Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘proza’

Fericirea o simţi când stai în iarbă, când priveşti cum cade o castană lângă umărul tău, o frunză galbenă se desprinde şi te atinge uşor ca rochia de mătase a unei femei frumoase, fericirea o simţi când asculţi un poem care te răscoleşte, o melodie ca o amintire din liceu, fericirea îţi stă la îndemână, iar tu trebuie doar să o primeşti cu sufletul deschis.

Pariul pe Prietenie vă propune starea de fericire duminică 16 octombrie 2011, de la ora 18:00 în mansarda clubului Mojo pentru a vă bucura de poeziile lui Mihail Gălăţanu, de proza lui Alexandru Stănia (prima oară în limba română), de melodiile lui Eugen Avram, Ion Marinescu şi Cristi Dumitraşcu.

Sorin Teodoriu şi Ştefan Tivodar vor modela starea de fericire şi nu vor lipsi nici Clara Mărgineanu şi nici Alex Turcu. Dragii mei, va fi o ediţie cuminte care promite publicului şi invitaţilor săi, o seară frumoasă de sfârşit de duminică şi de început de toamnă.

Îi aşteptăm pe iubitorii de poezie şi muzică la Mojo Club, Bucureşti, strada Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de magazinul Cocor.

Detalii: http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=26393

Intrarea este liberă şi nu se fac rezervări telefonice.

Anunțuri

Read Full Post »

Celor care au simţit lipsa Pariurilor pe timpul verii, le aducem veşti bune: pe 18 septembrie, de la ora 17:00 , deschidem ediţia de toamnă – iarnă a Pariului pe Prietenie, la Clubul Mojo – Brit Room.  Mansarda Mojo a fost total refăcută, aşa că veţi avea surpriza de a descoperi un spaţiu organizat altfel, cu mult mai încăpător.

Şi cum ar putea începe Pariul pe Prietenie altfel decât în forţă printr-un maraton de folk şi poezie.

Din programul primei întâlniri:

Dan Vană – recital
Camelia Radulian – fragment din spectacolul muzical-coregrafic Rug în Octombrie
Daniel Iancu – recital
Andreea Nedelcu şi Dan Săndulescu – minirecital
Sorin Poclitaru – lansarea volumului de poezii
Inima cu un pol, iniţiativă susţinută de Puiu Creţu, Ovidiu Mihăilescu, Cristi Corcioveanu, Walter Ghicolescu, Adrian Bezna, Vasile Mardare şi surprizele nu se vor opri aici.

Scena va rămâne deschisă până la epuizarea timpului pus la dispoziţie de Clubul Mojo – Brit Room prin intermediul gazdei noastre Mihai Paveliu, mai exact până la ora 22:30

Locaţia Mojo Music Club: Bucureşti, str. Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de Magazinul Cocor.

Intrarea liberă, fără rezervări telefonice.

Sursa:  http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=26227

Read Full Post »

Cioran-Cugetari

Putem accepta orice adevăr, oricât de zdrobitor, cu condiţia să înlocuiască
totul, să aibă tot atâta vitalitate cât speranţa căreia i s-a substituit.
Ceea ceştiu laşaizeci de aniştiam la fel de bine la douăzeci. Patruzeci de
ani ai unei inutile munci de verificare…

De atâta amar de vreme de când se moare, viul a căpătat probabil obişnuinţa de a
muri; fără de care nu s-ar explica de ce o insectă sau o rozătoare şi chiar
omul, ajung, după câteva sclifoseli, să crape atât de demn.

X mă insultă. Sunt gata să-l pălmuiesc. După ce mă gândesc, renunţ. Cine sunt?
Care e adevăratul meu eu: cel care ripostează sau cel care se retrage? Prima mea
reacţie e întotdeauna energică; urmatoarea, moale. Ceea ce se cheamă
„înţelepciune” nu e, în fond decât un veşnic „după ce mă gândesc”, adică
nonacţiunea ca prim gest.

Ani de zile, o viaţă de fapt, să nu te fi gândit decât la ultimele clipe, ca să
constaţi, când te apropii în sfârşit de ele, că va fi fost degeaba, că gândul
morţii ajută la tot, doar să mori nu.

Nu e profund, nu e autentic decât ceea ce ascundem. De unde forţa sentimentelor
abjecte.
Am toate defectele celorlalţişi totuşi ceea ce fac aceştia mi se pare
inadmisibil.
– Ce faceţi de dimineaţă până seara?
– Mă suport.

Nu-i pizmuieşti pe cei care au puterea să se roage, în vreme ce eşti plin de
invidie faţă de posesorii de bunuri, faţă de cei care cunosc bogaţia şi gloria.
E ciudat că te resemnezi cu mântuirea celuilalt, dar nu cu avantajele trecătoare

de care se poate bucura acesta.

Nu exista o artă adevarată fără o mare doză de banalitate. Aceea care recurge în
mod constant la insolit oboseşte repede, nimic nefiind mai insuportabil decât
uniformitatea excepţionalului.

Daca ar fi cu putinţă să ne privim cu ochii celorlalţi, am dispărea pe loc.
Nu le îngăduim decât copiilor şi nebunilor să fie sinceri cu noi; ceilalţi, dacă
au îndrăzneala să-i imite, se vor căi mai devreme sau mai târziu pentru asta.
Nu te temi de viitor decât atunci când nu eşti sigur că te poţi omorî la
momentul dorit.

Nu contează decât un singur lucru: să înveţi să pierzi.

Omul careşi-a învins complet egoismul, nemaipăstrându-şi nici o urmă, nu poate

rezista mai mult de douăzecişi una de zile, învaţă într-oşcoala vedantică

modernă.

Nici un moralist occidental, nici măcar cel mai sumbru, n-ar fi îndrăznit să

avanseze despre natura umană o precizare atât de înfricoşătoare, atât de

revelatoare.

Ti-ai dori uneori să fii canibal, nu atât din plăcerea de a-l devora pe cutare

sau cutare, cât din aceea de a-l vomita.

„N-aţi avut dreptate să contaţi pe mine.” Cine s-ar putea exprima astfel?

Dumnezeuşi ratatul.

E limpede că Dumnezeu era o soluţieşi că nu se va găsi niciodată una la fel de

mulţumitoare.

Cu cât se îndepărtează de Dumnezeu, cu atât oamenii avansează în cunoaşterea

religiilor.

„… dar Dumnezeuştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide

ochii.” De-abia s-au deschisşi începe drama. Să priveşti fără să înţelegi,

acesta-i paradisul. Infernul ar fi deci, locul în care înţelegi, în care

înţelegi prea mult…

Numai Dumnezeu are privilegiul să ne abandoneze. Oamenii nu pot decât să-ţi

întoarcă spatele.

Read Full Post »

Balada unui dizident


M-am născut în Bucureşti, pe strada Făinari, într-o cameră cu chirie.  Încăperea în care locuiau părinţii mei era la subsol, iar în mijloc se afla o sobă mică de fontă.

Într-o zi am căzut din pat direct în cap, lângă lemnele de foc.  Tata a zis că o să am noroc.
– Numai ăia care cad în cap şi mănâncă din oliţă sunt norocoşi, aşa zicea.

Doctorul, însă, avea altă opinie.
– E debil!  Trebuie scăpat de el cât e mic.

Părinţii mei, oameni miloşi, nu l-au ascultat şi m-au păstrat.  Aşa se face că am crescut şi m-am dus la şcoală.

De 1 martie am cules flori din parc, le-am legat cu o aţă şi le-am dăruit profei de sport.  Ea le-a luat şi le-a ridicat să le vadă toată clasa.
– Băi, piticanie!  Păpădiile astea să le duci tu lui mă-ta!

Colegii mei au râs.  Nu m-am supărat. am râs şi eu.

Înainte de vacanţa de vară l-am întrebat pe profu’ de mate dacă Ceauşescu ştie să extragă radicali.

– De ce întrebi?
– Un preşedinte trebuie să fie un exemplu pentru popor.  L-am auzit aseară pe taică-meu că nea Nicu nici tabla înmulţirii n-o ştie.  Dacă nu ştie asta, nu ştie nici radicali.  Şi dacă el nu ştie radicali, eu de ce trebuie să-i învăţ?

Cred că m-a înţeles greşit.  S-a supărat şi am fost exmatriculat în aceeasi zi.  Tot atunci a plecat şi tata în concediu fără plată, iar mama mi-a zis să nu mă mai iau de tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Toamna am început aceeaşi clasă, dar la altă şcoală.  Acolo erau numai tâmpiţi!  Unii se dădeau peste cap, alţii săreau, cei mai mulţi se plimbau în cărucioare.

– Eşti handicapat, mi-a zis un tip cu favoriţi, căruia mama îi spunea domnul director.

Dintre toţi profesorii, mie profa’ de civică mi-a plăcut.  Nu înţelegeam ce zicea, dar avea decolteu!  Eram atras de ea, ca de sărmăluţele în foi de viţă.  Mie sărmăluţele îmi plac cel mai mult cu smântână…  Nu am apucat să-i dau mărţisor, pentru că în mijlocul unei ore a venit la mine şi m-a plesnit.

– Eşti bou, mi-a zis.

Eu iarăşi nu m-am supărat.  Dar s-a supărat domnul director şi m-a exmatriculat.

Acasă, mama m-a întrebat.
– Măi, băiatul mamei, ţie îţi plac femeile?
– Bine-nţeles că nu.
– Eşti tâmpit!

A doua zi mama a mers la minister să-mi găsească altă şcoală.  Nu mai erau locuri decât la A.S.E.  Aşa am intrat la facultate, fără examen.  Apăruse nu ştiu ce ordonanţă prin care debilii trebuiau promovaţi în funcţii de conducere.

Am terminat facultatea după două luni, am primit diplomă de absolvent şi m-am angajat la Galaţi, la combinat.

– Băi, bucureştene!  Te fac membru de partid…  Ai noroc că se cer tipi ca tine în conducere, mi-a zis tovarăşu’ secretar.

Am început să lucrez la aprovizionare.  Îl aprovizionam pe nea Marcel cu vodcă.  Nea Marcel era şef la magazie, nimic nu intra şi nu ieşea fără semnătura lui.  Asta până-n decembrie, când a intrat în comă alcoolică şi a murit.

Mi-am dat demisia şi m-am întors în Bucureşti, la casa părintească.  Se întorsese şi tata…  Ce-a mai plâns când m-a văzut la uşă.

– Ce mai vrei de la noi? m-a întrebat cu lacrimi în ochi.
– Am plecat de la fabrică şi m-am întors acasă, am zis eu şi m-am dus la bucătărie.

Un timp m-am plimbat pe străzi…  Într-o zi am ajuns în faţa Palatului Copiilor şi acolo mi-a plăcut.  Mi-a plăcut statuia Leului de vis-a-vis.  Emoţionat, am strigat:
– Vreau să mă fac preşedinte, ca tovarăşul Nicolae Ceauşescu.  Votaţi-mă!

În clipa aceea am devenit dizident.

Fiind debil din naştere, am avut noroc de mulţi simpatizanţi.  Au venit cu pancarde şi steaguri…  Peste tot afişe electorale cu poza mea şi ceva scris dedesubt în litere chirilice.  Nu ştiu ce, pentru că la facultate n-am învăţat rusa.

Azi-noapte am visat o cămila albă cu pălărie verde.  A făcut o plecăciune în faţa mea, şi-a scos pălăria de pe cap.  În Cartea Viselor scrie că dacă visezi cămilă albă cu pălărie verde, sigur vei avea realizare.  Păi, cum să n-am?  Doar vin alegeri anticipate…

Autor: Sorin Teodoriu

Read Full Post »