Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sex’

Încep cea de-a treia cronică Pariu pe Prietenie – 11 decembrie 2011, poate de data asta… Pe restul le-am şters, sunt lucruri care ţipă în mine şi pe care încerc să le ascund, să nu jignesc fiinţe care aduc la înfăţişare cu omul, nu dintre cei care au fost duminică, alţii, cei care denigrează de la distanţe mai mari sau mai mici. Chiar dacă astfel de indivizi teoretic nu pot fi jigniţi pentru că nu au conştiinţă… e ca şi cum ai striga măgarului că este măgar sau porcului, porc. Nu merita adusă vorba despre ei acum, în ajunul Crăciunului, după o seară de duminică atât de închegată, de frumoasă și nu vreau să le demonstrez aici și acum ipocrizia şi falsitatea caracterului lor, viitorul o s-o facă în locul meu.

Duminică am urcat devreme în mansarda clubului Mojo, am întins cablurile pe ritmuri tari de muzică, nu ştiu ce fel de muzică, nu am recunoscut nicio melodie. Într-un colţ o fată în rochie albă îşi serba ziua de naştere, primea cadouri şi flori, oferea bere.

Mai repede decât îmi închipuiam au început să apară cei din public, erau vizate mesele centrale, oprisem şi eu două pentru invitaţii Clarei Mărgineanu şi Carmen Trocan. Se încheia cel de-al treilea an de Pariu pe Prietenie, aniversarea nu. Aniversarea urmează în ianuarie, pentru că povestea a început tot într-o duminică, pe 18 ianuarie 2009, la Papa la Şoni. Menirea evenimentului a fost şi a rămas aceeaşi, să pună în valoare potenţialul creativ al artiştilor mai mult sau mai puţin cunoscuţi, fie scriitori, muzicieni, actori, iar ei să interacţioneze cu publicul obişnuit.

Cu siguranţă cei care citesc acum cronica ştiu mansarda Mojo, de scena clubului s-au folosit spirite vii şi spirite moarte, pentru că unde se găsește grâu există întotdeauna şi neghină, este în firea lucrurilor, iar noi am funcţionat după regula demodată de a crede în om şi în evoluţia lui, era deci inevitabil să cădem şi în capcane. Organizatorii Pariului nu consideră evoluţia o expresie a inerţiei, dimpotrivă, ea trebuie lăsată să se manifeste firesc, nu poate fi planificată ori poruncită, nimic din ce este normal nu poate fi grăbit. Iar buruienile au luat regula noastră drept greşeală, s-au folosit de ea şi de noi, dar este un risc pe care noi ni l-am asumat acum trei ani.

Afirmarea nu este un proces finit care odată obţinut nu se mai pierde, iar publicul este un barometru extrem de sensibil şi sofisticat, simte onestitatea artistului mai mult decât vă puteţi închipui. Cei care s-au folosit de cuvintele noastre (emisiuni, prefeţe, cronici), de aparatura noastră (fotografii, înregistrări video, televiziuni online), cei care şi-au subliniat numele prin noi ca apoi să denigreze, mai devreme sau mai târziu or să-şi dezvăluie faţa, iar atunci sfârşitul carierei va fi iminent.

Puţini ştiu că al doilea nume al buruienilor este zîzanie (originea cuvântului vine de la zâzanie-ceartă, o singură literă diferă), iar acţiunea oamenilor-buruieni este previzibilă, odată atins obiectivul, şterg din CV-ul personal numele celor care i-au ajutat, apoi inventează zvonuri, fac gesturi amicale, orice doar să distrugă. Este menirea lor și astfel apar pseudo_scriitori, pseudo_muzicieni, pseudo_oameni. Nu durează mult, minciuna iese la suprafață la fel cum iese untdelemnul din apă, chestie de timp. Ca și adevărul despre doamna care a telefonat unui invitat, s-a dat drept organizatoare a Pariului pe Prietenie și i-a transmis să vină după miezul nopții, cam aici s-a ajuns.

Uite că tot la buruieni am ajuns… dar nu mai șterg. E greu să scrii altceva decât simți, iar eu nu pot spune că totul e bine, atunci când nu e. Proza sau poezia ajunge la inima cititorului numai dacă autorul este cinstit în primul rând cu el însuşi, altfel nu. Să trecem peste moment, să revenim la ce este frumos, la prietenii Pariului, la ediţia de sfârşit de decembrie 2011 care a fost aglomerată, atât de aglomerată încât nu am reuşit să asigurăm spaţiu pentru toţi artiştii veniţi să ne colinde. În ordinea apariţiei au fost Ştefan Tivodar cu trei melodii în primă audiţie, dacă veţi urmări înregistrările sunt compoziţii de maximum două săptămâni, Mihaela Scarlat cu câteva epigrame şi poezii proprii (Mihaela este o prezenţă care s-a integrat de curând Pariului şi mă bucură), Alex Turcu şi Ştefan Ciobanu într-un fel de periplu prin închisorile comuniste în perioada Crăciunului. S-a afirmat că programul lor a fost prea lung, că ar fi trebuit împărţit în două şi poate aşa este, eu însă cred că divizat şi-ar fi pierdut impactul. Poate nu a fost bine ales momentul, fiind ajunul Crăciunului publicul voia în primul rând distracţie, reascultaţi înregistrarea şi o să înţelegeţi de ce a fost nevoie de acest remember şi cred că ar trebui repetat şi cu altă ocazie. Ce au realizat ei este în fapt un minispectacol compact, cu mare încărcătură emoţională (gândiţi-vă numai că oamenii aceea care au murit în închisori pentru că au avut un crez bine definit, iar duminică ne-au colindat peste timp prin intermediul lui Alex şi Ştefan).

Mirela Lungu şi Cristina Cârcei au prezentat cartea Biografia coapselor, poemele alese au pus în valoare scriitura Mirelei prin talentul actoricesc al Cristinei. Încă odată se dovedeşte că un text îşi poate dubla valoarea printr-o bună recitare. Felicitări Mirela, felicitări Cristina Cârcei!

Am primit în dar colinde de la Mirela Tolbaru, Daniel Făt, formaţia Rapsotree cu Radu şi Mihai Mitrea, Alexandra li s-a alăturat gemenilor şi au interpretat împreună o melodie semnată Alina Manole. În formă maximă Daniel Făt, cu greu a fost lăsat de public să coboare de pe scenă şi am sperat până în ultima clipă să îl pot rechema pentru un al doilea moment. Nu am reuşit.

Am ascultat un text scris de Helena Corogoda, din nefericire nu a fost gustat de public şi nu ştiu dacă de vină a fost calitatea textului sau forma lui de prezentare.

Trupa Vacanţa Muzicală cu Radu Pietreanu şi Mihai Napu a fost formidabilă, au binedispus publicul, nu se mai terminau aplauzele. Bine alese cântecele, foarte antrenante, cu refrene cântate de public (ca şi momentul Daniel Făt). Vreau să mai subliniez un lucru care mi se pare aparte, un poem scris şi recitat de Radu Pietreanu – dacă nu ştiţi despre ce e vorba, ascultaţi-l pentru că este o scriitură de cinci stele.

În final ne-au cântat Andrei Păunescu, Mihai Napu şi Jelena Milovanovic din Serbia. Ne-a surprins plăcut apariţia lui Andrei şi a Jelenei, cântecele lui Andrei au căpătat, prin această voce feminină, valenţe noi. Prezenţe carismatice au reuşit să atragă atenţia celor prezenţi, deja publicul Pariului se combinase cu publicul următorului eveniment și cu toții erau atenţi la ce se cânta pe scenă. Felicitări şi sperăm să ne mai facă astfel de surprize.

Deci Open Stage a funcţionat din plin şi cu artişti de nota zece, cum ştiţi, pe afiş nu erau anunţaţi Daniel Făt (venit special din Brașov pentru a ne colinda), Andrei Păunescu, Jelena Milovanovic Mirela Tolbaru, Ştefan Tivodar.

Din păcate nu a mai fost timp să urce pe scenă Ioana Pânzariu adică jumătatea trupei Zări, Ovidiu Scridon – partener al Pariului şi proaspăt întors din State, Claudia Minela, Călin Costache. Vă cerem încă o dată scuze, nu a fost voința noastră. Spaţiul pe care îl avem pus la dispoziţie de clubul Mojo se termină la ora 22:15 după aceea vine publicul următorului eveniment, cu rezervări şi altfel de lucruri.

Mai vreau să amintesc de bradul împodobit de Claudia Minela, îl puteţi vedea în înregistrările video, ne aflăm în pragul sărbătorilor de iarnă şi Claudia a dorit să sublinieze acest lucru. Pentru cine nu cunoaşte un detaliu, ideea evenimentului care mai târziu s-a numit Pariu pe Prietenie, mi-a venit după ce am participat la un spectacol intitulat Singurătăţi în noaptea de Crăciun, Clara Mărgineanu şi Maria Gheorghiu în Art Jazz Club. Dacă nu aş fi fost atunci acolo, în acea noapte de poezie şi muzică folk, poate Pariul pe Prietenie nu ar fi apărut.

Acestea fiind spuse vă doresc tuturor sărbători fericite alături de cei dragi, buruienilor le doresc maturizare grabnică, viaţa e scurtă și trece oricum, fie că eşti bun sau rău, fie că te consideri pseudo-Baniciu, pseudo-Eminescu sau pseudo-Shakira. Tuturor la mulţi ani!

Read Full Post »

REPRODUCEREA

Compunerea unui baiat de 9 ani despre Reproducere

Pentru ca se tot intampla ca oamenii pur si simplu sa moara, trebuie sa apara altii. Asta este copulatia.
Insa oamenii nu dorm ci lucreaza cu inima, penisul si vaginul din greu. Eu i-am  vazut pe parintii mei in camera de zi cand copulau.
Tata icnea ingrozitor si  mama a urlat, insa deocamdata nici unul dintre noi n-a murit. Insa poate ca doar  au exersat fiindca
bunica e deja destul de batrana. Am observat ca ei exerseaza  cam de trei ori pe saptamana, cred ca bunica va muri curand. In noptiera mamei  am gasit niste pastile. Tata o tot intreaba daca si-a luat deja pilula.
Precis e  si ea bolnava, insa nu merge la doctor. Insa daca ei continua sa exerseze asa de  mult, sigur va aparea o noua fiinta pe
lume. Eu mi-as dori un iepuras.

Reproducerea la oameni se intampla  prin seminte. Florile si tufisurile si pomii trebuie udati des si mama face dus  in fiecare
zi. Poate atunci creste totul mai repede.
Noua  fiinta creste in burta, insa fiindca mami e bolnava, o face de data asta poate tati. I-a crescut deja burta insa nu ne-a spus inca
nimic. Cand noua  fiinta apare pe lume, trebuie sa iasa mai intai prin vagin si e foarte mica si alba. Negrii ies cu siguranta prin fund.

Eduard

Sursa: cti97.wordpress.com

Read Full Post »

Mă înnebunesc după aventuri.  Iubesc barurile de noapte, curvele beţive și apartamentele cu liftul din sticlă.  După treburi d’astea am umblat trei ani, adică atât cât a durat adolescenţa mea.  Maturizarea m-a lovit brusc și a luat forma unei zâne cu șolduri mici, burtă și țâțe fleșcăite pe nume Suzana.  Avea şaişpe ani şi un pic, coşuri pe fund şi nu purta chiloți.  Prima oară ne-am întâlnit în parcul Herăstrău, ne-am vărsat mațele la acelaşi tufiş.  A fost o prietenie la prima vedere, am dormit pe aceeași bancă, lângă lac, iar a doua zi am luat trenul spre Arad.  Acolo l-am cunoscut pe Jonny, un prieten de-al Suzanei.  Ne-a dus până-n Slovacia, să ne scape de sărăcie. De parcă Slovacia era mai brează, pe dracu’, sărăcie şi păduri. În schimb avea mai multe baruri, curve și droguri.

Într-o joi ne-am despărțit, eu am plecat la Praga, ea s-a mutat la domnul Alex, pensionar fără nevastă, cu pensie bună şi ajutor social pentru handicap locomotor.  Suzana a rămas gravidă, nu-şi amintea cu cine și nici de când nu-i mai venise ciclul, aşa că l-a îmbrobodit pe moş.

Prima noapte în Praga am dormit-o într-un parc.  A doua, la fel.  Norocul s-a ivit abia în a treia noapte, în timp ce aşteptam metroul. De fapt ginisem geanta unei babe înțolite şi înțepată nevoie mare. Babele urăsc cardurile, preferă cash-ul, nu se încurcă cu parole și bancomate, aşa că băbătia urma să-mi asigure noaptea la un hotel cu baie proprie.  Și o masă la restaurant. Înainte să ajungă tenul, se apropie de mine o tipă şi mă întreabă dacă n-am niște iarbă pentru party.  M-a întrebat în engleză.

I-am explicat că n-am niciun fel de drog şi să mă lase dracu’ în pace că-mi strică apele cu baba.  Ea nimic, continuă să mă întrebe de unde am accentul ăsta.  – De la doamna mă-ta, idioato! i-am spus printre dinți în limba română. – Mă’, dar tu eşti român de-al nostru!

M-am uitat la ea ca la o vacă priponită de semafor şi am lăudat-o pentru perspicacitate.  Mi-a zis că la cum arăt, pot veni cu ea la party, dar nu înainte de a face duș pentru că put. Chiar așa a zis: puţi ca un hoit!
– Vezi că ţi-o dau la cioc, i-am zis și ea a râs.  M-a luat de braț şi m-a tras după ea. – Fă, tu ori eşti nebună ori nefutută!

Mi-a băgat o țigare aprinsă între buze și m-a dus pe niște străzi, printre blocuri. Mi-am venit în fire abia dimineaţă.  Eram într-un apartament cu un dormitor şi un fel de living, fără uşi şi coridoare, totul deschis. Fata încă dormea, îmi prisese piciorul între pulpe, amorțisem în încleștare și ea își apăsa buzele umede ale păsăricii de genunchiul meu.  M-am ridicat într-un cot, pe jos dormeau perechi-perechi, dubioşi cu plete, întinşi printre sticle, pahare, scrumiere şi haine.  Mi-am eliberat piciorul dintre pulpele ei, fata a mârâit scurt și m-a strâns mai tare.  Se întinde brusc și îmi prinde mădularul cu palmele. Începe să mi-l frece, e brutală.

– Cine eşti, fă?  O simt cum tresare, probabil am vorbit destul de tare. Se ascunde, îşi bagă capul sub cearşaf.  Numele aveam să i-l aflu zece minute mai târziu, atât cât a durat partida de sex oral.

– Zici că nu-ţi aminteşti cum mă cheamă?
– Deloc.
– Bianca!  B i a n c a…  ţi-am spus de zece ori.  Iar ăsta e apartamentul meu.  Fac masterul aici, în Praga, dar nu cred că asta te interesează pe tine.
– Şi ăştia de pe jos cine sunt?
– Colegi, colege…  Le dau papucii imediat.  Tu mergi să faci cafea, arăţi ca dracu’!
– Întotdeauna eşti planificată?
– Mă’, tu ştii ce-i aia matematica aplicată?
– Nu.

Îşi dă ochii peste cap și zâmbește superior.  Fix cinci minute i-au luat să-i gonească pe toți.  Rămânem singuri.

– Eşti bun la pat, dar numai când nu puţi.
– Din păcate, nu pot zice același lucru despre tine. M-ai îmbătat şi ai profitat de mine.
– Se vede treaba că eşti amnezic. Imediat după baie ai adormit buştean, aici, în pat.  Nici muzica, nici hărmălaia, nimic nu ți-a perturbat somnul. Am crezut c-ai murit ori c-ai intrat în comă alcoolică. Te-am dezbrăcat împreună cu amicii mei şi te-am tras de pulă până ai început să înjuri.
– Nu ți se pare normal?
– Atunci am înțeles că n-ai nici pe dracu’, erai doar nedormit.
– Mai ştiu înjurături.
– Mi le spui altădată, acum mă grăbesc.  Unii trebuie să muncească.  Te găsesc la întoarcere?
– Nu ştiu.
– Dacă pleci, vezi de încuie uşa.

Am rămas singur.  Apartamentul, o locuinţă veche şi renovată cu balcon mic spre o alee.  Mă uit la clădirea de vis-a-vis, e gri, bătrână şi cârpită peste tot. Cred c-a împlinit suta de ani.  Între blocuri o zonă verde, nişte pomi, apoi alte clădiri vechi.  Îmi place, îmi amintește de Maia de la Baia Mare, de cămara ei cu miros de dulceaţă, doar că aici pute a vomă, ţigări şi bere stătută.

Merg la budă, e încăpătoare și albastră.  Colacul pişat e ridicat, îl șterg și mă aşez.  De undeva se aud şoapte și văicăreli.  Fata asta, că iar am uitat cum o cheamă, are closetul bântuit.  În timp ce mă cac aud alfabetul într-o engleză silabisită, apoi cuvinte uzuale: bună dimineaţa-bună seara-cât costă pâinea-care este drumul spre aeroport.  Frazele vin din canal, ies de prin calorifer, sunt peste tot.  Sună cineva la ușă.

Mă şterg şi-mi trag pantalonii.
– Bună dimineaţa, am venit să fac ordine în casă.  Ca în fiecare joi.
– Fă ce vrei, numai taci!
– Ai băut, nu-i aşa?

Nu-i răspund, mă duc pe balcon, mă aşez pe scaun şi fumez.  În casă se produc miracole, tipa se schimbă într-un halat albastru-decoltat, cam scurt pentru ce vrea ea să facă, începe să zumzăie peste tot ca o albină sau ca o muscă de căcat.  Dispar sticlele, mucurile, paharele, spală pe jos, şterge praful, aduce aşternutul la scuturat.  Se apleacă peste balustradă, îi observ bucile, pulpe groase cu o inimă neagră între picioare. Scapă un pârţ sonor, nu-l ia în seamă, îşi vede mai departe de scuturat.  Pleacă, revine cu pernele, cu pledurile, când se întoarce a patra oară, mă ridic şi-o prind din spate.
– Vrei să mă fuți?
– Îhî!

Se apleacă şi îşi desface picioarele.  Era largă cât un hangar, nici nu-mi dau seama când am terminat.  Cred că nici ea.  Observ la balcoanele de vis-a-vis câteva capete sprijinite pe braţe osoase, câţiva moşi bâţâie conspirativ din fălci.

Seara, după ce a terminat curăţenia, tipa îşi scoate halatul și-și trage blugii direct peste picioarele groase.  Mă ciupește de obraz nechezând prieteneşte, deschide uşa și mă întreabă.
– Te găsesc şi joia viitoare?
– Dracu’ ştie!

S-a cărat.  Îm fac o cafea, dau drumul la apă şi mă bag în cadă.  Ce bine-i în Praga!  O singură dilemă mă chinuie: cum dracu’ o cheamă pe tipa care a zis că face masterul?

Read Full Post »

Eram o persoana foarte fericita. Aveam o minunata prietena cu care ma intalneam de mai bine de 1 an, asa ca ne-am decis sa ne casatorim.
Exista o singura chestiune care ma deranja. Frumoasa ei sora mai mica. Viitoarea mea cumnata tot timpul se imbraca cu fuste mini (extrem de mini), iar in vocabularul ei nu exista cuvantul sutien, darmite in garderoba ei.
Culmea era ca intotdeauna cand ma aflam in preajma ei mereu scapa cate ceva pe jos, iar cand se apleca sa ridice imi oferea o priveliste mai mult decat frumoasa. Era clar. O facea in mod deliberat. Pentru ca asemenea scene nu se intamplau daca era si altcineva de fata.

Pregatirile de nunta fiind in toi, intr-o zi micuta surioara m-a sunat si m-a chemat sa mai verific ceva la invitatiile de nunta. Am luat-o de buna si i-am spus ca vin in cateva minute.
Era singura cand am sosit si a inceput sa imi sopteasca ce dorinte si sentimente are pentru mine. Mi-a spus cat de mult ma doreste si ca ar vrea sa facem dragoste macar o data inainte de a ma insura si a ma darui surorii ei pentru intreaga viata. Eram total socat si nu am putut scoate un cuvant.
Mi-a spus ca merge la ea in dormitor iar daca doresc un ultim salbatic „zbor” nu trebuie decat sa intru la ea in camera. Am ramas ca o stana de piatra, stupefiat de cele ce auzeam, uitandu-ma dupa ea cum urca scarile.
Am stat asa cateva momente, apoi m-am intors si m-am indreptat spre iesire. Am deschis usa, cautand cu privirea locul unde mi-am parcat masina, cand au inceput ropote de aplauze.
Toata familia viitoarei mele sotii era adunata in fata casei si ma aplauda. Cu lacrimi in ochi, viitorul meu socru s-a apropiat de mine si a inceput un mic speech: „Nici nu iti poti imagina cat de mandri suntem de tine ca ai trecut cu felicitari acest test. Nu as putea gasi un barbat mai bun pentru fiica mea daca as cauta in toata lumea. Bine ai venit in familia noastra!”
Morala:
INTOTDEAUNA pastreaza prezervativele in masina..

Read Full Post »

Read Full Post »