– Dar ce ai mai putea scrie despre Arsenie Boca? S-a spus totul, mai bine ai reciti cărţile scrise despre el.
Dumnezeu îmi este martor de când doream să îl aud vorbind pe Daniel, pe acelaşi ton pe care l-a folosit acum câţiva ani, în lunile acelea de vară, disperarea mea şi hotărârea lui de a mă salva cu tot dinadinsu. Ce a fost atunci nu pot explica în detalii, sunt lucruri complicate, am pierde timp şi nu are rost. Apoi nu ne-am mai întâlnit decât în viteză, salut-salut, a urmat multă muncă, în timpul acesta el a fost plecat departe, peste ocean, s-a întors, fumează şi acum, de când îl ştiu vrea să se lase şi nu reuşeşte, probabil nu va renunţa niciodată la ţigări. Am mers în biroul unde se afla şi i-am spus că-mi este dor de el, a râs şi m-a dus afară, la o ţigară, desigur a fumat doar el, dar nici lucrul acesta nu este important.
– Daniel, ce ştii despre Arsenie Boca?
Câteva secunde a privit în gol, deasupra mea, nu l-a mirat întrebarea care venea ca o continuare a discuţiei din vara aceea, doar l-am simţit coborând în interiorul lui şi după un timp a răspuns:
– Ştiu destule, ce te interesează?
Era din nou acel Daniel de care îţi spuneam, vara în care eu mă găseam jos, el nu avea de unde să ştie cât de jos eram, poate bănuia că renunţasem la luptă, renunţasem la tot.
Spun: – Uite care-i treaba, de când am citit şi văzut documentarele despre părintele Boca, nu mai sunt acelaşi om. De când am avut visul de sâmbătă dimineaţă şi a doua zi am ştiut că trebuie să merg la metocul mânăstirii Prislop din Sinaia, de atunci nu mai am linişte. Metocul cel ascuns într-o staţiune aglomerată cum este Sinaia, un loc atât de căutat şi negăsit, secret păstrat cu încăpăţânare de cei care au ajuns să îl vadă. Dacă ai ştii câte luni m-am documentat şi l-am căutat, am întrebat peste tot, inclusiv la Fundaţia Arsenie Boca şi toţi mă îndreptau dinadins greşit spre mânăstirea Sinaia şi uite că într-o duminică am găsit locul şi de atunci mă strânge sufletul, înţelegi?
Daniel nu spune nimic, se uită în jos, ascultă la fel cum asculta în vara aceea, aşa este el, întâi aşteaptă să spui tu totul şi abia apoi vorbeşte. Încă nu venise timpul să vorbească.
– Daniel, tu ştii unde este metocul? Clatină din cap, nu ştia. Este ascuns şi totuşi la îndemâna oricui… după căutările de care ţi-am spus, renunţasem, mi-am zis poate nu vrea să îl arate, mă resemnasem şi apoi într-o sâmbătă noapte, pe neaşteptate, l-am visat. Arsenie Boca mergea în faţa unei mulţimi, nu s-a uitat la mine şi nu mi-a vorbit, dar ştia că îl văd, simţeam fizic lucrul acesta, ştia exact ce vreau, înţelegi? Îl simţeam, Daniel, îl simţeam şi mă simţea.
Când m-am trezit uitasem visul, mi l-am amintit mai târziu, eram la mânăstirea Sinaia, în curte am întrebat un bărbat despre locul pe care l-am visat, nici nu ştiam cum să-l descriu şi totuşi omul a înţeles şi m-a îndrumat. Mi-a spus că metocul aparţine măicuţelor de la Prislop, dar ştiam aceste detalii, le ştiam de mult. Şi mai ştiam că Arsenie Boca nu murise acolo, ci în altă parte, fusese ucis în chinuri pentru că a prevăzut sfârşitul cuplului Ceauşescu. Mai întâi a fost lovit peste obraz de Elena, chiar în biserica de la Drăgănescu, câteva zile mai târziu a fost luat cu o maşină a securităţii şi dus undeva şi torturat, aşa era ordinul: să nu moară repede. Iar când totul s-a sfârşit l-au predat măicuţelor de la Sinaia, să îl declare mort, să mintă că s-a stins în patul chiliei lui de la metocul din Sinaia, aşa era ordinul familiei Ceauşescu. De acolo l-au dus la Prislop, unde a fost înmormântat. Ai mers vreodată la mormânt?
– Da, am fost, spune Daniel. Am înnoptat la Hunedoara, a doua zi am vizitat mormântul când era puţină lume, aşa fac în general, ocolesc aglomeraţia, nu îmi place.
– Nici mie. Ciudat este că la mormânt nu am simţit nimic, înţelegi? Poate pentru că eram înfuriat de anunţurile acelea nu călca iarba, nu rupe florile, nu te aşeza, nu şi nu şi nu! Condiţionarea şi tonul imperativ îmi repugnă. M-a înfuriat şi măicuţa de la suveniruri, am întrebat-o: când s-a prăpădit părintele Arsenie? Probabil că întrebarea mea a sunat prosteşte, era ciudat să nu ştiu nimic despre Arsenie Boca, dar pe atunci nu erau scrise atâtea cărţi. Şi apoi putea ea să îmi deschidă ochii… când am pus întrebarea priveam fotografia părintelui făcută la Sâmbăta, trebuie să recunosc, eram sceptic şi plin de îndoieli dar asta pentru că îl simţeam viu, înţelegi? În sinea mea eram convins că trăieşte, habar nu am de ce.
Replica măicuţei a fost violentă şi rea: – Părintele Arsenie Boca nu s-a prăpădit! Acolo sus este mormântul lui. Aproape a ţipat la mine, am plecat imediat, mi se luase de suveniruri şi discuţii, am revenit mai târziu şi am cumpărat câteva fotografii cu părintele Boca. Când i-am vizitat mormântul eram nervos, cred că de aceea nu am simţit nimic. Poţi să-ţi imaginezi, Daniel, am fost de două ori acolo şi nu am simţit nimic!? Iar după ani de zile a venit visul şi am mers la metocul de la Sinaia, aşezământ ascuns privirii omului şi atunci s-a întâmplat ceva în mine şi nu ştiu ce. În plus am vrut neapărat să scriu despre Arsenie Boca şi nu am putut, de fapt nu am mai putut scrie deloc. Mai mult: ori de câte ori vorbesc despre el şi despre locul acela din Sinaia simt o durere în suflet, la fel cum simţi o dragoste împlinită. De ce, Daniel? De ce mi se umezesc ochii când gândesc la el? Şi de ce nu pot scrie despre el?
– Este prea mare pentru tine, calibru uriaş, spune Daniel.
– Ştiu asta, dar atunci de ce mi-a arătat metocul din Sinaia după ce eu renunţasem la căutări?
– Nu ştiu, dar sigur nimic nu este întâmplător. Nu te îngrijora, stai liniştit şi acceptă ce ţi se oferă, într-o zi vei scrie şi despre el.
Suna ca o concluzie, m-am uitat la Daniel şi i-am spus ceea ce trebuia să-i spun de multă vreme: – Ştii, nu voi uita niciodată ce ai făcut pentru mine în vara aceea, când mi-ai fost frate, mi-ai fost tată şi mamă, mi-ai fost prieten, ai renunţat la programul tău ca să ne întâlnim aproape în fiecare seară, îmi făceai planuri, mă împingeai de la spate până ai reuşit să mă scoţi din cerc. Tu şi Gabriela m-aţi ajutat mult, nu voi uita…
Atunci a fost prima oară când Daniel a privit fix în ochii mei, nu îi cunoşteam această fixitate, spune: – Lasă, aşa a trebuit să se întâmple.
M-am întors la etajul trei, la muncă, Daniel a mers în biroul lui, am rămas singur cu gândurile mele, cu dragostea mea pentru părintele Arsenie Boca, am privit a suta oară fotografiile făcute în duminica aceea, încăperea unde a fost pregătit de măicuţe pentru înmormântare, să nu se vadă rănile şi degetele smulse, fotografie făcută în orb, de la distanţa unde mă aflam nu zăream decât lumină la o fereastră, singura lumină în toată clădirea. Abia a doua zi, cu ajutorul calculatorului, am înţeles ce poză ieşise: grilajul de la fereastră, lampadarul agăţat de tavan şi icoana prinsă de peretele dinspre răsărit, pictură făcută de mâna părintelui Arsenie cu Mântuitorul care privea oraşul prin geamurile camerei luminate aşa cum l-a privit şi pe Arsenie Boca întins pe catafalc, îmbrăcat ultima oară în hainele preoţeşti pe care regimul Ceauşescu i le interzisese în anii din urmă. Dacă nu ar fi fost tehnica computerizată nu aş fi realizat niciodată ce fotografie reuşisem.
Ce va urma acum, după ce am descris povestea metocului de la Sinaia, o să văd. Ştiu doar că rândurile acestea nu au valoare literară, nici nu mi-am propus să fac literatură în acest caz, dorinţa mea (dacă este cu adevărat a mea) era să vă aduc la cunoştinţă că mulţi dintre noi au fost contemporani cu un sfânt, veţi găsi pe internet multe articole şi filme documentare despre părintele Arsenie Boca şi minunile pe care le-a făcut în timpul vieţii şi după. Există şi Fundaţia Arsenie Boca din Bucureşti, din strada Barbu Delavrancea numărul 3, apartamentul 2, interfon 2, acolo veţi găsi şi alte documentare şi cărţi, puteţi vorbi cu Irina Coşoveanu şi o să aflaţi cu ce se ocupă Fundaţia şi ce lucruri extraordinare face.
Şi vă mai spun că orice român trebuie să viziteze mânăstirea Prislop din judeţul Alba, mânăstirea Sâmbăta din judeţul Braşov şi biserica Drăgănescu din judeţul Giurgiu – numită şi Capela Sixtină a ortodoxiei româneşti. Mergeţi şi le vedeţi, ce veţi simţi acolo, nu ştiu, fiecare reacţionează diferit.
Şi nu închei fără să îţi mulţumesc, Daniel, vorbele tale au deschis din nou cercul în care intrasem în iarna lui 2011 şi nu mai puteam scrie. Cât despre întâmplarea cu metocul din Sinaia şi vizita de duminică, ce am povestit aici este exact ce s-a întâmplat, deloc literatură.
Blogul meu, bă! 