Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sache’

Celor care au simţit lipsa Pariurilor pe timpul verii, le aducem veşti bune: pe 18 septembrie, de la ora 17:00 , deschidem ediţia de toamnă – iarnă a Pariului pe Prietenie, la Clubul Mojo – Brit Room.  Mansarda Mojo a fost total refăcută, aşa că veţi avea surpriza de a descoperi un spaţiu organizat altfel, cu mult mai încăpător.

Şi cum ar putea începe Pariul pe Prietenie altfel decât în forţă printr-un maraton de folk şi poezie.

Din programul primei întâlniri:

Dan Vană – recital
Camelia Radulian – fragment din spectacolul muzical-coregrafic Rug în Octombrie
Daniel Iancu – recital
Andreea Nedelcu şi Dan Săndulescu – minirecital
Sorin Poclitaru – lansarea volumului de poezii
Inima cu un pol, iniţiativă susţinută de Puiu Creţu, Ovidiu Mihăilescu, Cristi Corcioveanu, Walter Ghicolescu, Adrian Bezna, Vasile Mardare şi surprizele nu se vor opri aici.

Scena va rămâne deschisă până la epuizarea timpului pus la dispoziţie de Clubul Mojo – Brit Room prin intermediul gazdei noastre Mihai Paveliu, mai exact până la ora 22:30

Locaţia Mojo Music Club: Bucureşti, str. Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de Magazinul Cocor.

Intrarea liberă, fără rezervări telefonice.

Sursa:  http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=26227

Read Full Post »

Suntem în anul 2010, anul crizelor financiare, economice, sociale, anul în care trendul european dictează ca fiecare ţară şi fiecare firmă cu prestigiu (sau fără prestigiu) să-şi concedieze angajaţii, să doneze bani la fondul solidaritatea şi astfel să urce în topul celor mai buni o sută de contribuabili pentru Europa. Televizorul, ziarul şi internetul ţin isonul concursului european şi fac în fiecare zi clasamente care dovedesc incontestabil că România luptă pentru recesiune, face eforturi supreomeneşti să devină falită şi să poată fi cumpărată pe bucăţi sau în vrac la piaţa de la Bruxelles.

În România firmele private şi de stat fac totul pentru a prinde primele locuri, locuri care vor fi desigur lăudate şi evidenţiate la televizor chiar de preşedintele ţării.  Cifrele despre situaţia economică, despre cursul valutar şi despre prăbuşirea burselor se modifcă de la un ceas la altul, fotografii şi filme documentare despre dezvoltarea fără echivoc din China comunistă, care nu e comunistă, vin în cascade, iar ediţiile speciale nu mai prididesc cu ştiri devastatoare.

Pentru a fi în ton cu lumea bună din Europa, unitatea Prestarea, prin şeful ei incontestabil, domnul Caliţoiu, începe să purceadă la reduceri de salarii, desigur că foloseşte acelaşi procent mirific dictat de preşedintele Băsescu pentru firmele de stat şi, în acelaşi timp, cu lacrimi în ochi şi cu buzele bătând a toacă, hotărăşte reduceri de personal.  Aşadar îl concediază pe nea Pritocea, paznicul de şaizeci şi doi de ani, pentru că în general şade pe scaun, la adăpostul copertinei de la poarta unităţii, cât e ziua de lungă (dar şi noaptea, din lipsă de preocupări extrajob).  Cum salariul lui nea Pritocea nu producea mari economii în unitatea Prestarea, îl mai concediază şi pe tânărul Ion Ionuţ Ioniţă, un tip uscăţiv şi de viitor, care de doi ani încoace primise primă după primă (dar şi diplome de merit) pentru că el avea cu siguranţă acumulări la bancă şi se putea descurca şi pe viitor.  Cele două salarii constituiau o economie substanţială pentru unitatea Prestarea, care oricum avea pe statul de plată doar opt angajaţi cu directorul Caliţoiu cu tot.

În luna septembrie 2010, trendul se menţine, România intră în toamnă cu motoarele închise şi avariate, companiile de stat anunţă un al doilea val de reduceri salariale dar şi concedieri masive, iar unitatea Prestarea pentru a nu rămâne mai prejos, procedează şi ea întocmai.  Astfel, din cei şase angajaţi pe care-i mai are, îi concediază pe Costică Arhivel, Mihai Lepădatu şi Loredana Cauciuc.  Ei sunt trimişi în somaj pe motiv că sunt în principiu ingineri şi în gereral prea tineri pentru meseria de prestare, ca să nu mai vorbim că de la angajare au constituit un potenţial pericol pentru poziţiile doamnei Astenie, domnişoarei Caparace şi domnului Caliţoiu în persoană. La drept vorbind, chiar dacă aceştia din urmă se află în pragul pensionării, nu trebuie uitat că ei au pus baza unităţii Prestarea, fundaţia ei şi mulţumită lor, opt oameni cu şef cu tot, şi-au câştigat zece ani la rând pâinea cea de toate zilele.

În luna decembrie, în ajunul Crăciunului, domnul director Caliţoiu, a observat la televizor că trendul anului 2010 a rămas nemodificat, că se reduc în continuare salariile şi se concediază şi ultimii angajaţi de la stat.  Cu efort susţinut, acum, la sfârşitul anului 2010, România are şanse reale să urce pe podium şi să primească mult râvnita diplomă de ţară fără niciun salariat.

Patriotic din naştere, cu lacrimile şiroind pe obraji, domnul Caliţoiu le anunţă pe ultimele două angajate, doamna Astenie şi domnişoara Caparace, că le va plăti ultima primă în natură cu ocazia sărbătorilor de iarnă, respectiv un cozonac cu rahat de la Ana şi o sticlă de şampanie Zarea de 700 ml pe care să o deschidă amândouă în noaptea dintre ani (cele două femei sunt cumnate şi locuiesc împreună). Le mai anunţă că este nevoit să le trimită urgent în şomaj ca să poată raporta la Statistică îndeplinirea planului de şomeri pe 2010.

În primul trimestru al următorului an, unitatea Prestarea a fost evidenţiată la televizor chiar de către preşedintele ţării.  A fost lăudată pentru management favorabil şi constructiv, pentru eficienţă, pentru reducerea costurilor salariale, chiar dacă la final a fost atrasă atenţia că unitatea n-a mai prestat nimic de nişte luni bune şi astfel n-a obţinut niciun fel de venit.

Dar totul e bine când se termină cu bine.  România şi-a câştigat o poziţie binemeritată în panoplia şi topul ţărilor din Europa, pentru că în anul 2011 a reuşit să fie ţară fără salariaţi dar cu fond de solidaritate cât Casa Poporului.  Datorită investiţiilor dar şi produselor alimentare şi casnice exclusiv made in China, numele pe care l-a obţinut pe merit este China Nouă, tricolorul a fost schimbat cu un steag roşu cu 41 de secere şi 41 de ciocane aşezate în cercuri concentrice, adică tot atâtea câte judeţe are. Şi pentru că trendul anului 2011 este de reducere a numărului de şomeri, astfel încât la sfârşitul anului să nu mai fie niciunul, salariile angajaţilor vor fi modice şi să vor plăti în yuani. Canalele de radio şi televiziune vor organiza săptămânal concursuri cu premii pentru firmele care angajează cei mai mulţi şomeri vorbitori de limbă chineză.

Ca să fie în ton cu lumea bună din Europa, unitatea Prestarea a angajat douăzeci şi cinci de şomeri cu pregătire superioară, direct din Beijing, fiind astfel pentru a doua oară evidenţiată la televizor chiar de preşedintele ţării, domnul Hu Băse-Tao într-o limbă neaoşă chineză.

Read Full Post »

– Plecaţi? Îmi pare rău dacă am întârziat… Vorbim diseară la telefon şi revin altădată.
– Stai mă’ Sache, unde te duci? Doar noi te-am invitat… A intervenit ceva şi-o să lipsim doar jumătate de oră. Stai şi tu de vorbă cu Săndel, te uiţi la televizor, serveşti un suc, o bere. Şi apoi, Săndel e un copil deosebit şi-o gazdă interesantă. Aşa-i, Săndele, mamă?
– Bine, atunci rămân. Abia aştept să îmi cunosc gazda. Săndele, câţi ani ai tu?
– Şase ani şi opt luni.
– Mulţi înainte…
– Toţi zic la fel. Spune şi tu, cum aş putea evolua dacă habar n-am să citesc, iar oamenii mari din jur n-au inspiraţie. Sunt la vârsta întrebărilor şi acumulărilor.
– Păi atunci pune-mi şi mie câteva întrebări.
– Vrei? Zi-mi la ce-ţi folosesc nasturii?
– Care, ăştia de la haină? O închei şi-mi ţine de cald.
– Aici nu-i frig.
– De acord, dar afară…
– Şi nasturii de la mâneci ţin tot de cald?
– Nu, ăia mi i-a cusut nevastă-mea când am avut guturai.
– Ce-are guturaiul cu nasturii?
– De la guturai căpătasem un tic: îmi ştergeam nasul cu mâneca. Tu să nu faci aşa!
– Scârbos tic!
– Aici semeni cu nevastă-mea.
– Dar aia ce e?
– Asta? Cravată.
– La ce foloseşte cravata?
– Eleganţă, farmec, nobleţe…
– Mama spune că pe-un bărbat îl cunoşti după cravată.
– Păi, ce-are una cu alta?
– Nu ştiu, eu pun întrebările.
– Mda.
– De ce oamenii mari nu se dezbracă la mare?
– Cum sa nu?! Se dezbracă şi fac plajă.
– Nu-i adevărat! Oamenii mari rămân în slip, iar pe copii îi dezbracă de tot. De ce diferenţierea asta?
– Celor mari le e ruşine, Săndel.
– Ce înseamnă ruşine?
– Un sentiment…, un gând care te face să te simţi stingher. Ca atunci când te dezbraci în faţa cuiva.
– Şi dacă te dezbraci în faţa pisicii te simţi stingher?
– Atunci nu.
– Dar în faţa plopului?
– Nu, Săndel. Doar în faţa altui om.
– Tata se dezbracă în faţa mamei şi nu-i este ruşine.
– Asta-i altceva. Şi eu mă dezbrac în faţa nevesti-mii.
– Nevasta e proprietatea ta?
– Cum să fie proprietatea mea?
– Atunci aparţine tuturor?
– Nu, Săndel, e doar a mea!
– De ce oamenii mari au buletin de identitate şi copiii nu?
– Ca să aibă ce arăta poliţiştilor.
– Şi poliţiştii au buletine?
– Desigur.
– Ei cui arată buletinele?
– Şefilor.
– Şi şefii au buletine?
– Au şi ei, Săndele!
– Şi cui arată…
– Nevestelor!
– De ce te enervezi?
– Nu, Săndel, sunt calm. Sunt liniştit ca un lac de munte.
– De ce oamenii mari din trecut purtau armuri şi cei de-acuma nu?
– Cei din trecut se băteau cu pietre, buzdugane, săbii. În prezent nu mai e cazul.
– Ieri seară mama i-a dat lui tata în cap cu polonicul şi l-a făcut căpos. Dacă ar fi avut armură…
– Da, aici ar fi fost bună o armură.
– Batista de ce trebuie să fie albă şi să aibă dantelă?
– Ca să fie frumoasă.
– Şi dacă e verde e urâtă?
– Dar nici frumoasă nu-i…
– Ce înseamnă frumos?
– Frumos e ceva care te bucură.
– Eu sunt frumos?
– Eşti, Săndele.
– Dar n-am batistă albă cu dantelă.
– Atunci cum iţi sufli tu nasul?
– Cu şerveţele parfumate.
– Colorate?
– Nu, albe. Nevasta ta este frumoasă?
– Este.
– Dar casa ta?
– Şi ea este frumoasă.
– Tot ce-i legat de oameni e frumos?
– Da, Săndele.
– Hepatita A e frumoasă?
– Nu, asta nu.
– Ce bine e să fii om mare… Le ştii pe toate.
– Le ştii, dar nu-i aşa bine! Cănd eşti mic eşti protejat de părinţi, ingrijit… Când creşti ai numai obligaţii.
– Şi tu ai obligaţii?
– Şi eu.
– Ce fel de obligaţii?
– De serviciu, conjugale, morale…
– Ce-s alea obligaţii conjugale?
– Adică cele strict legate de nevastă-mea.
– Te pune să conjugi verbe?
– Nu, nu-i asta… E vorba de altceva.
– Ce-i aia o tărăboanţă?
– Tărăboanţă?
– Da.
– Nu stiu. Ce-ţi veni?
– Trebuie să ştii ce-i o tărăboanţă.
– Uite că nu ştiu!
– Imposibil. Când erai la uşă mama a spus: Na! Iar a venit Sache cu tărăboanţa lui.

Read Full Post »

Să vorbim despre vacă.  Pentru că vaca, spre deosebire de celelalte animale, are dinţi numai sus, jos nu are decât nişte măsele foarte mici, care nici nu se văd. Dacă te uiţi atent vezi în schimb nişte dinţi secreţi situaţi pe limbă, iar fecundarea la vacă este de trei feluri: simplă, compusă şi amenajată.

Vaca mai are un loc în gură unde rumegă frunze de vişin şi care se numeşte rumegător. Mâncarea, după ce a fost rumegată, trece prin ciur, cheag şi esofag şi intră în foios. Vaca se deosebeşte de celelalte animalele carnivore, printre care omul, aligatorul şi dinozaurul pentru că nu are dinţi carnivori, ci numai dinţi ierbivori. Împăratul vacilor este boul care se mai numeşte şi taur, dar numai în Spania.

Când paşte, vaca apucă mai întâi cu gura şi apoi intervine limba ei lungă pentru că numai aşa se poate sătura. Vaca nu ouă ca alte păsări, iar picioarele vacii au câte două degete la care au unghii ca să reziste la călcarea altor animale pe picioare.

Când doarme, vaca începe să mestece iarbă în somn. Primul animal înrudit cu vaca a fost boul. Vacile se împart în vaci de munte şi vaci de câmpie. Vacile de munte au la picioare patru tipuri de copite care le ajută să nu se înţepe în talpă. Vaca are coarne mari ca să se apere de lupi şi de alte insecte sălbatice, cum este bărzăunele. Ea are coada lungă şi un stufiş la capăt. Vaca are la gât o salbă lungă şi clopoţel, când o gâdili, se opreşte din mers şi stă. Toate vacile au patru picioare, ca şi porcul.

Duşmanul vacii este bărzăunele de ogradă care trăieşte în România încă din cele mai vechi timpuri. Alt animal înrudit cu bărzăunele este caşalotul care poate fi lung de până la zece centimetri.

Bărzăunele are o gură foarte mare care se află între picioare, nu are dinţi dar totuşi muşcă calul, vaca şi bizonul. Bărzăunele când zboară se aude numai când merge. Toracele lui e format din trei perechi de picioare, iar prima pereche e formată din două picioare. În loc de a doua pereche de picioare, bărzăune are nişte aripioare pe care de cele mai multe ori le ţine întinse pe spate.

Vaca şi bărzăunele trăiesc încă de pe vremea dacilor.  Bărzăunele a făcut vaca să se mişte repede, să sară, aşa au apărut desenele animate cu vacă, doar că acolo ele şi zboară îmbrăcate în manta cu Superman.  Bărzăunele nu apare în desenele animate de la televizor.

Read Full Post »

Într-o dimineaţă, preşedintele Băsescu fu trezit de nişte strigăte care răzbăteau tocmai din piaţă: „- Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”.

Se ridică din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere galbene şi frumoase, înconjurat de o mulţime de muşterii. „- Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele ţării şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul ministru Boc şi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul ăla”.

Primul ministru îl chemă pe ministrul de finanţe şi-i spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.

Finanţistul se adresă, la rândul său, ministrului economiei: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Acesta îl chemă pe ministrul Apărării Naţionale îi dădu doi galbeni şi-l trimise în piaţă.

El dădu un galben unui jandarm din subordine, iar acesta se duse la târgoveţ şi îl luă la
rost: „- Hei, ce tot strigi atâta? Ai tulburat somnul preşedintelui Băsescu, drept pedeapsă îţi confisc căruţa cu mere”.

Zis şi făcut. Întors la şeful său, jandarmul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a târgoveţului”. Ministrul Apărării  merse la ministrul Economiei: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”.

Ministrul Economiei merse la finanţist: „Cu trei galbeni am luat o geantă întreagă cu mere”. Finanţistul dosi jumătate din cantitate şi merse la primul ministru:: „Cei patru galbeni
mi-au ajuns pentru două kile de mere”.

Primul Ministru se înfiinţă dinaintea lui Băsescu: „Iată, ţi-am îndeplinit porunca. Numai că de cinci galbeni am reuşit să cumpăr doar cinci mere”.

Băsescu muşcă dintr-un măr şi cugetă: „- Hmmm…  Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! şi cu toate astea, târgoveţul ăla avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, că are bani. Ia să le mai măresc eu impozitele şi taxele, că visteria cere şi obligaţiile sunt mari!”

P.S. Povestea este culeasă din folclorul Internetului.

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »