Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pechea’

Duminică, 25 octomrie, în cadrul evenimetului Pariu pe prietenie ce s-a desfășurat in clubul Iron City, a avut loc lansarea de carte, Ţiganii, aurul şi diamantele – Samson Iancu. Se pare că tiganii știu să și scrie, nu doar să fure.

Așa cum spune și bunul meu coleg, Sache:”Uneori te opreşti din citit, pui mâna pe telefon şi formezi numărul autorului.  Faci asta din curiozitate, pentru că mereu vrei să ştii mai mult.  Aşa ţi se pare ţie, că ai scăpat un detaliu ori că nu ai înţeles ceva important şi nu mai ai răbdare până dimineaţă”

poza2

sami

„Sfatul pe care îl percepeţi citind această carte… în fiecare noapte, la culcare, să vă rugaţi să nu vă crească în somn aripi de înger, s-ar putea ca ele să nu fie egale.  Şi atunci nu veţi zbura drept… la ce bun două aripi asimetrice?  N-ar servi nimănui… nu v-ar reda libertatea pe care aţi avut-o, dar pe care aţi pierdut-o odată cu maturizarea.

Sami este de părere că fiecare ne naştem cu un destin definit, de care, mai devreme sau mai târziu, ne rătăcim.  El descrie clar o linie de start, unde fiecare venim cu visele, speranţele şi idealurile noastre prinse ca un buchet uriaş de flori învelit în ferigă.  La semnul cunoscut, pornim cu toţii la drum… înaintăm, mergem continuu, an după an… La început ţinem cu mândrie buchetul în mână, sunt dorinţele noastre, gândurile, sentimentele pe care le afişăm fără ascunzişuri, le considerăm viitorul nostru cert.  Prima certitudine!

Şi aşa, pe nesimţite începe să ne treacă timpul… anii curg, înaintăm obligaţi să traversăm graniţe pe furiş, să ne ascundem, să profităm în pofida conştiinţei noastre… şi observăm cum buchetul se micşorează, florile se usucă una câte una, se topesc idealuri tocite în rutină, descoperim prima interdicţie.

Trec alţi ani… autorul descrie greutăţile pe care le traversează folosind poveştile paralele… Într-o plimbare de dimineaţă, priveşte buchetul… aproape toate florile s-au veştejit, feriga a pierdut-o prima, pentru că feriga se usucă atunci când este înşelată… aşa cum Sami a fost la rândul lui înşelat.

Şi uite cum se trezeşte peste noapte că-i om mare, adult… aproape bătrân şi tot aşteptă… ca oricare din noi, speră să vină cineva să împrospăteze buchetul pe care îl ţine în dreptul inimii.  Nimeni nu aduce flori proaspete, nimeni nu poate să salveze idealurile care s-au uscat în goana lui prin viaţă…

În câteva rânduri autorul semnalează un adevăr: destinul omului nu este greşit!  Doar am venit cu toţii la linia de start… ne-am adus cu toţii visele, speranţele şi idealurile… Ne-am născut drepţi precum arborii. Apoi civilizaţia ne cataloghează, ne retează mai întâi rădăcinile şi suntem rindeluiţi frumos… copacul din noi se transformă în obiecte moderne, biblioteci de lux, birouri lăcuite… doar că toate aceste minunăţii nu vor rodi niciodată, unicul lor destin este putrezirea.

Sami ne descrie fiecare piatră preţioasă, ne compară… noi suntem singurele fiinţe care ne naştem precum diamantele clare, fără impurităţi… dacă am fi lăsaţi liberi, ne-am căpăta propria noastră filozofie de viaţă.  Dar nu-i voie… nu avem voie… de noi are grijă societatea şi ea ne divide, ne hotărăşte destinul, societatea capătă prerogativele lui Dumnezeu şi are dreptul constituţional să ne transforme în delicvenţi, în filosofi, în politicieni…

Ne învaţă cum să mergem, cum să vorbim, să iubim, să bem apă, să ne atacăm duşmanii şi mai ales cum să ne aşezăm mai bine ca să primim lovitura în locul cel mai dureros.  Majoritatea se supun, alţii evadează şi cei mai mulţi se plictisesc.  Cu cât se extinde acestă plictiseală cu atât celulele trupului nostru se transformă în câte un zero. Fugarii capătă cifra unu în faţă, urmată de multe zerouri… Sami ne arată cele două feţe ale monedei: zero pus în faţă, înseamnă nul… zero după unu, înseamnă îndrăzneală.

Ce este meritoriu în cartea lui Sami… realitatea!  Uneori te opreşti din citit, pui mâna pe telefon şi formezi numărul autorului.  Faci asta din curiozitate, pentru că mereu vrei să ştii mai mult.  Aşa ţi se pare ţie, că ai scăpat un detaliu ori că nu ai înţeles ceva important şi nu mai ai răbdare până dimineaţă.  Aşa am făcut eu…

Îl întreb: – Sami, cât la sută din poveste este real?  Îmi răspunde – 80%… Curiozitatea îmi dă ghes mai departe: – Fata… fata aceea, Wu Lin… ce face?  – Sorin, chinezoaica e tot paralizată… apoi Sami îmi spune nişte termeni medicali pe care nu-i cunosc şi nu i-am înţeles… – Dar are, dragul meu, are o fetiţă atât de frumoasă… m-au chemat astă vară în China, eu însă eram încurcat cu bilanţurile contabile, nu am putut merge.  Ştii cu excepţia numelui meu, tuturor le-am spus altcumva, să nu le fac vreun rău.

Şi atunci înţeleg!! Dumnezeule… a spus 80% în primul rând că le-a schimbat numele…

Viaţa personajelor lui Sami se desfăşoară în faţa dvs fără exagerări şi fără vreo mândrie ridicolă, avem de-a face cu un autor ce nu-şi pune persoana mai presus de ceilalţi cu toate că este vorba despre un roman autobiografic.

Autorul cărţii este mai aproape de condiţia umană decât mulţi creatori de eroi standard, decât scriitorii cu pretenţii, care într-o societate de carton au un succes ne-mai-întâlnit pentru VIP-urile de carton şi bibliotecile lor de carton… iar acest lucru rezidă în corespondenţa între destinul autorului, realismul dezarmant al conţinutului şi acest dublu impact asupra conştiinţei umane.

Sami cunoaşte dezrădăcinarea, înfometarea, depersonalizarea, abrutizarea… toate la un loc şi pe toate le acceptă cu umilinţă. Trăieşte în lagăre, îşi face dreptate cu pumnul şi cuţitul, singurele arme de care ceilalţi ascultă.  Trece graniţe fraudulos… traversează bariere de neconceput pentru cititorul aflat într-un birou proaspăt zugrăvit, depăşeşte dificultăţi mari ca să ajungă în locul visat, Parisul.  De ce Paris şi nu orice altă capitală europeană?… poate o să ne spună el.

Vedeţi… marii gânditori ai planetei au încercat să descopere semnul vieţii, al condiţiei umane pornind de la idee, dar neînţelegând că de fapt ei sunt ermetic vidaţi într-o intelectualitate fals înţeleasă şi uite-i… după o viaţă rămân în acelaşi loc, pentru că în realitate nu s-au deplasat niciun pas.  Spre deosebire de aceşti mari gânditori, Sami a ştiut întotdeaua ce caută şi ce vrea: libertatea!

El este un supravieţuitor… acum câteva zile îmi spunea: – Dacă mâine ar fi să mor nu mi-ar părea rău de nimic.

Este un învingător şi cu toate astea un însingurat, e trist… chiar dacă familia, prietenii, copiii îl iubesc şi îl admiră.”

Articol preluat de pe Bocancul literar, cu acordul lui Sorin Teodoriu.

Reclame

Read Full Post »