Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘luca dinulescu’

Băi frate, uite că mai există și piese bune, și cel mai important aspect este că nimeni din componenăa formației nu are țâțe și buci siliconate. Ei chiar cănta! Aeroportband

Piesa se poate asculta aici!

Poza de la concertul trupei Aeroportband din Underworld 07.10.2010

Reclame

Read Full Post »

Sper ca duminică să ajung și eu în Mojo la pariu pe prietenie.
Printre invitați vor fii Luca Dinulescu cu tatăl său, Denis Dinulescu.

Acum haideți să ne aducem aminte de o întamplare din Vama Veche:

„Luca Dinulescu şi Emil Cioran se aflau pe aleea unui parc, Herăstrău să zicem, plimbându-se agale. La un moment dat, Luca îndrăzni în sfârşit să întrerupă tăcerea cea atât de apăsătoare sub care se învăluise bătrânul şi nebunul gânditor.

– Emil? întrebă Luca.

Evident, Emil nu răspunse, pentru ca îi era, ca de obicei, ori cu mult prea lene, ori i se rupea pula de tot ceea ce se-ntâmpla în jurul lui.

– Da? făcu acesta într-un târziu, scârbit.

– Omule, aş vrea să ţi-o sug, îndrăzni Luca. Te rog, lasă-mă, trebuie. Vreau.

– Du-te bă-n pizda mătii dă nebun, îl huidui Cioran, cu mult mai scârbit decât înainte. Ce pula mea vrei?

– Exact asta vreau, Emile, exact asta vreau, îţi vreau pula, să sug pula, asta vreau!! se tângui Luca, cu mult mai breaz, parcă, decât până atunci.

Cioran înlemni. Trăia totuşi un vis urât, la care nu se gândise în nici una dintre diatribele sale.

– Tu vorbeşti serios?

– Da, lăcrimă cel de lângă el.

– Să-m bag pula, murmură Cioran, ca pentru sine. Ăsta chiar vorbeşte serios. Nu glumeşte.

– Da, da, confirmă o tânără familie ce trecea ca din întâmplare prin spatele lor. Evident, discutau despre altceva, dar ceea ce spuseseră se potrivea de minune.

– Eşti mai nebun decât mine! spuse Cioran uluit. Iar eu credeam că aşa ceva nu e posibil! Adică cineva să fie mai nebun decât mine. Credeam că sunt singurul…

– Bătrâne, te rog, eşti sadic!! urlă tânărul Luca, scoate dracu pula aia şi lasă-mă să ţi-o sug, că nu ţi-o tai, ţi-o sug numai, sau bagă-mi-o-n cur, sau fă dracu ceva, numa’ nu mai sta aşa ca un bou!

Emil se simţi pentru prima dată în viaţă stingher. Aşa că, pentru vreme de o secundă se lăsă păcălit de viclenia lui Luca, întrebându-se dacă nu cumva omul avea dreptate, iar el stătea ca un bou, refuzând să satisfacă cererea atât de normală şi de arzătoare a unui concetăţean de-al său. Când îşi dădu seama însă de enormitatea lucrurilor la care se gândea, Cioran se blestemă pe sine, scurt, atât de rău cât era în stare, iar cei care îl cunoşteau cât de cât bine ştiau prea bine despre cât de rău putea fi el în stare să se blesteme pe sine ori pe oricine altcineva sau altceva.

– Dă-te mă-n mă-ta de bou, conchise Cioran, punând capăt situaţiei şi plecând mai departe.

Greşise însă. Asta pentru că subestimase, în mod evident, nebunia ieşită din comun a lui Luca. Ceea ce urmă depăşi imaginaţia curentă. Luca – pătrat, verde, mai nebun decât însăşi nebunia şi rostogolindu-se dement, se lansă brusc într-o fugă ireală, de desen animat aproape, în care aproape că devenise invizibil din cauza vitezei. Acesta nu era decât un pretext, însă. Asta pentru că Luca făcuse acest lucru cu un singur scop – acela de a înşela vigilenţa mereu la pândă şi luciditatea cosmică, imposibil de adormit, a lui Cioran, în încercarea de a-i fura pula. Lucru care, stupoare, poate datorită planului foarte bine gândit, lui Luca îi reuşi, astfel că la numai câteva secunde după explozia aceea de energie menită a-l deruta pe cel de lângă el, Luca se şi afla undeva la marginea lacului, rânjind hidos şi agitând prin aer, în mâna stângă, pula lui Cioran, într-un suprem gest al victoriei.

– Ţi-am luat-o, Ciorane, ţi-am luat-o!! striga personajul, fericit. Ţi-am spus c-o să-ţi fur pula în cele din urmă!! Te-am avertizat!

Cioran înnebuni de ciudă. Nu mai putea.

– Futu-z gâtu mătii de dobitoc, dă pula-napoi, futu-te-n gură dă muist, spumegă el, pizduind cumplit şi năpustindu-se spre Luca.

Numai că, poate datorită diferenţei de vârstă dintre cei doi, Luca era cu mult mai ager şi folosi instantaneu această calitate pe care-o avea pentru a se arunca în lac. Acolo pluti aproape imediat şi, asemeni unui căţel ce-şi apără osul, Luca începu să ronţăie pula lui Cioran chiar sub privirile stupefiate ale acestuia.

– Bă!!! urlă geniul. Dă-mi pula-napoi, dobitocule! Şi nu mai muşca din ea!! Ai zis c-o sugi doar!!

Luca îl privi parşiv.

– Vrei să nu mai muşc dân’ ea? Bănuiesc că ştii ce trebuie să faci pentru asta, nu?

Cioran înlemni. Cunoştea acest gen de şantaj, chiar de la Luca, pentru că-l mai ameninţase de câteva ori în acest fel. Acum, însă, treaba era mult prea serioasă. Pula chiar îi trebuia, pentru că altfel nu mai putea fute absolut nici o curvă, niciodată.

– O.k., zise Cioran, încercând să pară calm. Ce vrei? Ce trebuie să fac să-mi dai pula-napoi?

– Ştii doar, nu face pă bou’, şuieră cel din apă, asemeni unei vipere. Caracterul său, cel puţin, era de viperă.

– Trece absolut tot ce-ai scris pă numele meu, continuă acesta, perfid. Plus ce urmează să mai scrii. Tot.

Cioran se făcu alb ca varul. Era mult prea dur ce i se-ntâmpla, astfel că aproape leşină, având însă norocul de a se sprijini cu mâna de o babă care trecea pin apropiere.

– Mersi, maică, bâigui el către bătrâna speriată. Bă, nu poţi să faci asta, încercă el să-l convingă pe Luca.

Drept răspuns, acesta muşcă din pulă atât de tare, încât Cioran căzu pe jos.

– Nuuuuuu!!! Opreşte-te!!

– Vrei să mă opresc? Ţi-am spus. Treci absolut totul pe numele meu. Nu glumesc. Nu vrei, îz’ halesc pula. Clar?

Cerul se prăbuşi peste bietul Cioran. Se vedea, umerii i se încovoiaseră, privirea îi era cu mult mai apăsată decât fusese vreodată, pentru că, pentru Dumnezeu, la orice ar fi renunţat, numai la pulă nu. Într-un târziu, se ridică. Se decisese.

– Haide, rosti el autoritar.

Cinci minute mai târziu înaintau amândoi pe culoarele editurii Gallimard. Pula se zbătea însă în mâna dreaptă-a lui Luca. Cioran o privea cu jind. Intrară apoi în biroul redactorului-şef.

– O, musiu Şioran, se bucură franţuzul. Soaie bienvenu, je vuz anvite, tralala etc.

– Bunăziua, spuse şi Cioran, negru la chip. Dânsul e Luca.

Franţuzul se bucură de acest lucru.

– Trece tot ce-am scris pe numele lui, se hotărî Emil. Tot.

Redactorul înlemni, dar când află că tocmai pula lui Cioran stă în joc, îşi dădu seama instantaneu de gravitatea situaţiei. Transpirat, tremurând, scoase pana din călimară şi semnă actul care îl făcea din acea clipă pe Luca Dinulescu autorul tuturor scrierilor lui Cioran. Dinulescu jubila. Cioran semnă.

– Du-tei-n pula mea, Ciorane, zise apoi Luca bucuros, cu un accent ţigănesc. Sau, mă rog, du-te-n pula ta, continuă el, aruncând pula lui Cioran în faţa acestuia.

Apoi înşfăcă actul şi fugi pe uşă, lăsând în urmă doi oameni distruşi. Dar nici că-i păsa.

Peste câteva zile numai, Luca Dinulescu ajunsese la apogeul carierei sale. Asta pentru că, plimbându-se agale prin marile oraşe ale lumii, Londra, Paris, New York, Milano sau Madrid, el era adulat şi asaltat de mii şi mii de oameni.

– O, domnule Luca, zbierau mii de femei. Cât de genial sunteţi! Lăsaţi-ne să vă sugem pula! Cât de bine scrieţi!

– Aşa e, aşa e, încuviinţa Luca, trecând mai departe, ce pula mea. Normal că scriu bine. Aţi citit “Syllogismes de l’amertume”?

– Da, da!!!

– Şi?

– Vrem să-ţi sugem pula!!!! urlau oamenii, din zeci de mii de piepturi.

Lucru care se şi-ntâmpla, pentru că aproape instantaneu Luca se oprea, iar în dreptul membrului său se forma la fel de instantaneu o coadă de vreo zece mii de suflete.

– Pe rând, pe rând, că e timp, spunea Luca, fumându-şi ţigările de foi.

La un moment dat, în dreptul său ajunse un moş.

– Gagiule, eşti prea bătrân, exclamă Luca, demonic. Dispari. O să-mi cadă pula dacă mi-o sugi tu.

– Dar, domnule Cioran, spuse el, vă rog, sunteţi genial, susură moşul, cu gura pungă.

– Mă cheamă Luca, nu Cioran!! urlă Dinulescu. Te ucid!!! Cioran nu există!!!

Lumea din spate se agita, încercând să-l doboare pe moş.

– Dar v-am citit cărţile, murmură acesta, încercând şi reuşind să reziste valului imens de muişti ce se-apropia din spate. Pe toate! “L’inconvénient d’être né”, “Écartèlement”, “Précis de decomposition”… Sunt geniale!

– Ştiu, spuse Luca, mândru, doar eu le-am scris.

– Şi-atunci pot să vă sug pula?

– Să zicem. Hai, dă-te-n pula mea, trej’ la muie.

Luca nu observă, însă, licărul straniu din ochii bătrânului în timp ce acesta se pleca, umil. Nici şurubelniţa pe care-o avea în mâna dreaptă pentru a-i deşuruba pula n-o observă. Pentru că dacă le-ar fi văzut, cu siguranţă că ceva-ceva ar fi făcut, ferindu-se, fugind, ascunzându-se poate, plonjând în vreuna dintre nenumăratele pizde ce clocoteau prin jur. Numai că nu văzu nimic, ci se lăsă pe spate, liniştit, întrebându-se numai dacă moşul are dinţi în gură sau nu, căci nu voia să-l doară.

În loc de dinţi în gură însă, simţi un mare gol. Asta pentru că moşul, mecanic priceput, îi deşurubă pula instataneu, dispărând cu ea-n mulţuime cât ai zice peşte.

– Aaaahh!!! urlă Luca, disperat, făcând ca toţi dracii. Hoţul, hoţul!!! Prindeţi-l, mi-a furat pula!!! Sacrilegiu!

Câţiva se repeziră după el. Era prea târziu, însă. Câteva ore mai târziu, un telefon misterios îl chemă pe Luca-cel-fără-de-pulă la sediul Gallimard. Noul posesor şi autor al “Silogismelor amărăciunii” intrase deja pe fir. Şi tot aşa.”

SIR SUGISMUND de Luca Dinulescu

via ragna.ablog.ro

Lectura publica în Vama Veche. Venisera 30-40 de persoane. Am început sa citesc `Luca si Emil”. N-am trecut nici de prima jumatate de pagina ca s-a auzit o voce din public. `Daca domnul mai continua, va taiem microfoanele!” Era un intelectual bine facut, cu muschi. `Cum adica, sunt cenzurat în Vama Veche?”, am întrebat. `Da!”, mi s-a raspuns. Cineva din public s-a înecat cu mâncarea când m-a auzit citind. Apoi s-a asternut o liniste penibila si oamenii au început sa plece unul câte unul. Nu m-au înjurat sau batut, dar daca as mai fi stat, nu stiu ce s-ar fi întâmplat’, povesteste Luca Dinulescu.

E un fel de film XXX cu Cioran, fabricat de o obsesie de-a mea. Ce ar fi zis filosoful? Cred ca s-ar fi dezis, desi, la cât de imprevizibil era, nu stiu! Nu-mi reprosez nimic, chiar recitesc acest text cu placere.



Luca Dinulescu

Read Full Post »