Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘gandul’

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Nicolae a fost sărutată, luni, de mii de români, la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. Oamenii au frecat de raclă până şi… şerveţele de hârtie pentru şters nasul. Sociologul Dan Lungu zice că oamenii vin la biserică fiindcă nu mai au încredere în ei înşişi şi în stat

A plimbat întâi portofelul pe lângă racla cu moaştele Sfântului şi abia apoi s-a aplecat şi el să o sărute. Portofelul şi-l trăsese din buzunar scurt, dintr-o zvâcnire, să nu-l vadă credinciosul din spate cum se umileşte cu bani şi carduri peste mâna Sfântului. Căci în raclă nu odihneşte tot corpul marelui ierarh Nicolae, ci numai mâna cea dreaptă. Portofelul, credinciosul nostru l-a frecat de icoana de lângă raclă cu o mişcare lungă, parcă nu-i venea să şi-l mai ia înapoi. Pupătura finală, în schimb, s-a consumat rapid şi imediat omul s-a şi topit în mulţime, între miile de pelerini. Greu de înţeles de ce azi a venit tot puhoiul ăsta de lume la moaşte, când mâna Sfântului este disponibilă la sărutat în fiecare miercuri, între orele 17 şi 20.

Mai în spate, unor bunice rebegite de frig le sclipeau ochii că în sfârşit, după cinci ore de aşteptat în picioare, în frig, le-a venit şi lor rândul la raclă. Aveau pregătite deja nişte punguţe cu lenjerie intimă de-a nepoţilor, şosete, maiouri, chiloţi. Au frecat punguţele cu haine de icoana de lângă raclă, şoptindu-şi în barbă cuvinte numai de ele ştiute. Au plecat cam repede, că le înghionteau din spate alţi pelerini, „înarmaţi” şi ei cu fel şi fel de obiecte personale de trecut pe la raclă: cruciuliţele pe care le poartă zilnic, fotografii sau iconiţele de buzunar. Cineva a frecat, chiar, pe icoana Sfântului… un pachet de şerveţele de hârtie pentru şters nasul, din acelea de unică folosinţă.

Poze cu fete nemăritate pe la racla Sfântului, ca să se mărite mai repede

„Eu pentru fiica mea de 36 de ani care nu se mai mărită am adus să ating de raclă fotografia ei, plus câteva obiecte personale pe care le poartă zilnic. Este importat să vii cu obiecte personale fiindcă pe acelea le ai aproape zilnic la tine, indiferent ce obiecte ar fi acelea. Credem că Sfântul Nicolae o va ajuta să găsească gândul cel bun şi să se căsătorească”, ne-a spus pelerina Elena. Credinciosului Sorin Leonte îi vine să râdă de povestea cu obiectele. A aşteptat la coadă de patru ore nu să frece vreun obiect de icoane, ci numai pentru a sta câteva secunde în faţa moaştelor, ca să ceară Sfântului Nicolae sănătate şi atât. Îl întrebăm dacă nu e tentat să-şi scoată şi portofelul şi ne răspunde convins că el l-ar pune, dar ştie sigur că Sfântul are altă treabă decât să i-l umple lui cu bani.

Mai încolo, când frigul s-a ascuţit, mulţimea a devenit şi mai întărâtată şi oamenii s-au luat la harţă că şi-au furat locul unul altuia. Pentru ca puhoiul să nu vandalizeze racla, doi poliţişti comunitari au stat permanent lângă ea, să o păzească. Chiar şi aşa, rugaţi de mame, au tot trecut şcolari pe sus, peste gard, la raclă. Să pupe şi ei mâna Sfântului Nicolae, să ia note bune la şcoală.

Preotul Cărămizaru: „Sfântul Nicolae este cel mai iubit sfânt şi cel mai drag”

„Lumea se înghesuie să se roage la moaşte fiindcă Sfântul Nicolae este cel mai iubit sfânt şi cel mai drag. Nu este adevărat că aceste cozi de la moaşte au legătură cu sărăcia. Căci românii sunt obişnuiţi cu sărăcia. Să nu uităm că şi în vremea comunismului românii veneau la Sfântul Dimitrie, pe Dealul Mitropoliei, cu miile. Şi n-avea nimeni ce să le facă. Aşadar, este vorba doar despre credinţă aici, iar asta este o moştenire sacră a românilor. Nu întâmplător mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se găseşte aici, la kilometrul zero al Capitalei, să binecuvânteze întreaga ţară”, ne spune preot Dr. Prof. Emil Nedelea Cărămizaru de la parohia „Sfântul Gheorghe Nou”.

El ne-a mai povestit că mâna dreaptă a Sfântului Nicolae a fost depusă aici de Mihai Viteazu, după ce a purtat-o în sân, în lupte, să-l protejeze. „Racla este din argint curat, iar mâna este înfăşurată. Prin ’93, un hoţ a fost prins încercând să profaneze racla, a fost prins şi a murit în închisoare chiar în ziua de Sfântul Nicolae”, adaugă preotul.

Dan Lungu: „Avalanşa de pelerini este legată şi de lipsa de educaţie ştiinţifică”

„Nu trebuie să citim avalanşa de pelerini ca pe o manifestare a credinţei, căci credinţa ţi-o poţi manifesta şi stând retras. Oamenii vin la moaşte fiindcă aşteaptă o întâmplare magică în viaţa lor. Şi-au pierdut încrederea în ei înşişi şi în instituţiile statului. De aceea se şi joacă mult la Loto. Oamenii rămân inerţi, pasivi, aşteptând ceva. Sunt pacienţi ai întâmplării, nu actori. Ei suportă istoria, nu o construiesc. Gândirea aceasta are rădăcini vechi la români, de la Mioriţa încoace”, a declarat pentru gândul scriitorul Dan Lungu, conferenţiar doctor la Catedra de Sociologie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

„Foarte mulţi dintre pelerinii care se înghesuie la moaşte îşi proiectează viitorul pe dimensiunea mistică. Aceasta este singura şansă pe care ei o văd. Am citit, recent, despre un sondaj care arăta că la români educaţia ştiinţifică este foarte slabă. De pildă, se spunea acolo că suntem unii dintre cei mai mari consumatori de antibiotice. Probabil că şi avalanşa de pelerini la moaşte este legată şi de lipsa de educaţie ştiinţifică”, a adăugat Dan Lungu.

Ultimul top al încrederii (studiu GfK) arăta că cel mai mult românii cred în pompieri, în poştaşi, în cadre militare şi de abia pe urmă în preoţi.

Articol preluat din ziarul gandul

Read Full Post »

O fiinţă umană se apropie de altă fiinţă umană, o ia de gât şi o dă gospodăreşte cu capul de perete. Îi mai trage celui căzut un şut în plină figură şi-şi vede de treabă, adică se duce să danseze. Celălalt îşi vede şi el de treaba lui, se duce purtat pe braţe, în comă, la reanimare. Atacatorul a făcut totul public, în câteva secunde, cu o rutină liniştită, ca şi cum ar fi apăsat pe clanţă, ar fi deschis o uşă şi ar fi închis-o la loc.

Scena aceasta se repetă tot mai des sub diverse forme, de un număr înfiorător de ori, pe întreg teritoriul României. Femei, poliţişti, tineri, bătrâni, loviţi cu sălbăticie mecanică, umpluţi de sânge, călcaţi în picioare pentru că mergeau prea încet, pentru că deschid gura când vorbesc sau pentru că erau pe-acolo. O uriaşă nepăsare ucigaşă faţă de om, pentru care legea nu mai e decât un epitaf. Citate din textele de lege corespunzătoare decesului ar trebui scrise pe morminte ca în Cimitirul Vesel de la Săpânţa.

n jumătatea de veac de când trăiesc în Bucureşti n-am văzut vreun accident grav pe Magheru sau pe Ana Ipătescu. Acum, în inima României, maşini care rup cu 100 pe oră stâlpi şi copaci, morcovi negri de metal, intră pe trotuar şi omoară oameni care nici n-au când să ştie că mor. Maşinile, având la volan, se pare, câte un biped, se năpustesc asupra grupurilor de nuntaşi de pe marginea drumului, asupra inspectorilor aflaţi în parcare, ajung cu roţile din faţă pe masa din sufragerie în casele de lângă drum, spulberă femei, copii şi bebeluşi de o lună pe trecerile de pietoni. Ce să-i mai spui copilului, să aibă grijă pe unde traversează?

Ţara noastră are febră/De pietoni călcaţi pe zebră, ar trebui să sune nişte lirică contemporană angajată, de recitat la şcoală.

Şi nu e vorba doar de gipuri, beemveuri sau audi. Inşi cu loganuri, ba chiar cu dacii stinghere ca a mea, se suie pur şi simplu pe tine, vor să piei din calea lor unde-oi şti, prima regulă de circulaţie este dă-te la o parte că trec eu. Femeile la volan beneficiază în mod regulat, că au greşit sau nu, de valuri de obscenităţi desenate cu gura şi cu mâna. L-aţi văzut pe junele avocat, nu interlop, nu urmărit general, avocat oprit de poliţişti, cum îi anunţa că l-au deranjat, că n-are timp de ei? Dar pe insul care, stopat în ultimul moment pe Autostrada Soarelui, în vreme ce circula ca urina boului după 9 beri, răspunde reporterului că i se rupe lui de lege, o să scape şi de data asta şi o să conducă din nou cu alcoolul în cap, că aşa îi place lui?

Fenomenul de disoluţie a autorităţii, despre care începeam să scriu cu 12 ani în urmă, se apropie tot mai mult de culme. El generează altul, şi mai hidos: disoluţia umanului, la scara întregii societăţi. Într-o ţară în care şeful statului e un promotor al şpriţului la volan, al capului şi dosului de labă în gură şi în care presa e încadrată la ameninţări pentru siguranţa naţională, cetăţenii devin cel mai mare pericol la adresa siguranţei naţionale a concetăţenilor lor. Derbedeismul instalat de ani de zile la cel mai înalt nivel eliberează, prin rezonanţă, rezervele de agresivitate şi urâţenie lăuntrică ale acestei naţii. Până să-i termine guvernul, românii se grăbesc să se lichideze între ei. Cool.

Sursa: gandul.info

Read Full Post »

Cseke e mic copil. În Cabinetul Glumeţilor cel dintâi e Videanu. Cu Adriean ne râdem în hohote. V-o mai amintiţi pe aia cu „Guvernul, per ansamblu, e perfect?”. Dar pe ultima o ştiţi? „Aş trăi bine cu 15 milioane pe lună, o nevastă şomeră şi un copil la facultate”. Generos, a oferit şi soluţia: un job în plus. Nu-l mai găseşti în România? Te cari, frate, şi mergi, şi mergi, până dai de o căpşună imensă, cât să ajungă la toată lumea; o să ştii că ai nimerit unde trebuie – la Muzeul Prado, şi că eşti în faţa unui tablou de Bosch.

Vouă însă, cărora vă poartă de grijă, v-ar fi imposibil să trăiţi cu bruma de agoniseală a ministrului. Gândiţi-vă doar că vine factura la curent: n-o plătiţi neam de neamul vostru cu o leafă de cinşpe milioane vechi, o nevastă şomeră şi un copil obraznic care vrea să-şi termine facultatea.

În Ţara Cârpelii, ni s-a dat de ieri o ocupaţie nouă: paza contra incendiilor. Toată lumea caută scurtul, se holbează după fire neizolate. (Haiosul ministru Funeriu a dat şi el ordin să se verifice prizele din şcoli. Ca, atunci când o cădea acoperişul, să nu mai punem pompierii pe drumuri). Asta era problema, dacă o rezolvăm şi pe asta, avem timp să citim Constituţia, înainte de a o modifica. Vă recomand capitolul 34, alineatul 1: „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat”. Dar cum statul nu se mai poate garanta nici pe sine însuşi, ne plăteşte de buni: 500 de lei o viaţă de om întreruptă din greşeală (indiferent dacă ai apucat sau nu s-o trăieşti).

O să mă întrebaţi de ce îi arde lui Videanu de bancuri, de ce are Weltanschauung-ul atât de vesel. Tocmai acum, când – fiindcă perfecţiunea nu ţine în prostie – guvernul Boc4 ar putea fi înlocuit cu Boc5. Răspunsul e simplu: e convins că va prinde nu numai Boc5, ci şi jubiliarul Boc50. Doar el e brandul nostru naţional: „Exploraţi grădina carpatică. Înmărmuriţi”.

Sursa

Read Full Post »

Un ins bagă în spital patru oameni. În România, dacă i-ar fi rănit cu toporul, era posibil să fie condamnat la puşcărie cu executare. Dacă are însă bani şi i-a lovit cu maşina, are toate şansele să scape basma curată sau, în cel mai rău caz, să primească o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare. Acesta este şi cazul unui inconştient, Cristian Ungur, care duminică a intrat cu maşina pe pista Aeroportului Caransebeş în timpul unui concurs de motociclism.

În plus, medicii legişti au stabilit că avea şi o alcoolemie foarte mare: peste doi la mie.

Nu este însă vorba de un caz izolat. Pârtia crimelor de acest gen a fost deschisă de celebrul colonel Cristian Bernevig, fostul şef al DIA, care a omorât cinci oameni într-un accident rutier.

Bernevig a apucat să facă doar cinci luni de puşcărie pentru că a fost graţiat. Soţia poetului Adrian Păunescu a ucis trei persoane în timp ce depăşea o coloană de maşini la volanul unui jeep. Carmen Păunescu a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare.

Cel mai recent caz de acest gen este al Aneimaria Straus care, aflată la volanul unui Audi A8, a zdrobit pe trecerea de pietoni o tânără studentă din Republica Moldova, Tatiana Duplei. Pedeapsa primită a fost, evident, cea deja clasică: doi ani de închisoare cu suspendare. Despăgubirile de circa 200.000 de euro au fost plătite de asigurator, astfel că practic dna Straus nu a trebuit să scoată nici măcar un leu din buzunar.

Culmea tupeului, a fost nemulţumită de sentinţă, pe care a contestat-o întrucât era obligată să urmeze anual cursuri de pregătire teoretică pentru cunoaşterea noţiunilor rutiere, de mecanică şi de prim-ajutor.

Pedepsele aplicate de justiţia română în aceste cazuri sunt cele mai blânde posibil. Legea penală prevede pentru astfel de fapte inclusiv sancţiunea închisorii cu executarea, sancţiune care nu s-a acordat însă niciodată în cazul unui accident rutier comis de un om cu bani, indiferent câte persoane au murit sau au rămas mutilate . După criterii care scapă bunului simţ comun, judecătorii „preţăluiesc” viaţa şi moartea cu unităţi diferite de măsură: crima comisă cu maşina e mai puţin gravă decât cea comisă cu toporul iar crima săvârşită de un om de afaceri este mai puţin gravă decât cea comisă de un şomer. Aceste derapaje sunt posibile pentru că legea prevede un minim şi un maxim al pedepsei lăsând la aprecierea magistratului cuantificarea propriu-zisă. Şi, dacă am ajuns în faţa unui judecător român, totul este posibil. O spune inclusiv ultimul raport de ţară care critică faptul că pentru situaţii identice judecătorii români dau sentinţe diferite, fiecare instanţă sau chiar fiecare magistrat având propria sa practică judiciară.

Sursa

Read Full Post »

Un minunat articol, prezentat de Mircea Badea în emisiunea sa de ieri și redactat de Florin Negruțiu, editorialist pentru ziarul Găndul.

Te ştiu de mult, mi te agăţi în fiecare zi de picioare, umil şi mieros ca un cerşetor. Întorc îngreţoşat capul şi te aud cum mă înjuri pe la spate de mamă. N-ai nevoie de banul meu, obrazul ăla gros îţi plesneşte de sănătate, dar aşa te-ai învăţat: să mă buzunăreşti, să mă fraiereşti, să mă faci. Pentru tine, am fost întotdeauna un prost bun de jefuit. Ai mei m-au învăţat să las de la mine, să învăţ, să las loc de bună ziua şi chiar să fiu căpos ca să răzbesc, dar nu mi-au zis nimic despre tupeu.

Tu, maestru al tuturor şmecheriilor, ai tupeu din plin. Ce altceva decât tupeul te împinge să cerşeşti azi solidaritatea mea? Spui că ţi-e greu, că trebuie să fim solidari în faţa crizei. Eu, solidar cu tine?! N-am nimic de-a face nici cu hoţia, nici cu prostia ta. Când tu te-ndopai, eu strângeam cureaua. Când tu petreceai la iarbă verde cu mici şi bere, eu strângeam gunoiul în urma ta. Când tu încingeai folcloristele de toate sărbătorile legale, eu făceam ore peste program. Când tu te uitai la filme porno pe o poală de bani la stat, eu băgam sâmbete şi duminici la privat ca disperatul. Ştiu că nu-nţelegi cum e cu privatul decât dacă are şi un Channel în coadă.

Acum descoperi că e criză şi-mi ceri sacrificii, făcându-mi paradă de austeritate. Economiseşti foile din imprimantă sau stingi un bec în cameră, ca să te vadă strada că şi tu te restrângi. Promiţi să-i miluieşti pe săraci cu leafa ta până la sfârşitul anului, ca să mă convingi că şi tu suferi. Ce-ţi lua să te gândeşti la „austeritate” anul trecut, când te spărgeai în chermeze electorale? Acum îmi vinzi chifla că faci reformă, când, de fapt, tu mă scobeşti în buzunar să-ţi achit nota de plată.

Cauţi să scoţi bani din piatră seacă, de la mame şi bătrâni, în loc să-i pui pe bogaţii tăi, înavuţiţi din contracte cu statul, să fie ei solidari cu tine. Un singur sfat îţi dau: să nu te atingi de pamperşii lui fi-miu. E spre binele tău, crede-mă!

Doar plăcerea de a mă umili este pe măsura tupeului tău monstruos. Mă umileşti la circa financiară, când mă plimbi pe la cinci ghişee ca să-mi iei banii, cu aceeaşi plăcere cu care mă umileşti în spital, când îmi arăţi buzunarul halatului sau când mă trimiţi să-mi aduc medicamentele de acasă.

Te-ai obişnuit să tac, să bag capul în pământ, să trec cu vederea, când mă claxonezi isteric pe trecerea de pietoni. Printr-o glumă nefericită a istoriei, m-ai luat în primire încă de la naştere. M-ai condamnat să fiu solidar cu tine, oricât de solitar aş fi vrut eu să fiu. Aş fi avut posibilitatea să fug, dar, din frică sau laşitate, am rămas, ca să mă faci tu mioritic în talk-show-uri şi în gazete.

Ai o mie de feţe, eşti peste tot, pe stradă şi la televizor. Nu ştiu cum să-ţi zic: ar fi prea puţin să te numesc Stat, prea mult să-ţi spun România. Eşti Fratele meu mai mare, manelistul. Ştiu că nu vei înţelege, dar din partea mea nu vei avea solidaritate, ci doar dispreţ.

Florin Negruțiu

Read Full Post »