Tărăboanţa

– Plecaţi? Îmi pare rău dacă am întârziat… Vorbim diseară la telefon şi revin altădată.
– Stai mă’ Sache, unde te duci? Doar noi te-am invitat… A intervenit ceva şi-o să lipsim doar jumătate de oră. Stai şi tu de vorbă cu Săndel, te uiţi la televizor, serveşti un suc, o bere. Şi apoi, Săndel e un copil deosebit şi-o gazdă interesantă. Aşa-i, Săndele, mamă?
– Bine, atunci rămân. Abia aştept să îmi cunosc gazda. Săndele, câţi ani ai tu?
– Şase ani şi opt luni.
– Mulţi înainte…
– Toţi zic la fel. Spune şi tu, cum aş putea evolua dacă habar n-am să citesc, iar oamenii mari din jur n-au inspiraţie. Sunt la vârsta întrebărilor şi acumulărilor.
– Păi atunci pune-mi şi mie câteva întrebări.
– Vrei? Zi-mi la ce-ţi folosesc nasturii?
– Care, ăştia de la haină? O închei şi-mi ţine de cald.
– Aici nu-i frig.
– De acord, dar afară…
– Şi nasturii de la mâneci ţin tot de cald?
– Nu, ăia mi i-a cusut nevastă-mea când am avut guturai.
– Ce-are guturaiul cu nasturii?
– De la guturai căpătasem un tic: îmi ştergeam nasul cu mâneca. Tu să nu faci aşa!
– Scârbos tic!
– Aici semeni cu nevastă-mea.
– Dar aia ce e?
– Asta? Cravată.
– La ce foloseşte cravata?
– Eleganţă, farmec, nobleţe…
– Mama spune că pe-un bărbat îl cunoşti după cravată.
– Păi, ce-are una cu alta?
– Nu ştiu, eu pun întrebările.
– Mda.
– De ce oamenii mari nu se dezbracă la mare?
– Cum sa nu?! Se dezbracă şi fac plajă.
– Nu-i adevărat! Oamenii mari rămân în slip, iar pe copii îi dezbracă de tot. De ce diferenţierea asta?
– Celor mari le e ruşine, Săndel.
– Ce înseamnă ruşine?
– Un sentiment…, un gând care te face să te simţi stingher. Ca atunci când te dezbraci în faţa cuiva.
– Şi dacă te dezbraci în faţa pisicii te simţi stingher?
– Atunci nu.
– Dar în faţa plopului?
– Nu, Săndel. Doar în faţa altui om.
– Tata se dezbracă în faţa mamei şi nu-i este ruşine.
– Asta-i altceva. Şi eu mă dezbrac în faţa nevesti-mii.
– Nevasta e proprietatea ta?
– Cum să fie proprietatea mea?
– Atunci aparţine tuturor?
– Nu, Săndel, e doar a mea!
– De ce oamenii mari au buletin de identitate şi copiii nu?
– Ca să aibă ce arăta poliţiştilor.
– Şi poliţiştii au buletine?
– Desigur.
– Ei cui arată buletinele?
– Şefilor.
– Şi şefii au buletine?
– Au şi ei, Săndele!
– Şi cui arată…
– Nevestelor!
– De ce te enervezi?
– Nu, Săndel, sunt calm. Sunt liniştit ca un lac de munte.
– De ce oamenii mari din trecut purtau armuri şi cei de-acuma nu?
– Cei din trecut se băteau cu pietre, buzdugane, săbii. În prezent nu mai e cazul.
– Ieri seară mama i-a dat lui tata în cap cu polonicul şi l-a făcut căpos. Dacă ar fi avut armură…
– Da, aici ar fi fost bună o armură.
– Batista de ce trebuie să fie albă şi să aibă dantelă?
– Ca să fie frumoasă.
– Şi dacă e verde e urâtă?
– Dar nici frumoasă nu-i…
– Ce înseamnă frumos?
– Frumos e ceva care te bucură.
– Eu sunt frumos?
– Eşti, Săndele.
– Dar n-am batistă albă cu dantelă.
– Atunci cum iţi sufli tu nasul?
– Cu şerveţele parfumate.
– Colorate?
– Nu, albe. Nevasta ta este frumoasă?
– Este.
– Dar casa ta?
– Şi ea este frumoasă.
– Tot ce-i legat de oameni e frumos?
– Da, Săndele.
– Hepatita A e frumoasă?
– Nu, asta nu.
– Ce bine e să fii om mare… Le ştii pe toate.
– Le ştii, dar nu-i aşa bine! Cănd eşti mic eşti protejat de părinţi, ingrijit… Când creşti ai numai obligaţii.
– Şi tu ai obligaţii?
– Şi eu.
– Ce fel de obligaţii?
– De serviciu, conjugale, morale…
– Ce-s alea obligaţii conjugale?
– Adică cele strict legate de nevastă-mea.
– Te pune să conjugi verbe?
– Nu, nu-i asta… E vorba de altceva.
– Ce-i aia o tărăboanţă?
– Tărăboanţă?
– Da.
– Nu stiu. Ce-ţi veni?
– Trebuie să ştii ce-i o tărăboanţă.
– Uite că nu ştiu!
– Imposibil. Când erai la uşă mama a spus: Na! Iar a venit Sache cu tărăboanţa lui.

Publicitate

Read Full Post »