Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘intuneric’

Ultimul act

Bătrâne, am o rugăminte la tine: când vii la mine să fii vesel şi optimist.  Treaba asta mă bucură din cale afară, e ca de la prieten la prieten.  Încep să râd şi, în felul acesta, dau mai departe optimismul, îl transmit, dacă înţelegi ce spun…

Mai întâi zi-mi dacă vrei un ceai, o cafea?… Am devenit expert în pregătirea ceaiului… nu vrei?  Atunci o bere, o ţigare, nimic? Deci eşti omul fără vicii, am înţeles. Să ştii că un om fără vicii este al naibii de periculos.  Lipsa viciilor înseamnă chemarea diavolului, înfruntarea lui şi necuratul e dat dracului pentru că el nu iartă niciodată, ascultă la mine.  Dumnezeu a creeat omul, iar diavolul a finalizat lucrarea, deci să te aştepţi la tot felul de provocări şi dezastre, prietene.

Câţi ani au trecut, bătrâne? Mai ştii de când nu ne-am văzut? Vino să-ţi arăt câteva fotografii din liceu, le-am înrămat şi le-am agăţat de pereţi.  Uite ce tineri eram…

Eu trăiesc singur în locul ăsta pustiu și îngust, trec uneori zile, trec nopţi în care nu vorbesc cu nimeni şi atunci mă lupt cu adevărate atacuri de panică, am procese de conştiinţă, mustrări.  Mai ţii minte cât eram de sociabil şi cum pierdeam nopţile prin baruri, eram dependent de prieteni, de duşmani.  Ascultă la mine, nu prietenii, ci duşmanii sunt cei care te ţin în viaţă, mulțumită lor ai pentru ce trăi.  Pentru ei faci tot felul de scenarii, cum să le aplici lovitura de graţie, te gândeşti cum să-i îngenunchezi.  Ce poate fi mai frumos decât să urăşti din tot sufletul?

Uite fotografia asta, îţi aminteşti?  Te-ai întâlnit cu femeia pe care o iubeai şi cu prietenul tău, cel mai bun prieten… ce l-ai mai urât pentru c-o ţinea de mână.  Cum l-ai fi ucis în fiecare noapte cu lovituri de cuţit şi ce rău te simţeai dimineaţa, când realizai că răzbunarea ta fusese un vis.  De unde ştiu?  Pentru că eu ţi-am făcut fotografia…  ai îmbătrânit de-ai început să uiți.

Chiar nu vrei nimic de băut? Eu încă beau, dar mult mai puţin ca altădată, abuzurile le consider un fel de autoflagelare.

În plus am învăţat să iert.  Anii şi experienţa m-au ajutat să-mi iert duşmanii şi să-mi urăsc prietenii.  E tot un fel de pact, numai că invers, iar sentimental ăsta e mult mai plăcut.  Gândeşte-te numai la mutrele amicilor când realizează că umilele lor confidenţe au ajuns la urechile duşmanilor.  Se uită la tine şi nu înţeleg… iar tu abia te abţii să nu bufnești în râs.  Încearcă treaba asta, îţi spun că nu există satisfacţie mai mare ca înşelarea prietenilor!

Bătrâne, dar nu mi-ai spus dacă îţi place locul ăsta.  M-am mutat acum douzeci de ani, să nu-ţi închipui că aşa a fost înainte.  Aici era o plajă, creşteau măslini sălbatici şi în mijlocul lor a fost o casă din lemn.  De la fereastră vedeai cerul şi marea.  Cât m-am chinuit să împăduresc locul, să fie umbră peste tot.  Iubesc umbra…  Când eram mic am fost uitat de părinţi sub nişte nuci bătrâni, ei munceau la câmp cu soarele în cap, iar eu prindeam rădăcini.  Normal că m-am îmbolnăvit şi toţi au crezut că voi muri, dar în ultima clipă ceva s-a schimbat şi am renăscut.

Dar să nu crezi că n-au existat urmări.  Umbra mi-a intrat în sânge şi de atunci nu mai suport vara şi zilele călduroase, nu suport canicula.  Când e senin sunt slab, sunt expus îndoielilor.  Mă simt nesigur şi mă târăsc în locuri umbroase.  Caut pădurile dese, pivniţele adânci, doar acolo scap de slăbiciuni. În zilele mohorâte îmi vin idei geniale şi găsesc procedee perfecte de răzbunare.  Pe întuneric mintea îmi lucrează febril şi pregătește atacuri decisive.  Contra cui?  Contra prietenilor, contra celor care huzuresc şi dorm liniştiți în hogeacul lor.  Detest familiștii care se laudă că sunt bine mersi şi se consideră invincibili.

Vezi fotografia asta?  E din vremea armatei, scandalul cu tânărul ucis de un soldat, îţi aminteşti?  Normal că îţi aminteşti, parcă ai putea vreodată să uiţi.  Acum că au trecut anii, poţi recunoaşte că nu l-ai ucis din greşeală, cu somaţie, foc de avertisment şi ochire.  De fapt, în noaptea aceea i-ai văzut pe tineri la liziera pădurii, intraseră în perimetrul cazarmei şi se iubeau.

Te-ai apropiat, îi auzeai cum se iubesc, vedeai bine ce fac pentru că erai lângă ei.  Ai încărcat puşca şi i-ai strigat lui să plece şi fetei să rămână pe loc.  Taci, nu spune nimic!  Îmi dau seama că nu ţi-a trecut o clipă prin minte că puştiul va sări la tine.  Nici nu-ţi aduci aminte când ai apăsat pe trăgaci, probabil un gest reflex, de apărare… oricum arma s-a descărcat în burta lui şi gata.

Te-ai gândit vreodată ce a rezolvat puştiul prin gestul ăsta? A salvat fata?  De cine? De tine sau de mine care eram în spatele tău?  Nu ştiai că eram acolo, nu-i așa?  La trei zile de la înmormântare, fata a devenit iubita altuia, mare scofală ce-a rezolvat idiotul.

Ţi-am spus că am fost la capelă?  Stăteam într-un colţ şi priveam mortul.  Era înţepenit şi mândru în sicriul lui ieftin, cu lumânări aprinse lângă cap.  La un moment dat a apărut taică-său, a intrat în capelă şi s-a uitat direct la mine.  Află că în loc să meargă la mort a venit mai întâi la mine, a pus mâna pe umărul meu: – Te-am iertat.  Aşa a spus dobitocul, că m-a iertat!  Îl priveam şi dacă aş fi avut o armă, l-aş fi împuşcat şi pe el, să văd dacă ar mai fi venit şi altcineva să mă ierte.

Nu ştiai lucrurile astea, hai ia o votcă, întăreşte pe moment.  Mai târziu o să-ţi pui ştreangul de gât şi o să atârni ca un pendul în podul casei.  Bea… aşa, bea pe nerăsuflate… nu scrie nicio scrisoare, oricum nu te va ierta nimeni.  Te tine nu te va ierta nimeni!  Chiar dacă scrii că eu l-am ucis pe băiat, crezi că mai interesează pe cineva?  După atâţia ani, nu mai contează.  Bea!

La drept vorbind trăieşti degeaba. Huzureşti ca orice îmbogăţit peste noapte într-o casă cu etaj, curte, garaj, cu nevastă cuminte şi grasă, cu doi copii – fiecare la casa lui, poziţie social bună… plictisitor şi tragic.  Nu ţi se pare din cale afară de plictisitor?  Spune, ce mai aştepţi de la viaţă, acum ai de toate?…  Hai bea să prinzi curaj… Nu, nu te mai gândi c-o să-ţi iau locul, c-o să vin în casa ta, în patul tău, lângă femeia ta.  Oricum, nu voi sta decât o vreme, ştii bine că mă plictisesc repede şi apoi nici nevastă-ta nu mai e ce-a fost.

Ce faci, pleci?  Mai rămâi… rămâi cât să bei încă un pahar.  Așa, bătrâne.  Acum pleacă, mergi direct în pod şi leagă funia de cea mai groasă grindă, să ţină… la cât eşti de gras, nu care cumva să te faci de râs în ultimul act.  Idiotule

Reclame

Read Full Post »