Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘implinim 3 ani’

Pariu pe Prietenie alătură literatura muzicii folk în spectacole de aproximativ patru ore, de două ori pe lună, duminica. Într-un club din Bucureştiul vechi, artiştii, interpreţii, poeţii vin de drag, iar intrarea publicului este liberă.

Pariem. Credem că se poate. Credem în valoare, în emoţie, în prietenie. Ne bucurăm alături de cei cărora le apar volume sau albume, organizăm lansări, râdem în hohote, suspinăm în acorduri lirice, aplaudăm din tot sufletul, ştim şi spunem că prietenia este o forţă. ,,Dacă nu voi mai avea timp să vă spun că am câştigat / căutaţi-mă în ochii celor ce o secundă au crezut în mine!” este un vers din poemul Pariului.

Pe 15 ianuarie 2012 se vor împlini trei ani de când se scrie cu întâmplări, această poveste frumoasă. O vom celebra cum se cuvine, alături de partenerii, prietenii, invitaţii, spectatorii noştri dragi.

Vor participa (în ordine alfabetică): Alex Turcu, Alina Manole, Andrei Păunescu, Trupa Cantos, Clara Mărgineanu, Eugen Avram, Ioana Pânzariu, Laurenţiu Ghiţă, Mihai Napu, Ovidiu Mihăilescu, Ovidiu Scridon, Radu Pietreanu, Sorin Teodoriu, Ştefan Ciobanu, Ştefan Tivodar, Teodora Ionescu.

Aniversarea celor trei ani de Pariu pe Prietenie va fi marcată şi în plan virtual, înregistrările putând fi urmărite pe http://www.livestream.com/bocanculliterartv

Vă mulţumim tuturor pentru modul în care aţi răspuns până acum invitaţiilor noastre. Sperăm ca obiceiul de a ieşi din case duminica seară să se păstreze şi să ne întâlnim cât mai mulţi ani de acum înainte.

Vă aşteptăm duminică, 15 ianuarie 2012, la aniversarea celor trei ani de Pariu pe Prietenie la Clubul Mojo, strada Gabroveni nr.14 din Bucureşti, începând cu orele 18:00

Intrarea este liberă şi nu se fac rezervări telefonice.

Detalii: http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=27008

Clara Mărgineanu şi Sorin Teodoriu
adresă de email: sache_st@yahoo.com

Read Full Post »