Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘salarii’

Negociere

Daca ar fi stiut ce-l asteapta, Seful l-ar fi ascultat pe Paulica si i-ar fi

acordat acea marire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei

vechi si prapaditi, macar sa-si scoata banii dati pe transportul in comun

si, poate, si ceva din factura de mobil necompensata. Paulica avea prea mult

bun simt sa-i spuna Sefului sa faca bine si sa-i sune personal pe acei

furnizori din cateva simple motive: 1) Nu-i cad coaiele; 2) Cuvantul lui are

mai multa greutate; 3) Paulica era prea gras si cu craci prea strambi ca sa

fie secretara, fie si a Sefului, aflat la varsta temerilor si indoielilor,

drept pt care ar fi regulat si-o pisica, numai sa-si reconfirme indoielnica

virilitate; 4) Seful avea minute nelimitate, Paulica vorbea pe banii lui

(putini).

L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand cu naduf ca lucram intr-o firma

de dodo. Si ca merita sa ne pisam pe ea si sa ne caram in lumea larga. Dar

n-aveam cum sa-mi inchipui nici in cele mai negre vise ca refularile

pasnicului Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui

Nostradamus.

Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa’ buna sa

stai acasa, cu plapuma-n cap, necum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o

duhoare patrunzatoare patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti

porii. Nu atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie,

ci mirosul acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii.

„Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit?” „De unde,

miroase a sobolan mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a

fost!”, ne dadeam noi cu parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa

orbecaie prin fumul gros inauntru nici macar pt a-si salva hainele.

Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica. „Te pomenesti ca a ramas inauntru,

bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si, IT-ist nebun ce

este, daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama”.

„Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10

minute”, ne-a spus o colega. Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale

intempestive.

Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la

resurse umane care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si

nu se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti,

doar ca pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom,

Paulica se enerva greu, dar cand ajungea la concluzia ca-i bai, apai bai

era!

Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa

(compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari – normal, Seful isi luase 4×4

si pasase vechea masina socrilor – ca el, Paulica, este platit oricum

regeste pt munca „de rahat” pe care o face, ca ar trebui sa fie recunoscator

ca i s-a dat sansa de a munci la patron strain si ca este un vierme

profitor), Paulica a ajuns la concluzia ca-i bai.

Restul e istorie. Cand firma e de dodo, iar tu faci – zice Seful – munca de

rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Dar macar cald sa

fie, sa nu faci amigdalita. Drept pt care Paulica si-a facut nevoile pe

platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un

kurtoskolacs, de abia a incaput. Dupa care ardeleanul scos din minti, pe

care nimeni nu-l auzise un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pt 10

minute. Si dus a fost.

Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent

si uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu

ingrozitor, ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pt ca nu te

paleste dintr-o data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana

si-n tencuiala. Ceea ce s-a si intamplat.

– n-am mai putut purta niciodata haina uitata in cuierul de pe holul de

langa biroul sefului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde.

Nici colegii mei

– sediul a trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu

usile si ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a

rezolvat mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la

leafa bietului Paulica

– a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privata comunala, cu

imbunatatiri de mahon nobil

– cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pt tiganii care treceau prin zona

sa ridice deseurile. „Da’ ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in

cuptor si l-ati uitat acolo?!”, ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia

– Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie

cronica si colon iritabil, pt ca orice drum la toaleta pt cuvenita usurare

ii da frisoane

– Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie.

Clientii au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-i

invite in sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri.

Probleme de bonitate, daca nici sediu nu-si permit – si-or fi zis ei si dusi

au fost. Pt ca zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt

sediu.

– chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu

atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa

al naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice

Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului blestematul

acela de milion in plus?

Read Full Post »

După mine potopul

Este idea principală care stă la baza înțelepciuni d-lui. Băsescu & Co, cu toate că mă cam îndoiesc că ar exista așa ceva. Eu unul am ajuns la concluzia că ori nu îi pasă, ori nu are televizor să vadă ce se întampla prin țară.

Spre exemplu: Recentele bătăi de strada dintre medici și agenți de protecție de la Spitalul Județean Brăila.

Cadrele medicale sunt supărate că salariile le-au fost micşorate cu mai mult de 25%  şi  le-au fost tăiate şi sporurile de când spitalul a fost preluat de Consiliul Judeţean.Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, jenel Şogor, a declarat că manifestaţia a izbucnit în jurul orei 17.00, când peste o sută de angajaţi ai spitalului au protestat în faţa unităţii.

Ulterior, protestatarii au încercat să intre în clădire, moment în care a avut loc o busculadă între aceştia şi agenţii de pază.

Sursa foto: gandul.info

Read Full Post »

Berceanu calcă pe urmele lui Băsescu, și cere celor mai umili și mai săraci angajați ai statului solidaritate.


Ministrul Tansporturilor Radu Berceanu le-a cerut angajaților CFR să doneze 1% din salarii pentru întreținerea infrastructurii feroviare.  Angajații CFR au venit cu propunerea ca procentul de 1% să fie donat persoanelor afectate de inundațiile din Moldova. „Am respins această solicitare a ministrului şi am convenit împreună cu administraţiile ca să recomandăm salariaţilor de la toate societăţile dacă doresc să doneze 1% din salariul pe luna iunie să o facă pentru colegii noştri care au avut probleme , sinistraţi din zona Sucevei”, declară  preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă.

Care infrastructura, ce fel de reparații, sinele sau locomotivele s-au stricat acum într-un an doi de cand s-a declarat ioficial criză?  De ce nu s-au făcut aceste investiții, reparații când nu eram în criză, tronsonul București – Constanța este în reparații de peste 5 ani, chiar și la ora actuală acest traseu este parcurs în 5-6 ore cu Sageata Albastră. Așa că solidaritatea angajaților CFR nu își are rostul….

Sursă foto

Read Full Post »

„Preşedintele Traian Băsescu aruncă vina pentru majorarea TVA pe Parlament şi pe Curtea Constituţională” declară fostul premier Tăriceanu pentru ziarul Gândul.

Era de așteptat ca și de această dată marinarul să gaseasca un țap ispășior. De prima dată a aplicat o strategie din care să iasă basma curată, că doar are o vastă experienta în mușamalizarea dosarelor. (vezi dosarul FLOTA)

Am o presimțire că până la sfârșitul statului său de președinte va scoate lumea la referendum pentru modificarea constitutiei, in vederea prelungirii mandatului sau la președenție, ademenind suținătorii cu o mica creștere salariala și a pensiilor.

Read Full Post »

Da, chiar așa, România, țara viselor neîmplinite. Mi-a luat foarte pțin timp pentru a alege titlul. M-am uitat peste birou, pe geam, la televizor, la familia mea și am dedus… țara unde nici apocalipsa nu vine. Sperând într-o zi mai buna, hrănindu-ne cu aceasta speranța, mergem înainte sau cel puțin așa dorim. Înainte considerăm noi că mergem dar de fapt dăm înapoi sau în cel mai fericit caz stagnăm. Dacă cu ceva ani în urmă speram că vom avea într-un timp relativ scurt si fara prea mari eforturi o casa, masina si o familie, acum, sunt visuri la care nici nu mai putem spera. In acest moment ne bucuram ca la sfarsitul lunii luam un salariu redus cu cel putin 30% decat acum doi ani si ca avem un loc de munca. Oare este corect spus „loc de munca”?

„Ideea este ca nu trebuie sa ne mai vada multumiti, zambind, veseli, ci doar cu capul in pamant si abatuti…”

Locuiesc intr-un cartier de periferie de la marginea unei capitale europene, cu parintii, prietena si cei doi catei. Cu totii angajati in companii private de top.

De top insemnand ca „the big boss” ajunge sa aibe cate o casa pe fiecare insula exotica si cate un amarat de sofer pentru fiecare din mercedes-urile S CLASS pe care le detine.

Iar noi angajatii umili cu o medie de 1.800 de lei trebuie sa fim prezenti in fiecare dimineata in care i se scoala pula, satisafacandul intrecerea intrea angajatii care stau mai mult peste program.

Totusi, acum vad partea buna a lucrurilor de la o varsta, pula nu mai este sculata in fiecare dimineata. Sa revenim la oile noastre si la companiile de tot. Toata lumea are pretentii, ceea ce mi se pare absolut normal, anormal este atunci cand ai aceleasi pretentii ca pentru ala caruia ii oferi pentru 21 de zile de prestatie 100 de milioane…Scriu 100 de milioane, cu litere pentru ca nu stiu sa ii trec in cifre RON. Păi frate, pentru 100 de milioane dorm la birou de luni pana vineri, să moara mama. Nu la modul ca dorm pe scaun ci la modul ca as muncii si in timpul somnului, cu banii respectivi mi-as cumpara odihna in weekend.

Ma uit la oameni in metrou carora vizibil nu le ajung banii nici macar pentru o pereche de blugi noi intr-un an de zile. Suntem niste saraci, cu atat mai mult ca nu mai putem lua credite, ajunsesem sa cumparam si macarea in rate din supermarket cu vestitul CARD AVANTAJ. Ce mancam intr-o zi plateam in 3 luni fara dobanda.

Cum spunea unu’ dintr-o formatie careia nu-i mai tin minte numele „Fericirea nu se cumpara in rate”

Acum prietena imi spune cu subinteles ca ar fi cazul sa ne mutam si sa facem un copil, ea este una din acele persoane visatoare, traieste in lumea ei, si ca toata lumea este corecta. Imi este tare frica pentru momentul in care va venii cu picioarele pe pamant. Nu este decat un alt roman in, Romania, tara viselor neimplinite si ajungem sa ne trezim dimineața doar pentru că sună ceasul.

V-am pupat s-a facut duminică ora 6, este ziua mea de făcut baie.

Read Full Post »

Suntem în anul 2010, anul crizelor financiare, economice, sociale, anul în care trendul european dictează ca fiecare ţară şi fiecare firmă cu prestigiu (sau fără prestigiu) să-şi concedieze angajaţii, să doneze bani la fondul solidaritatea şi astfel să urce în topul celor mai buni o sută de contribuabili pentru Europa. Televizorul, ziarul şi internetul ţin isonul concursului european şi fac în fiecare zi clasamente care dovedesc incontestabil că România luptă pentru recesiune, face eforturi supreomeneşti să devină falită şi să poată fi cumpărată pe bucăţi sau în vrac la piaţa de la Bruxelles.

În România firmele private şi de stat fac totul pentru a prinde primele locuri, locuri care vor fi desigur lăudate şi evidenţiate la televizor chiar de preşedintele ţării.  Cifrele despre situaţia economică, despre cursul valutar şi despre prăbuşirea burselor se modifcă de la un ceas la altul, fotografii şi filme documentare despre dezvoltarea fără echivoc din China comunistă, care nu e comunistă, vin în cascade, iar ediţiile speciale nu mai prididesc cu ştiri devastatoare.

Pentru a fi în ton cu lumea bună din Europa, unitatea Prestarea, prin şeful ei incontestabil, domnul Caliţoiu, începe să purceadă la reduceri de salarii, desigur că foloseşte acelaşi procent mirific dictat de preşedintele Băsescu pentru firmele de stat şi, în acelaşi timp, cu lacrimi în ochi şi cu buzele bătând a toacă, hotărăşte reduceri de personal.  Aşadar îl concediază pe nea Pritocea, paznicul de şaizeci şi doi de ani, pentru că în general şade pe scaun, la adăpostul copertinei de la poarta unităţii, cât e ziua de lungă (dar şi noaptea, din lipsă de preocupări extrajob).  Cum salariul lui nea Pritocea nu producea mari economii în unitatea Prestarea, îl mai concediază şi pe tânărul Ion Ionuţ Ioniţă, un tip uscăţiv şi de viitor, care de doi ani încoace primise primă după primă (dar şi diplome de merit) pentru că el avea cu siguranţă acumulări la bancă şi se putea descurca şi pe viitor.  Cele două salarii constituiau o economie substanţială pentru unitatea Prestarea, care oricum avea pe statul de plată doar opt angajaţi cu directorul Caliţoiu cu tot.

În luna septembrie 2010, trendul se menţine, România intră în toamnă cu motoarele închise şi avariate, companiile de stat anunţă un al doilea val de reduceri salariale dar şi concedieri masive, iar unitatea Prestarea pentru a nu rămâne mai prejos, procedează şi ea întocmai.  Astfel, din cei şase angajaţi pe care-i mai are, îi concediază pe Costică Arhivel, Mihai Lepădatu şi Loredana Cauciuc.  Ei sunt trimişi în somaj pe motiv că sunt în principiu ingineri şi în gereral prea tineri pentru meseria de prestare, ca să nu mai vorbim că de la angajare au constituit un potenţial pericol pentru poziţiile doamnei Astenie, domnişoarei Caparace şi domnului Caliţoiu în persoană. La drept vorbind, chiar dacă aceştia din urmă se află în pragul pensionării, nu trebuie uitat că ei au pus baza unităţii Prestarea, fundaţia ei şi mulţumită lor, opt oameni cu şef cu tot, şi-au câştigat zece ani la rând pâinea cea de toate zilele.

În luna decembrie, în ajunul Crăciunului, domnul director Caliţoiu, a observat la televizor că trendul anului 2010 a rămas nemodificat, că se reduc în continuare salariile şi se concediază şi ultimii angajaţi de la stat.  Cu efort susţinut, acum, la sfârşitul anului 2010, România are şanse reale să urce pe podium şi să primească mult râvnita diplomă de ţară fără niciun salariat.

Patriotic din naştere, cu lacrimile şiroind pe obraji, domnul Caliţoiu le anunţă pe ultimele două angajate, doamna Astenie şi domnişoara Caparace, că le va plăti ultima primă în natură cu ocazia sărbătorilor de iarnă, respectiv un cozonac cu rahat de la Ana şi o sticlă de şampanie Zarea de 700 ml pe care să o deschidă amândouă în noaptea dintre ani (cele două femei sunt cumnate şi locuiesc împreună). Le mai anunţă că este nevoit să le trimită urgent în şomaj ca să poată raporta la Statistică îndeplinirea planului de şomeri pe 2010.

În primul trimestru al următorului an, unitatea Prestarea a fost evidenţiată la televizor chiar de către preşedintele ţării.  A fost lăudată pentru management favorabil şi constructiv, pentru eficienţă, pentru reducerea costurilor salariale, chiar dacă la final a fost atrasă atenţia că unitatea n-a mai prestat nimic de nişte luni bune şi astfel n-a obţinut niciun fel de venit.

Dar totul e bine când se termină cu bine.  România şi-a câştigat o poziţie binemeritată în panoplia şi topul ţărilor din Europa, pentru că în anul 2011 a reuşit să fie ţară fără salariaţi dar cu fond de solidaritate cât Casa Poporului.  Datorită investiţiilor dar şi produselor alimentare şi casnice exclusiv made in China, numele pe care l-a obţinut pe merit este China Nouă, tricolorul a fost schimbat cu un steag roşu cu 41 de secere şi 41 de ciocane aşezate în cercuri concentrice, adică tot atâtea câte judeţe are. Şi pentru că trendul anului 2011 este de reducere a numărului de şomeri, astfel încât la sfârşitul anului să nu mai fie niciunul, salariile angajaţilor vor fi modice şi să vor plăti în yuani. Canalele de radio şi televiziune vor organiza săptămânal concursuri cu premii pentru firmele care angajează cei mai mulţi şomeri vorbitori de limbă chineză.

Ca să fie în ton cu lumea bună din Europa, unitatea Prestarea a angajat douăzeci şi cinci de şomeri cu pregătire superioară, direct din Beijing, fiind astfel pentru a doua oară evidenţiată la televizor chiar de preşedintele ţării, domnul Hu Băse-Tao într-o limbă neaoşă chineză.

Read Full Post »