Metocul manastirii Prislop din orasul Sinaia

– Dar ce ai mai putea scrie despre Arsenie Boca? S-a spus totul, mai bine ai reciti cărţile scrise despre el.

Dumnezeu îmi este martor de când doream să îl aud vorbind pe Daniel, pe acelaşi ton pe care l-a folosit acum câţiva ani, în lunile acelea de vară, disperarea mea şi hotărârea lui de a mă salva cu tot dinadinsu. Ce a fost atunci nu pot explica în detalii, sunt lucruri complicate, am pierde timp şi nu are rost. Apoi nu ne-am mai întâlnit decât în viteză, salut-salut, a urmat multă muncă, în timpul acesta el a fost plecat departe, peste ocean, s-a întors, fumează şi acum, de când îl ştiu vrea să se lase şi nu reuşeşte, probabil nu va renunţa niciodată la ţigări. Am mers în biroul unde se afla şi i-am spus că-mi este dor de el, a râs şi m-a dus afară, la o ţigară, desigur a fumat doar el, dar nici lucrul acesta nu este important.

– Daniel, ce ştii despre Arsenie Boca?

Câteva secunde a privit în gol, deasupra mea, nu l-a mirat întrebarea care venea ca o continuare a discuţiei din vara aceea, doar l-am simţit coborând în interiorul lui şi după un timp a răspuns:
– Ştiu destule, ce te interesează?

Era din nou acel Daniel de care îţi spuneam, vara în care eu mă găseam jos, el nu avea de unde să ştie cât de jos eram, poate bănuia că renunţasem la luptă, renunţasem la tot.

Spun: – Uite care-i treaba, de când am citit şi văzut documentarele despre părintele Boca, nu mai sunt acelaşi om. De când am avut visul de sâmbătă dimineaţă şi a doua zi am ştiut că trebuie să merg la metocul mânăstirii Prislop din Sinaia, de atunci nu mai am linişte. Metocul cel ascuns într-o staţiune aglomerată cum este Sinaia, un loc atât de căutat şi negăsit, secret păstrat cu încăpăţânare de cei care au ajuns să îl vadă. Dacă ai ştii câte luni m-am documentat şi l-am căutat, am întrebat peste tot, inclusiv la Fundaţia Arsenie Boca şi toţi mă îndreptau dinadins greşit spre mânăstirea Sinaia şi uite că într-o duminică am găsit locul şi de atunci mă strânge sufletul, înţelegi?

Daniel nu spune nimic, se uită în jos, ascultă la fel cum asculta în vara aceea, aşa este el, întâi aşteaptă să spui tu totul şi abia apoi vorbeşte. Încă nu venise timpul să vorbească.

– Daniel, tu ştii unde este metocul? Clatină din cap, nu ştia. Este ascuns şi totuşi la îndemâna oricui…  după căutările de care ţi-am spus, renunţasem, mi-am zis poate nu vrea să îl arate, mă resemnasem şi apoi într-o sâmbătă noapte, pe neaşteptate, l-am visat. Arsenie Boca mergea în faţa unei mulţimi, nu s-a uitat la mine şi nu mi-a vorbit, dar ştia că îl văd, simţeam fizic lucrul acesta, ştia exact ce vreau, înţelegi? Îl simţeam, Daniel, îl simţeam şi mă simţea.

Când m-am trezit uitasem visul, mi l-am amintit mai târziu, eram la mânăstirea Sinaia, în curte am întrebat un bărbat despre locul pe care l-am visat, nici nu ştiam cum să-l descriu şi totuşi omul a înţeles şi m-a îndrumat. Mi-a spus că metocul aparţine măicuţelor de la Prislop, dar ştiam aceste detalii, le ştiam de mult. Şi mai ştiam că Arsenie Boca nu murise acolo, ci în altă parte, fusese ucis în chinuri pentru că a prevăzut sfârşitul cuplului Ceauşescu. Mai întâi a fost lovit peste obraz de Elena, chiar în biserica de la Drăgănescu, câteva zile mai târziu a fost luat cu o maşină a securităţii şi dus undeva şi torturat, aşa era ordinul: să nu moară repede. Iar când totul s-a sfârşit l-au predat măicuţelor de la Sinaia, să îl declare mort, să mintă că s-a stins în patul chiliei lui de la metocul din Sinaia, aşa era ordinul familiei Ceauşescu. De acolo l-au dus la Prislop, unde a fost înmormântat. Ai mers vreodată la mormânt?

– Da, am fost, spune Daniel. Am înnoptat la Hunedoara, a doua zi am vizitat mormântul când era puţină lume, aşa fac în general, ocolesc aglomeraţia, nu îmi place.

– Nici mie. Ciudat este că la mormânt nu am simţit nimic, înţelegi?  Poate pentru că eram înfuriat de anunţurile acelea nu călca iarba, nu rupe florile, nu te aşeza, nu şi nu şi nu!  Condiţionarea şi tonul imperativ îmi repugnă. M-a înfuriat şi măicuţa de la suveniruri, am întrebat-o: când s-a prăpădit părintele Arsenie? Probabil că întrebarea mea a sunat prosteşte, era ciudat să nu ştiu nimic despre Arsenie Boca, dar pe atunci nu erau scrise atâtea cărţi. Şi apoi putea ea să îmi deschidă ochii… când am pus întrebarea priveam fotografia părintelui făcută la Sâmbăta, trebuie să recunosc, eram sceptic şi plin de îndoieli dar asta pentru că îl simţeam viu, înţelegi? În sinea mea eram convins că trăieşte, habar nu am de ce.

Replica măicuţei a fost violentă şi rea: – Părintele Arsenie Boca nu s-a prăpădit!  Acolo sus este mormântul lui. Aproape a ţipat la mine, am plecat imediat, mi se luase de suveniruri şi discuţii, am revenit mai târziu şi am cumpărat câteva fotografii cu părintele Boca. Când i-am vizitat mormântul eram nervos, cred că de aceea nu am simţit nimic. Poţi să-ţi imaginezi, Daniel, am fost de două ori acolo şi nu am simţit nimic!?  Iar după ani de zile a venit visul şi am mers la metocul de la Sinaia, aşezământ ascuns privirii omului şi atunci s-a întâmplat ceva în mine şi nu ştiu ce. În plus am vrut neapărat să scriu despre Arsenie Boca şi nu am putut, de fapt nu am mai putut scrie deloc.  Mai mult: ori de câte ori vorbesc despre el şi despre locul acela din Sinaia simt o durere în suflet, la fel cum simţi o dragoste împlinită. De ce, Daniel?  De ce mi se umezesc ochii când gândesc la el? Şi de ce nu pot scrie despre el?

– Este prea mare pentru tine, calibru uriaş, spune Daniel.

– Ştiu asta, dar atunci de ce mi-a arătat metocul din Sinaia după ce eu renunţasem la căutări?

– Nu ştiu, dar sigur nimic nu este întâmplător. Nu te îngrijora, stai liniştit şi acceptă ce ţi se oferă, într-o zi vei scrie şi despre el.

Suna ca o concluzie, m-am uitat la Daniel şi i-am spus ceea ce trebuia să-i spun de multă vreme: – Ştii, nu voi uita niciodată ce ai făcut pentru mine în vara aceea, când mi-ai fost frate, mi-ai fost tată şi mamă, mi-ai fost prieten, ai renunţat la programul tău ca să ne întâlnim aproape în fiecare seară, îmi făceai planuri, mă împingeai de la spate până ai reuşit să mă scoţi din cerc. Tu şi Gabriela m-aţi ajutat mult, nu voi uita…

Atunci a fost prima oară când Daniel a privit fix în ochii mei, nu îi cunoşteam această fixitate, spune: – Lasă, aşa a trebuit să se întâmple.

M-am întors la etajul trei, la muncă, Daniel a mers în biroul lui, am rămas singur cu gândurile mele, cu dragostea mea pentru părintele Arsenie Boca, am privit a suta oară fotografiile făcute în duminica aceea, încăperea unde a fost pregătit de măicuţe pentru înmormântare, să nu se vadă rănile şi degetele smulse, fotografie făcută în orb, de la distanţa unde mă aflam nu zăream decât lumină la o fereastră, singura lumină în toată clădirea. Abia a doua zi, cu ajutorul calculatorului, am înţeles ce poză ieşise: grilajul de la fereastră, lampadarul agăţat de tavan şi icoana prinsă de peretele dinspre răsărit, pictură făcută de mâna părintelui Arsenie cu Mântuitorul care privea oraşul prin geamurile camerei luminate aşa cum l-a privit şi pe Arsenie Boca întins pe catafalc, îmbrăcat ultima oară în hainele preoţeşti pe care regimul Ceauşescu i le interzisese în anii din urmă. Dacă nu ar fi fost tehnica computerizată nu aş fi realizat niciodată ce fotografie reuşisem.

Ce va urma acum, după ce am descris povestea metocului de la Sinaia, o să văd. Ştiu doar că rândurile acestea nu au valoare literară, nici nu mi-am propus să fac literatură în acest caz, dorinţa mea (dacă este cu adevărat a mea) era să vă aduc la cunoştinţă că mulţi dintre noi au fost contemporani cu un sfânt, veţi găsi pe internet multe articole şi filme documentare despre părintele Arsenie Boca şi minunile pe care le-a făcut în timpul vieţii şi după. Există şi Fundaţia Arsenie Boca din Bucureşti, din strada Barbu Delavrancea numărul 3, apartamentul 2, interfon 2, acolo veţi găsi şi alte documentare şi cărţi, puteţi vorbi cu Irina Coşoveanu şi o să aflaţi cu ce se ocupă Fundaţia şi ce lucruri extraordinare face.

Şi vă mai spun că orice român trebuie să viziteze mânăstirea Prislop din judeţul Alba, mânăstirea Sâmbăta din judeţul Braşov şi biserica Drăgănescu din judeţul Giurgiu – numită şi Capela Sixtină a ortodoxiei româneşti. Mergeţi şi le vedeţi, ce veţi simţi acolo, nu ştiu, fiecare reacţionează diferit.

Şi nu închei fără să îţi mulţumesc, Daniel, vorbele tale au deschis din nou cercul în care intrasem în iarna lui 2011 şi nu mai puteam scrie. Cât despre întâmplarea cu metocul din Sinaia şi vizita de duminică, ce am povestit aici este exact ce s-a întâmplat, deloc literatură.

Împlinim 3 ani!

Pariu pe Prietenie alătură literatura muzicii folk în spectacole de aproximativ patru ore, de două ori pe lună, duminica. Într-un club din Bucureştiul vechi, artiştii, interpreţii, poeţii vin de drag, iar intrarea publicului este liberă.

Pariem. Credem că se poate. Credem în valoare, în emoţie, în prietenie. Ne bucurăm alături de cei cărora le apar volume sau albume, organizăm lansări, râdem în hohote, suspinăm în acorduri lirice, aplaudăm din tot sufletul, ştim şi spunem că prietenia este o forţă. ,,Dacă nu voi mai avea timp să vă spun că am câştigat / căutaţi-mă în ochii celor ce o secundă au crezut în mine!” este un vers din poemul Pariului.

Pe 15 ianuarie 2012 se vor împlini trei ani de când se scrie cu întâmplări, această poveste frumoasă. O vom celebra cum se cuvine, alături de partenerii, prietenii, invitaţii, spectatorii noştri dragi.

Vor participa (în ordine alfabetică): Alex Turcu, Alina Manole, Andrei Păunescu, Trupa Cantos, Clara Mărgineanu, Eugen Avram, Ioana Pânzariu, Laurenţiu Ghiţă, Mihai Napu, Ovidiu Mihăilescu, Ovidiu Scridon, Radu Pietreanu, Sorin Teodoriu, Ştefan Ciobanu, Ştefan Tivodar, Teodora Ionescu.

Aniversarea celor trei ani de Pariu pe Prietenie va fi marcată şi în plan virtual, înregistrările putând fi urmărite pe http://www.livestream.com/bocanculliterartv

Vă mulţumim tuturor pentru modul în care aţi răspuns până acum invitaţiilor noastre. Sperăm ca obiceiul de a ieşi din case duminica seară să se păstreze şi să ne întâlnim cât mai mulţi ani de acum înainte.

Vă aşteptăm duminică, 15 ianuarie 2012, la aniversarea celor trei ani de Pariu pe Prietenie la Clubul Mojo, strada Gabroveni nr.14 din Bucureşti, începând cu orele 18:00

Intrarea este liberă şi nu se fac rezervări telefonice.

Detalii: http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=27008

Clara Mărgineanu şi Sorin Teodoriu
adresă de email: sache_st@yahoo.com

Cronica Pariu pe Prietenie 11 decembrie 2011 – Sorin Teodoriu

Încep cea de-a treia cronică Pariu pe Prietenie – 11 decembrie 2011, poate de data asta… Pe restul le-am şters, sunt lucruri care ţipă în mine şi pe care încerc să le ascund, să nu jignesc fiinţe care aduc la înfăţişare cu omul, nu dintre cei care au fost duminică, alţii, cei care denigrează de la distanţe mai mari sau mai mici. Chiar dacă astfel de indivizi teoretic nu pot fi jigniţi pentru că nu au conştiinţă… e ca şi cum ai striga măgarului că este măgar sau porcului, porc. Nu merita adusă vorba despre ei acum, în ajunul Crăciunului, după o seară de duminică atât de închegată, de frumoasă și nu vreau să le demonstrez aici și acum ipocrizia şi falsitatea caracterului lor, viitorul o s-o facă în locul meu.

Duminică am urcat devreme în mansarda clubului Mojo, am întins cablurile pe ritmuri tari de muzică, nu ştiu ce fel de muzică, nu am recunoscut nicio melodie. Într-un colţ o fată în rochie albă îşi serba ziua de naştere, primea cadouri şi flori, oferea bere.

Mai repede decât îmi închipuiam au început să apară cei din public, erau vizate mesele centrale, oprisem şi eu două pentru invitaţii Clarei Mărgineanu şi Carmen Trocan. Se încheia cel de-al treilea an de Pariu pe Prietenie, aniversarea nu. Aniversarea urmează în ianuarie, pentru că povestea a început tot într-o duminică, pe 18 ianuarie 2009, la Papa la Şoni. Menirea evenimentului a fost şi a rămas aceeaşi, să pună în valoare potenţialul creativ al artiştilor mai mult sau mai puţin cunoscuţi, fie scriitori, muzicieni, actori, iar ei să interacţioneze cu publicul obişnuit.

Cu siguranţă cei care citesc acum cronica ştiu mansarda Mojo, de scena clubului s-au folosit spirite vii şi spirite moarte, pentru că unde se găsește grâu există întotdeauna şi neghină, este în firea lucrurilor, iar noi am funcţionat după regula demodată de a crede în om şi în evoluţia lui, era deci inevitabil să cădem şi în capcane. Organizatorii Pariului nu consideră evoluţia o expresie a inerţiei, dimpotrivă, ea trebuie lăsată să se manifeste firesc, nu poate fi planificată ori poruncită, nimic din ce este normal nu poate fi grăbit. Iar buruienile au luat regula noastră drept greşeală, s-au folosit de ea şi de noi, dar este un risc pe care noi ni l-am asumat acum trei ani.

Afirmarea nu este un proces finit care odată obţinut nu se mai pierde, iar publicul este un barometru extrem de sensibil şi sofisticat, simte onestitatea artistului mai mult decât vă puteţi închipui. Cei care s-au folosit de cuvintele noastre (emisiuni, prefeţe, cronici), de aparatura noastră (fotografii, înregistrări video, televiziuni online), cei care şi-au subliniat numele prin noi ca apoi să denigreze, mai devreme sau mai târziu or să-şi dezvăluie faţa, iar atunci sfârşitul carierei va fi iminent.

Puţini ştiu că al doilea nume al buruienilor este zîzanie (originea cuvântului vine de la zâzanie-ceartă, o singură literă diferă), iar acţiunea oamenilor-buruieni este previzibilă, odată atins obiectivul, şterg din CV-ul personal numele celor care i-au ajutat, apoi inventează zvonuri, fac gesturi amicale, orice doar să distrugă. Este menirea lor și astfel apar pseudo_scriitori, pseudo_muzicieni, pseudo_oameni. Nu durează mult, minciuna iese la suprafață la fel cum iese untdelemnul din apă, chestie de timp. Ca și adevărul despre doamna care a telefonat unui invitat, s-a dat drept organizatoare a Pariului pe Prietenie și i-a transmis să vină după miezul nopții, cam aici s-a ajuns.

Uite că tot la buruieni am ajuns… dar nu mai șterg. E greu să scrii altceva decât simți, iar eu nu pot spune că totul e bine, atunci când nu e. Proza sau poezia ajunge la inima cititorului numai dacă autorul este cinstit în primul rând cu el însuşi, altfel nu. Să trecem peste moment, să revenim la ce este frumos, la prietenii Pariului, la ediţia de sfârşit de decembrie 2011 care a fost aglomerată, atât de aglomerată încât nu am reuşit să asigurăm spaţiu pentru toţi artiştii veniţi să ne colinde. În ordinea apariţiei au fost Ştefan Tivodar cu trei melodii în primă audiţie, dacă veţi urmări înregistrările sunt compoziţii de maximum două săptămâni, Mihaela Scarlat cu câteva epigrame şi poezii proprii (Mihaela este o prezenţă care s-a integrat de curând Pariului şi mă bucură), Alex Turcu şi Ştefan Ciobanu într-un fel de periplu prin închisorile comuniste în perioada Crăciunului. S-a afirmat că programul lor a fost prea lung, că ar fi trebuit împărţit în două şi poate aşa este, eu însă cred că divizat şi-ar fi pierdut impactul. Poate nu a fost bine ales momentul, fiind ajunul Crăciunului publicul voia în primul rând distracţie, reascultaţi înregistrarea şi o să înţelegeţi de ce a fost nevoie de acest remember şi cred că ar trebui repetat şi cu altă ocazie. Ce au realizat ei este în fapt un minispectacol compact, cu mare încărcătură emoţională (gândiţi-vă numai că oamenii aceea care au murit în închisori pentru că au avut un crez bine definit, iar duminică ne-au colindat peste timp prin intermediul lui Alex şi Ştefan).

Mirela Lungu şi Cristina Cârcei au prezentat cartea Biografia coapselor, poemele alese au pus în valoare scriitura Mirelei prin talentul actoricesc al Cristinei. Încă odată se dovedeşte că un text îşi poate dubla valoarea printr-o bună recitare. Felicitări Mirela, felicitări Cristina Cârcei!

Am primit în dar colinde de la Mirela Tolbaru, Daniel Făt, formaţia Rapsotree cu Radu şi Mihai Mitrea, Alexandra li s-a alăturat gemenilor şi au interpretat împreună o melodie semnată Alina Manole. În formă maximă Daniel Făt, cu greu a fost lăsat de public să coboare de pe scenă şi am sperat până în ultima clipă să îl pot rechema pentru un al doilea moment. Nu am reuşit.

Am ascultat un text scris de Helena Corogoda, din nefericire nu a fost gustat de public şi nu ştiu dacă de vină a fost calitatea textului sau forma lui de prezentare.

Trupa Vacanţa Muzicală cu Radu Pietreanu şi Mihai Napu a fost formidabilă, au binedispus publicul, nu se mai terminau aplauzele. Bine alese cântecele, foarte antrenante, cu refrene cântate de public (ca şi momentul Daniel Făt). Vreau să mai subliniez un lucru care mi se pare aparte, un poem scris şi recitat de Radu Pietreanu – dacă nu ştiţi despre ce e vorba, ascultaţi-l pentru că este o scriitură de cinci stele.

În final ne-au cântat Andrei Păunescu, Mihai Napu şi Jelena Milovanovic din Serbia. Ne-a surprins plăcut apariţia lui Andrei şi a Jelenei, cântecele lui Andrei au căpătat, prin această voce feminină, valenţe noi. Prezenţe carismatice au reuşit să atragă atenţia celor prezenţi, deja publicul Pariului se combinase cu publicul următorului eveniment și cu toții erau atenţi la ce se cânta pe scenă. Felicitări şi sperăm să ne mai facă astfel de surprize.

Deci Open Stage a funcţionat din plin şi cu artişti de nota zece, cum ştiţi, pe afiş nu erau anunţaţi Daniel Făt (venit special din Brașov pentru a ne colinda), Andrei Păunescu, Jelena Milovanovic Mirela Tolbaru, Ştefan Tivodar.

Din păcate nu a mai fost timp să urce pe scenă Ioana Pânzariu adică jumătatea trupei Zări, Ovidiu Scridon – partener al Pariului şi proaspăt întors din State, Claudia Minela, Călin Costache. Vă cerem încă o dată scuze, nu a fost voința noastră. Spaţiul pe care îl avem pus la dispoziţie de clubul Mojo se termină la ora 22:15 după aceea vine publicul următorului eveniment, cu rezervări şi altfel de lucruri.

Mai vreau să amintesc de bradul împodobit de Claudia Minela, îl puteţi vedea în înregistrările video, ne aflăm în pragul sărbătorilor de iarnă şi Claudia a dorit să sublinieze acest lucru. Pentru cine nu cunoaşte un detaliu, ideea evenimentului care mai târziu s-a numit Pariu pe Prietenie, mi-a venit după ce am participat la un spectacol intitulat Singurătăţi în noaptea de Crăciun, Clara Mărgineanu şi Maria Gheorghiu în Art Jazz Club. Dacă nu aş fi fost atunci acolo, în acea noapte de poezie şi muzică folk, poate Pariul pe Prietenie nu ar fi apărut.

Acestea fiind spuse vă doresc tuturor sărbători fericite alături de cei dragi, buruienilor le doresc maturizare grabnică, viaţa e scurtă și trece oricum, fie că eşti bun sau rău, fie că te consideri pseudo-Baniciu, pseudo-Eminescu sau pseudo-Shakira. Tuturor la mulţi ani!

PARIU PE PRIETENIE – CALARASI – 12 noiembrie 2011 ora 18:00 – ACOUSTIC LIVE

Recunoaşterea unei întâmplări cu nume de poveste – Pariu pe Prietenie – este aidoma afirmării care nu se obţine pentru totdeauna şi nici nu reprezintă un proces finit, nu vine de la sine, ci în urma unui efort comun, perpetuu, indiferent de vreme şi vremuri. În cel de-al treilea an al existenţei, Pariul pe Prietenie intră într-o etapă nouă, a călătoriilor în ţară.

Sâmbătă, 12 noiembrie 2011, vă dăm întâlnire la Călăraşi, la Acoustic Live, Varianta Nord nr. 77, începând cu ora 18:00

Din program:
Horia Stoicanu şi lansarea albumului folk Cireşe Amare, Walter Ghicolescu, Ştefan Tivodar, Constantin Neculae şi Ana Maria Maranda, Cantos şi desigur, gazdele evenimentului, Fox Studis.

Segmentul literar cuprinde:
Lansare volum de versuri, Laura Matache – Capcana Viselor, lansare volum proză poetică, Loreta Popa – Cântecul Culorii, vor lectura din creaţiile proprii: Ştefan Nițu, Raluca Neagu şi Claudia Minela.

Nu vor lipsi oamenii care formează nucleul Pariului pe Prietenie: Clara Mărgineanu, Sorin Teodoriu şi Alex Turcu.

Se vor organiza momente Open Stage, astfel încât dacă în sală există oameni care vor să transmită o stare, o vor putea face.

LINK: http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=26595

Vă aşteptăm în Acoustic Live din Călăraşi, Varianta Nord nr. 77, ora 18:00

pariu pe prietenie 30 octombrie 2011, ora 18:00, MOJO, ora de iarna

Poezia şi cântecul trebuie simţite ca un întreg, ca o cronică a sensibilităţii omeneşti. Ele formează în spaţiul intitulat pariu pe prietenie o cadenţă a timpului actual şi a destinului unde valorile se joacă alegând cuvinte şi note muzicale care să transmită o vibraţie de care să ne aducem aminte peste o zi sau peste un an. Uneori un singur cuvânt e suficient să intensifice visul, să fortifice entuziasmul şi să alunge apatia ce se strânge tot mai mult în jurul nostru.

Din povestea zilei de duminică, 30 octombrie 2011, ora 18:00 , vor face parte Loreta Popa, Ileana Bâja, Claudia Minela, Jonathan David, Daniel Iancu, Proiectul Tivodar, Alex Turcu şi Ciprian Pratia. Gazdele pariului pe prietenie vor fi desigur: Clara Mărgineanu şi Sorin Teodoriu.

Vă aşteptăm în mansardă, dragi iubitori de poezie şi muzică, în clubul Mojo din Bucureşti, strada Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de magazinul Cocor.
Link: http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=26484
Intrarea este liberă şi nu se fac rezervări telefonice.