învaţă într-oşcoala vedantică

modernă.

Nici un moralist occidental, nici măcar cel mai sumbru, n-ar fi îndrăznit să

avanseze despre natura umană o precizare atât de înfricoşătoare, atât de

revelatoare.

Ti-ai dori uneori să fii canibal, nu atât din plăcerea de a-l devora pe cutare

sau cutare, cât din aceea de a-l vomita.

„N-aţi avut dreptate să contaţi pe mine.” Cine s-ar putea exprima astfel?

Dumnezeuşi ratatul.

E limpede că Dumnezeu era o soluţieşi că nu se va găsi niciodată una la fel de

mulţumitoare.

Cu cât se îndepărtează de Dumnezeu, cu atât oamenii avansează în cunoaşterea

religiilor.

„… dar Dumnezeuştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide

ochii.” De-abia s-au deschisşi începe drama. Să priveşti fără să înţelegi,

acesta-i paradisul. Infernul ar fi deci, locul în care înţelegi, în care

înţelegi prea mult…

Numai Dumnezeu are privilegiul să ne abandoneze. Oamenii nu pot decât să-ţi

întoarcă spatele.

Read Full Post »


Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie.
Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…
Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.
– Esti crestin, nu-i asa, fiule?
– Da, dle, spune studentul.
– Deci crezi in Dumnezeu?
– Cu siguranta.
– Dumnezeu e bun?
– Desigur, Dumnezeu e bun.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
– Da.
– Tu esti bun sau rau?
– Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin.
– Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa o ajuti? Ai incerca?
– Da, dle. As incerca.
– Deci esti bun.
– N-as spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea.
Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
– El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
– Nu poti raspunde, nu-i asa?
El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
– Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
– Pai…, da, spune studentul.
– Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare – “Nu”.
– De unde vine Satana?
Studentul ezita. – De la Dumnezeu.
– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
– Da, dle.
Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da.
– Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat.
Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
– Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
– Da.
– Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. – Cine le-a creat?
Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.
– Spune-mi, continua el adresandu-se altui student.
– Crezi in Dumnezeu, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
– Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit.
– Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau.
L-ai vazut vreodata pe Dumnezeu?
– Nu, dle. Nu L-am vazut.
– Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Dumnezeul tau?
– Nu, dle, nu l-am auzit.
– L-ai simtit vreodata pe Dumnezeul tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Dumnezeu?
– Nu, dle, ma tem ca nu.
– Si totusi crezi in el?
– Da.
– Conform regulilor empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
– Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, dupa care, pune si el o intrebare.
– Dle profesor, exista caldura?
– Da.
– Si exista frig?
– Da, fiule, exista si frig.
– Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
– Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe.
Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperaturi mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material, sa aiba sau sa transmita energie.
Zero absolut (-458 F) inseamna doar, absenta totala a caldurii !
Vedeti, d-le profesor, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii.
Nu putem masura frigul. Nu avem unitati de masura pentru frig. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le profesor, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
– Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
– Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
– Din nou raspuns gresit, d-le prof.,
Intunericul nu este „ceva”; este absenta a „ceva”. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta, atunci nu exista nimic, iar acest nimic il numim intuneric.
Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie mai intunecat sau mai putin intunecat, l-am masura cu unitati de masura, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Se pare ca acesta va fi un semestru bun.
– Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
– Dle profesor vreau sa spun ca premisele dv. filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
– Gresita ? Poti explica in ce fel ?
– Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau.
Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. D-le, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand.
Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
– Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
– Ati observat vreodata evolutia cu proprii ochi, d-le profesor ?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. predati studentilor ceea ce credeti, nu? Atunci, ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
– Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineaori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
– E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care „a auzit” creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice stabilite si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, d-le – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dv., d-le profesor ?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila.
In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
– Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
– Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, d-le, exista raul?
Acum, mai nesigur, profesorul raspunde:
– Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat:
– Raul nu exista, d-le, sau cel putin nu exista ca lucru in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.
Profesorul s-a asezat, fara a mai scoate un cuvant…..
Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta prietenilor si familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. stiinta”
PS: Studentul se numea…. Albert Einstein.
Albert Einstein a scris cartea intitulata „Dumnezeu vs. stiinta” in 1921….

Read Full Post »